Copil de două luni, ajuns în comă la spital. Mama lui l-a bătut crunt. Femeia a fost arestată

Un-Bebelus-nascut-prematur-de-doar-990-de-grame-refuzat-de-maternitatile-din-Romania.-Medicii-din-Sl

Dimensiune font:

| 09-11-2021 11:35

O româncă a fost arestată preventiv pentru 30 de zile după ce, începând cu luna septembrie, şi-a bătut cu micuțul de un an şi două luni, până l-a băgat în comă. Şansele de supravieţuire ale copilului sunt minime.


Potrivit Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila, anchetatorii au fost sesizaţi de reprezentanţii Spitalului Judeţean Brăila cu privire la faptul că un copil în vârstă de an şi două luni a fost adus de către mamă şi de concubinul acesteia, în stare gravă, respectiv în comă - Glasgow III. Din cauza stării grave, minorul a fost transferat la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii “Grigore Alexandrescu” Bucureşti. Cadrele medicale au constatat că acesta se afla în comă Glasgow III; Sindrom Silverman sau sindromul copilului bătut/smucit, “leziuni cranio-cerebrale cu caracter înalt sugestiv pentru traumatism sever non-accidental; fragmente osoase detaşate, parţial lizate occipital; fractură parieto-occipital dreapta; leziuni cerebrale ireversibile”. Procurorii au stabilit în urma cercetărilor că în ultimele săptămâni femeia şi-a agresat în mod repetat copilul, scrie adevarul.ro.

 

Mama și-a lovit, fără milă, copilul cu palmele în ceafă, l-a smuncit și zdruncinat

 

“S-a constatat urmare cercetărilor efectuate în cauză că, în perioada septembrie – 2 noiembrie, inculpata a pus în primejdie gravă viaţa copilului prin exercitarea unor acţiuni dar şi inacţiuni - loviri cu palma în zona corpului, cu palma puternic în zona capului, respective în zona cefei, acţiuni de smucire, zdruncinare puternică, lăsarea copilului singur în casă în patul adulţilor care nu avea grilaj de protecţie corespunzător unui copil de un an şi două luni, care nu mergea ci doar se deplasa, sprijinindu-se în mâini şi picioare, context în care acesta cădea din pat şi se lovea cu capul de pardoseala din beton acoperită cu mochetă, neacordarea îngrijirilor corespunzătoare din momentul în care a observat că minorul se simţea rău, refuzul acesteia de a solicita ajutorul cadrelor medicale (solicitare ambulanţă, contactare medic de familie) aceste ultime acţiuni fiind efectuate de către concubinul său la observarea atitudinii sale pasive, care au condus la starea critică a copilului”, spun reprezentanţii Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila.

Medicii spun că şansele de supravieţuire ale copilului sunt aproape inexistente. “Informaţiile transmise de către personalul medical din cadrul instituţiei spitaliceşti, care are în grijă minorul, au arătat că şansele de supravieţuire ale copilului sunt aproape inexistente, prognosticul fiind rezervat întrucât creierul nu răspunde la stimuli”, precizează procurorii. Femeia a fost reţinută iniţială pentru 24 de ore pentru comiterea infracţiunii de tentativă de omor şi duminică a fost arestată preventiv pentru 30 de zile printr-o decizie a Tribunalului Brăila.  

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:26

Bancul Zilei

04:22

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
El este 'cel mai bogat rom din lume': A abandonat școala la 12 ani și a început prima afacere la 14
18/05/2024 12:34

Alfie Best va fi 'primul miliardar rom' din lume, după ce averea sa a crescut cu 202 milioane de lire sterline, potrivit Sunday Times Rich List. El a luat recent decizia socantă de a părăsi Marea Britanie p ...

Regina Camilla a Marii Britanii renunță la hainele de blană
15/05/2024 19:35

Regina Camilla a Marii Britanii şi-a luat angajamentul că nu va mai achiziţiona noi haine de blană, conform unui comunicat al organizaţiei pentru protecţia animalelor PETA (People for the Ethical Treatmen ...

Fiindcă școala nu avea numărul minim de elevi cerut de minister, o școală din Franța a înscris la cursuri și 4... oi
15/05/2024 14:03

 Profesorii dintr-un sat din Franta pun oi in bancă, ca să tină scoala activă. Sunt prea putini elevi, e justificarea oficială. 94 de elevi are institutul, cu 4 mai putini decat pragul impus de Minist ...

Lavinia Pîrva dezvăluie adevărul despre verighetă
15/05/2024 07:43

Lavinia Pirva a starnit recent interesul publicului prin faptul că nu mai poartă verigheta, alimentand speculatiile despre starea relatiei lor. Cu toate acestea, adevărul din spatele absentei simbolului căs ...

Margareta Paslaru, artista indragita, a plecat din Romania in 1983
15/05/2024 07:42

In anul 1983, una dintre cele mai indragite soliste din perioada comunismului, Margareta Paslaru, a luat o decizie surprinzatoare pentru multi: a parasit Romania pentru a se stabili in America alaturi de sotul ...

Monica Tatoiu avertizează: „Femeile sunt parșive”
15/05/2024 07:40

Monica Tatoiu, femeia de afaceri cunoscută pentru cariera sa de succes si pentru sfaturile de viată pe care le oferă, si-a surprins fanii cu o declaratie sinceră despre femeile parsive. Fosta profesoară de ...

Violatorul incestuos Josef Fritzl va fi eliberat condiționat
14/05/2024 15:01

Justiţia austriacă a confirmat marţi că a autorizat transferul violatorului incestuos Josef Fritzl spre un regim de detenţie clasic, prealabil unei cereri de eliberare condiţionată, apreciind că el nu m ...

Iubita lui Gică Popescu, prinsă când îl înșela pe președintele Farului Constanța. Despărțirea „Baciului” a făcut deliciul presei în anii 90
13/05/2024 20:45

Gică Popescu este un nume extrem de cunoscut in lumea fotbalului, insă, putină lumea stie povestile din viata acestuia. A trecut printr-un dezastrul sentimental atunci cand a vrut să isi facă pentru prima ...

Un panda uriaş brun, filmat în condiții speciale
13/05/2024 14:33

Un panda uriaş brun care trăieşte in sălbăticie a fost surprins de camerele de filmat in Munţii Qinling din provincia Shaanxi, situată in nord-vestul Chinei, fiind doar pentru a 11-a oară cand un exempl ...

Scandal ENORM la Eurovision. Reprezentanta Israelului, Eden Golan, a fost huiduită de spectatori
11/05/2024 17:02

Bambie Thug, care reprezintă Irlanda la Eurovision, a făcut apel la Uniunea Europeană de Radio si Televiziune (EBU) să „aibă constiintă„ si „umanitate”, in timp ce sefii concursulu ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei