PERICOL! Reactorul explodat de la Cernobîl ”s-a trezit”. Oamenii de știință semnalează că au reînceput reacțiile de fisiune nucleară

sarcofag-cernobîl-1280x720

Dimensiune font:

| 12-05-2021 09:15


În masele de uraniu îngropate în reactorul numărul patru al centralei nucleare de la Cernobîl care a explodat în 1986 au reînceput reacţiile de fisiune nucleară. Oamenii de știință ai guvernului ucrainean încearcă să înțeleagă dacă aceste reacții vor dispărea aşa cum au apărut, adică singure, sau dacă va fi necesară o intervenție pentru a evita un accident, chiar dacă, evident, nu se vorbeşte de consecințe comparabile cu cele din urmă cu 35 de ani, ci despre un eveniment mult mai mic. „E ca și cum ar fi jăratic într-un grătar”, spune Neil Hyatt, chimist expert în materiale nucleare la Universitatea din Sheffield, într-un interviu acordat revistei Science.

Senzorii au înregistrat un număr din ce în ce mai mare de neutroni, semnalul unei reacții de fisiune nucleară, care sosea dintr-una dintre încăperile inaccesibile ale reactorului, a explicat Anatolii Doroșenko, de la Institutul pentru problemele de siguranță ale centralelor nucleare din Kiev. „Există multe incertitudini, dar nu putem exclude posibilitatea unui accident”, a adăugat colegul său de la Institut, Maxim Saveliev, afirmând că „numărul de neutroni crește încet”. Când s-a topit nucleul reactorului, tijele de uraniu folosite drept combustibil, învelişul lor de zirconiu, tijele de grafit și nisipul s-au revărsat ca lava. Au precipitat în pivnița de la intrarea în reactor unde s-au pietrificat în ceea ce se numește FCM (Fuel containing material – material care conține combustibil) adică 170 de tone de uraniu iradiat.

„Sarcofagul” construit în jurul reactorului la un an după accident a permis să intre apa de ploaie, apă care încetinește neutronii și, prin urmare, crește probabilitatea unei coliziuni cu uraniul. Coincizând cu ploile abundente, contorul de neutroni a crescut, revenind apoi la nivelurile normale. Noua manta trebuia să protejeze și reactorul de apă și așa a şi făcut până când, în unele locuri, numărul neutronilor a început să crească din nou, aproape dublându-se în patru ani, la camera 305/2.

Se estimează că odată cu uscarea FCM, coliziunile dintre neutroni și atomii de uraniu vor fi mai ușoare, caz în care reacția de fisiune ar putea accelera exponențial, eliberând energie nucleară într-un mod necontrolat. Nu cum s-a întâmplat în 1986, subliniază oamenii de știință ucraineni. Efectul ar fi unul limitat, dar ar putea provoca totuşi prăbușirea unor secțiuni instabile ale clădirii, eliberând praf radioactiv în noua structură de protecție. 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Plantele dumneavoastră de interior pot gândi, vorbi, citi gândurile: Noi cercetări aduc dovezi
07/05/2024 17:16

Noile cercetări ale unei echipe de oameni de ştiinţă de la Universitatea din Australia de Vest (UWA) arată că plantele au memorie pe termen lung. Concluzia se adaugă la un mănunchi intreg de cercetări ...

Inteligența artificială este aidoma bombei atomice, spune miliardarul Warren Buffett
06/05/2024 21:59

Miliaradul Warren Buffet s-a refrit recent la inteligenta artificială si a tras un puternic semnal de alarmă. El compară aparitia inteligenta artificială cu crearea bombei atomice. Am lăsat geniul să ia ...

VIDEO Cum arată și unde se află aeroportul cât o țară? E de trei ori mai mare ca Bucureștiul
03/05/2024 11:59

 Un aeroport international se intinde pe o suprafată cat o tară si e de trei ori mai mare ca Bucurestiul. Este cel mai mare aeroport din lume si a intrat in Cartea Recordurilor.   ...

Tractoarele autonome, fără conducător: Ce caracteristici au, ce avantaje oferă
02/05/2024 13:44

 Vehiculele autonome sunt considerate viitorul in agricultură. Cand vine vorba de astfel de tractoare, există două tipuri: vehicule conventionale care pot functiona si in mod autonom sau roboti agricoli ...

AUR l-a prezentat pe actorul Mugur Mihăescu drept candidatul său pentru președinția CJ Olt
28/04/2024 18:19

 Actorul Mugur Mihăescu, cunoscut pentru rolul „Garcea” din „Vacanta Mare”, si-a depus duminică la Biroul Electoral Olt candidatura pentru presedintia Consiliului Judetean Olt, re ...

Depășirea pe linie continuă, permisă în România! În ce condiții pot efectua șoferii o astfel de manevră
20/04/2024 16:02

Soferii din Romania pot efectua depăsirea pe linia continuă in anumite circumstante. Codul Rutier specifică clar unde si cand poti efectua o astfel de manevră. Există reguli clare pentru soferi in ceea ...

 Marketingul digital. Dinamica inovației în era informației
18/04/2024 15:43

Marketingul digital a revolutionat modul in care companiile interactionează cu consumatorii, transformand strategiile de publicitate si de vanzare intr-un peisaj in continuă schimbare. Într-o lume domin ...

Academia Română: Țara noastră deţine rezerve minerale şi energetice considerabile. E necesară reactivarea industriei extractive şi de prelucrare
12/04/2024 00:10

Academia Romană afirmă că ţara noastră deţine resurse şi rezerve minerale şi energetice considerabile, divers şi relativ uniform distribuite in teritoriu, subliniind necesitatea valorificării acestora ...

SUA testează avioane pilotate de inteligeța artificială, iar secretarul forțelor aeriene va fi pasager
11/04/2024 17:05

Fortele aeriene americane testează un avion de luptă F-16 care zboară singur si sunt atat de increzătoare in tehnologie incat isi trimite seful ca pasager. Associated Press informează că secretarul Forte ...

Ecou din adâncuri. Misterul memoriei apei
11/04/2024 15:12

Apa, acest element vital, omniprezent pe Pămant, detine in esenta sa mai mult decat o simplă necesitate pentru viată; ascunde un mister ce isi asteaptă răspunsul de secole. Printre teoriile stiintifice si ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei