Dosarul 'Cocaina de la Marea Neagră' - se strânge lațul în jurul traficanților

coca

Dimensiune font:

| 22-04-2021 13:51

Poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale Tulcea au pus în aplicare, miercuri, două mandate de arestare preventivă emise în aceeaşi zi de Tribunalul Tulcea pe numele a doi bărbaţi din Galaţi implicaţi în dosarul 'Cocaina de la Marea Neagră'.

Potrivit unui comunicat de presă remis joi de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ), cei doi, cu vârste de 40 şi 32 de ani, ambii din municipiul Galaţi, au reşedinţe în Spania şi ar fi constituit un grup infracţional format din persoane cu cetăţenii diverse.

'Din cercetări a reieşit că, în anul 2019, cei doi bărbaţi ar fi constituit un grup infracţional organizat împreună cu alte persoane de cetăţenii diferite, cu scopul de a transporta o cantitate semnificativă de cocaină (trei tone) din America de Sud-Brazilia, portul Belem, pe apele teritoriale româneşti ale Mării Negre, în vederea distribuirii acesteia pe pieţele din Europa', se arată în comunicatul de presă al IPJ.

Tribunalul Tulcea a admis, miercuri, propunerea DIICOT de arestare preventivă pentru 30 de zile pe numele lui Claudiu Alexandru şi Iosif Augustin Şugar, ambii cercetaţi pentru infracţiunile de trafic de droguri de mare risc, trafic internaţional de droguri de mare risc şi iniţierea şi constituirea unui grup infracţional organizat în scopul săvârşirii de infracţiuni grave, potrivit Agerpres

'Ambii bărbaţi au fost depuşi de către poliţişti la Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă Tulcea, în vederea executării măsurilor preventive', se specifică în comunicatul IPJ. Potrivit deciziei Tribunalului Tulcea, măsura pronunţată miercuri poate fi contestată în 48 de ore de la comunicare.

La sfârşitul lunii martie a anului 2019, o barcă cu 935,409 kilograme de cocaină, cu o puritate de 90%, a eşuat în apropierea satului Sfântu Gheorghe, Delta Dunării, din cauza unei furtuni. Transportul de cocaină pe Marea Neagră a fost însă mai mare, astfel că timp de mai multe zile de pe litoralul constănţean populaţia şi poliţiştii au ridicat câteva sute de pachete cu cocaină.

Cei 30 de saci cu cocaină transportaţi de doi cetăţeni sârbi, care au fost prinşi de autorităţi, ar fi provenit din America de Sud, iar valoarea de piaţă a fost estimată la 300 de milioane de euro, sumă care putea fi triplată după combinarea cocainei cu alte substanţe. Dosarul, prezentat în presă sub numele 'Cocaina din Marea Neagră', în care doi cetăţeni sârbi sunt cercetaţi pentru trafic de cocaină, se află pe rolul Tribunalului Tulcea.  

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Iubirea demult uitată a Corinei Chiriac. A iubit un cântăreț celebru, dar a părăsit-o în tinerețe: „Eu aveam 19 ani, ea puțin mai mult”
19/05/2024 16:32

Considerată una dintre cele mai bune voci ale Generatiei de Aur a trăit o poveste de iubire desprinsă parcă din filme. S-a iubit cu unul dintre cei mai cunoscuti cantăreti, cu toate că relatia lor s-a int ...

El este 'cel mai bogat rom din lume': A abandonat școala la 12 ani și a început prima afacere la 14
18/05/2024 12:34

Alfie Best va fi 'primul miliardar rom' din lume, după ce averea sa a crescut cu 202 milioane de lire sterline, potrivit Sunday Times Rich List. El a luat recent decizia socantă de a părăsi Marea Britanie p ...

Regina Camilla a Marii Britanii renunță la hainele de blană
15/05/2024 19:35

Regina Camilla a Marii Britanii şi-a luat angajamentul că nu va mai achiziţiona noi haine de blană, conform unui comunicat al organizaţiei pentru protecţia animalelor PETA (People for the Ethical Treatmen ...

Fiindcă școala nu avea numărul minim de elevi cerut de minister, o școală din Franța a înscris la cursuri și 4... oi
15/05/2024 14:03

 Profesorii dintr-un sat din Franta pun oi in bancă, ca să tină scoala activă. Sunt prea putini elevi, e justificarea oficială. 94 de elevi are institutul, cu 4 mai putini decat pragul impus de Minist ...

Lavinia Pîrva dezvăluie adevărul despre verighetă
15/05/2024 07:43

Lavinia Pirva a starnit recent interesul publicului prin faptul că nu mai poartă verigheta, alimentand speculatiile despre starea relatiei lor. Cu toate acestea, adevărul din spatele absentei simbolului căs ...

Margareta Paslaru, artista indragita, a plecat din Romania in 1983
15/05/2024 07:42

In anul 1983, una dintre cele mai indragite soliste din perioada comunismului, Margareta Paslaru, a luat o decizie surprinzatoare pentru multi: a parasit Romania pentru a se stabili in America alaturi de sotul ...

Monica Tatoiu avertizează: „Femeile sunt parșive”
15/05/2024 07:40

Monica Tatoiu, femeia de afaceri cunoscută pentru cariera sa de succes si pentru sfaturile de viată pe care le oferă, si-a surprins fanii cu o declaratie sinceră despre femeile parsive. Fosta profesoară de ...

Violatorul incestuos Josef Fritzl va fi eliberat condiționat
14/05/2024 15:01

Justiţia austriacă a confirmat marţi că a autorizat transferul violatorului incestuos Josef Fritzl spre un regim de detenţie clasic, prealabil unei cereri de eliberare condiţionată, apreciind că el nu m ...

Iubita lui Gică Popescu, prinsă când îl înșela pe președintele Farului Constanța. Despărțirea „Baciului” a făcut deliciul presei în anii 90
13/05/2024 20:45

Gică Popescu este un nume extrem de cunoscut in lumea fotbalului, insă, putină lumea stie povestile din viata acestuia. A trecut printr-un dezastrul sentimental atunci cand a vrut să isi facă pentru prima ...

Un panda uriaş brun, filmat în condiții speciale
13/05/2024 14:33

Un panda uriaş brun care trăieşte in sălbăticie a fost surprins de camerele de filmat in Munţii Qinling din provincia Shaanxi, situată in nord-vestul Chinei, fiind doar pentru a 11-a oară cand un exempl ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei