Ştrandulitoral.ro

 Dorian OBREJA 

Mă uit cu tot mai multă tristeţe, atunci când se întâmplă să ajung acolo, la litoralul românesc. Iar tristeţea îmi este cu siguranţă, împărtăşită de tot mai multă lume. Atât din rândul turiştilor, al căror număr ce se îndreaptă spre zona cu pricina scade pe an ce trece; potrivit unor ştiri apărute în presă, la noi se poate vorbi de cel mai slab sezon din ultimele trei decenii, în vreme ce la greci, de exemplu, 2022 este anul unor încasări-record din turism.

Nu ajută la nimic să fie căutaţi şi găsiţi (că de pedepsit nici nu poate fi vorba) vinovaţii de această situaţie, care are urmări şi conotaţii înclusiv în economie - atât a ţării, cât şi a fiecărei familii, obligată să aleagă destinaţii mai îndepărtate şi, în consecinţă, ceva mai costisitoare.

Cum se prezintă lucrurile, extrem de sintetic? Lăsând la o parte rezervaţiile din nordul Dobrogei, mai rămân, pentru plajele propriu-zise, puţin peste vreo 50 de km (dintre care unele suprafeţe create artificial, înainte de 1990, şi devenite, încetul cu încetul, tot mai puţin propice activităţilor specifice). Deci 50 de kilometri, pe care, în vîrful de sezon, trebuie să încapă circa 150.000 de turişti. Faceţi şi dumneavoastră calculul privind suprafaţa care îi revine fiecăruia, sau dacă se poate sta doar în picioare, ori ca într-o cutie de sardele, sau ca la ştrand. De fapt, aici e definiţia: litoralul românesc este un imens ştrand, cu o mulţime de „rechini” – atât dintre oamenii de afaceri, cât şi dintre unii membri ai administraţiilor locale - , care caută, ca investind cât mai puţin sau deloc, să obţină, în cele doar trei luni în care litoralul e frecventabil, un profit cât mai mare, pentru un an întreg sau chiar mai mulţi ani...Ştrandulitoral este caracterizat de aglomeraţie, preţuri tot mai mari la toate cele, continuarea construirii de hoteluri-mamut (care vor spori aglomeraţia), dar şi continuarea nerezolvării problemelor de trafic rutier dintre porţiunea cuprinsă între Năvodari şi Vama, unde, câteodată, îţi poţi petrece o parte din concediu, dar se poate întâmpla să-ţi pierzi şi viaţa (nici transportul cu trenul sau avionul, aşa cum sunt acum, nu reprezintă alegeri mai bune).

Printre cei mai odioşi rechini din domeniu sunt concesionarii plajelor, care nu se mulţumesc a practica preţuri exorbitante, dar mai şi defavorizează românii care preferă să stea pe cearşaf la plajă, sau chiar fură (s-au văzut extinderi hoţeşti ale suprafeţelor concesionate, pe timp de noapte). A, aproape nici nu mai contează că nu sunt respectate legile privind un spaţiu liber de 5 metri de la suprafaţa apei, pentru intervenţii, ca şi faptul că pe majoritatea plajelor nu găsim salvamari (bine că, estimp, sunt salvate alte specii, precum balenele sau delfinii).

Culmea obrăzniciei este atinsă de către patroni de hoteluri sau restaurante, care, recunoscând practicarea unor tarife exagerate, oferă „argumente” precum „trebuie să educăm şi oaspetele, pentru că există o tendinţă de a cere ceva ce crede că i se cuvine, însă nu este dispus să investească”, sau „da, am crescut preţurile şi le vom mai creşte, astfel încât să supravieţuim măcar”, ori, şi mai jignitor „în rândul turistului român, există şi un puternic efect de turmă”!!!. Dacă acceptăm să ni se aplice această etichetă, atunci avem dreptul, fără supărare, să-i considerăm pe cei care ne privesc aşa drept membrii unei haite! Şi, în relaţia dintre aceste două categorii, până la urmă nu are cum să câştige niciuna!