Străinii, tot mai interesați de UMF Iași

umf

Dimensiune font:

| 19-07-2021 16:47

 

La Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” Iași înscrierile s-au încheiat, iar cea mai mare concurență este la Facultatea de Medicină, unde 1177 candidați se bat de 492i la taxă și buget. La Asistență Medicală Generală sunt 296 de candidați pentru 185 de locuri, la Nutriție și Dietetică 58 de înscriși pe 43 de locuri. La Medicină Dentară sunt 345 de candidași pe 154 de locuri, la Asistență de profilaxi stomatologică – 11 candidași pe 24 de locuri, iar la Tehnică Dentară 82 de candidași pe 68 de locuri. Pentru Facultatea de Farmacie au optat 45 de tineri, care au avut la dispoziție 160 de locuri, iae la Bioinginerie 212 tineri pentru 194 de locuri. În total au fost sunt 2226 candidați înscriși pe 735 de locuri bugetate și 585 cu taxă. „Trăim nişte momente sau o situaţie care este puţin atipică faţă de situaţia obişnuită cu care noi ne întâlneam datorită faptului că anul trecut şi în prezent suntem în condiţii de pandemie. După cum probabil cunoașteți, anul acesta numărul celor înscrişi la examenul de bacalaureat la nivel naţional a fost cu 22.000 mai mic decât anul trecut, ceea ce poate să însemne fie că este o generaţie mai redusă numeric, dar şi datorită faptului că unii dintre absolvenţi care au desfăşurat un anumit tip de învăţământ în clasa, finalizarea studiilor liceale nu s-au prezentat la examenul de bacalaureat. Deci avem diferenţe semnificative, ceea ce obligatoriu se răsfrânge şi asupra concurenţei la universităţi”, a spus rectorul UMF, prof. univ. dr. Viorel Scripcariu. În acest an, la studiile de licență în limba română s-a înregistrat un număr de candidaţi cu 110 mai mic faţă de anul trecut. „La  străini, un alt reper în acest an a fost faptul că am crescut taxa de înscriere, începând din acest an, de la 5.000 de euro/an la 7.500 euro/an. Şi asta nu a împiedicat, era momentul să creştem, toate Universităţile de Medicină şi Farmacie din ţară am avut o înţelegere între noi şi toţi au aceeaşi taxă. Şi chiar în aceste condiţii remarcăm un interes crescut al candidaţilor pentru studii în limba franceză. Astfel că la Medicină Generală avem un număr de, o concurenţă de 4,22 pe loc la seria în imba franceză”, a mai spus rectorul UMFI. Cât privește opțiunea tinerilor din străinatate, în special dn Franța, pentru Iași, răspunsul rectorului a fost că „că şcoala medicală românească este foarte bună, şi pentru că UMF Iaşi este performantă”. „Modul de admitere este mai simplu. Noi aplicăm acelaşi criteriu de admitere de ani de zile. Taxa a crescut de la 5.000 la 7.500. Dacă ne raportăm cu statele din jur, unde spre exemplu la Universitatea de Medicină din Budapesta taxa de studii în anul I este 19.000 de euro. Considerăm că le oferim viitorilor studenţi condiţii foarte bune de a învăţa, şi de ce să nu considerăm că Iaşiul este un oraş frumos”, a adăugat prof. univ. dr Viorel Scripcariu.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Locotenent-colonel în sutană. Misiune specială în Kosovo, de Paşti, pentru un ofițer al Armatei Române
03/05/2024 16:19

Dumitru Bighiu este preot militar in cadrul Bazei 3 Logistică „Zargidava“ din Roman, judeţul Neamţ şi are gradul de locotent-colonel. Cea mai recentă misiune a insemnat trimiterea in Kosovo. Ofiţerul ...

Razii ale Poliției pe lacul de acumulare de la Bicaz. Au fost găsite mai multe construcții lacustre ilegale
03/05/2024 16:11

In judeţul Neamţ, lacul de acumulare de la Bicaz este locul ideal pentru amplasarea unor construcţii lacustre, luciul de apă fiind căutat şi de pescari. Numai că, unii fac aceste lucruri in mod ilegal. ...

Învierea, sărbătoarea luminii
03/05/2024 10:32

Se pare că denumirea de Paşte a fost folosită de primii creştini la inceputul comemorării anuale a Cinei celei de taină care avea loc in seara zilei de 13 Nissan sau in Joia de dinaintea Duminicii Î ...

Legumele și fructele din piețele ieșene, verificate la nitrați
03/05/2024 10:27

În paralel cu actiunea de verificare a produselor specifice Sărbătorilor Pascale de către membrii comisiei mixte constituită prin Ordin al prefectului, in această perioadă, in pietele agroalimentare ...

La Iași, șase din zece șomeri sunt bărbați
03/05/2024 10:15

Numărul şomerilor inregistraţi oficial in judetul Iasi a crescut in luna februarie 2024 comparativ cu aceeasi lună a anului trecut, arată datele făcute publice de conducerea Directiei Judetene de Statisit ...

Istoria și disciplinele Socio-umane aduc premii la Iași
03/05/2024 10:00

Elevii ieşeni au venit acasă cu premii binemeritate, atat de la Olimpiada Natională de Stiinte Socio-Umane, organizată la Baia Mare in judetul Maramures, cat si de la Olimpiada Natională de Istorie, organi ...

Barometrul crizei: de 1 mai, „privaţii” nu şi-au mai luat liber
03/05/2024 09:24

 Atat datele prezentate de către Guvern, cat şi statisticile puse la dispoziţie de către INS nu dau motive de ingrijorare romanilor. Nu suntem in criză, viitorul se prefigurează unul roz, se incearc ...

Primarul Iașului, mesaj de încurajare pentru maestrul Florin Piersic
03/05/2024 09:00

În preajma Sfintelor Sărbători ale Pastelui, primarul Mihai Chirica i-a transmis un mesaj de incurajare maestrului Florin Piersic, aflat in aceste clipe pe patul de spital după interventia chirurgical ...

Un copil din Bacău, prins conducând autoturismul pe DN 12A
03/05/2024 08:45

Politistii Sectiei 7 Politie Rurală Brusturoasa au depistat, pe 1 mai, in flagrant delict, un tanăr de 15 ani, din localitate, in timp ce conducea un autoturism pe DN 12A, fără a detine permis de conducere ...

  Mijloacele de transport în comun vor circula până la ora două, în noaptea de Înviere!
03/05/2024 08:45

Circulatia mijloacelor de transport in comun din municipiul Iasi va fi prelungită pană la ora două in noaptea de Înviere, anuntă Compania de Transport Public (CTP). „Dorim să vă bucurati de S ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei