Nicolo Fagioli  Nicolo Fagioli, Sandro Tonali și Nicolo Zaniolo riscă suspendări mari pentru pariurile sportive pe care le-ar fi făcut

Presa italiană a oferit mai multe detalii, în special despre suma de bani pe care ar fi pariat-o italianul.

Fagioli ar fi cheltuit peste un milion de euro pe diverse platforme şi ar fi pariat pe mai multe meciuri de fotbal. În plus, se spune că mijlocaşul ar fi acumulat datorii mari.

În această afacere sunt implicaţi şi compatrioţii săi Sandro Tonali şi Nicolo Zaniolo, care au fost lăsaţi în afara lotului echipei naţionale, şi despre care se spune că şi-ar fi deschis conturi prin intermediul unor servere străine. 

Potrivit Corriere della Serra, anchetatorii vor să examineze smartphone-urile şi tabletele lui Zaniolo (Aston Villa) şi Tonali (Newcastle), care ar putea ajuta la identificarea altor jucători.

În ultimele zile, numele lui Nicola Zalewski a fost, de asemenea, legat de această afacere.

Însă presa italiană insistă că nu există nicio dovadă împotriva mijlocaşului Romei. Cu toate acestea, o serie de jucători din Serie A şi din alte ligi ar putea fi vizaţi în viitor, dar nu sunt încă consideraţi suspecţi. De asemenea, potrivit Corriere della Serra, Tonali, în lacrimi cu familia sa, a decis să ceară ajutor pentru a-şi depăşi dependenţa.

Între timp, Gazzetta dello Sport dezvăluie că Zaniolo a susţinut că a jucat doar poker şi blackjack, fără să ştie că joacă pe platforme ilegale, transmite News.ro.