O istorie a frigului extrem, din aprilie până în iunie - Ninsori, ger și îngheț în România ultimilor 100 de ani

00  media-145628

Dimensiune font:

| 18-04-2021 10:02

 Sub -14 grade în aprilie, mai puțin de -9 grade în luna mai și îngheț în iunie. Uneori primăvara pare mai mult iarnă în România și ninge pe scară largă și în aprilie, alteori chiar și în iunie temperaturile sunt mai degrabă de martie. Mai jos puteți citi despre rarele momente când primăvara, și la început de vară, a fost extrem de frig în România. Tot în articol puteți citi despre zilele în care au fost -12 grade în iunie, desre rarele zăpezi din luna mai și despre nopți de iunie cu temperaturi de martie.

Informația pe scurt

  • Când masele de aer rece din nord ajung deasupra României pot aduce chiar și în aprilie ninsori ca în plină iarnă, cum s-a întâmplat în 1996, 1997 sau 2017 când stratul de zăpadă a fost important chiar și la câmpie.
  • La munte, minimele absolute au fost și de sub -25 de grade în cele mai reci zile de aprilie și chiar și în Dobrogea și în sud au fost - 5 grade, dar așa ceva se întâmplă doar de câteva ori pe secol.
  • În credința populară în câteva țări din Europa centrală există perioada ”sfinților de gheață”: cinci zile către mijlocul lunii mai când se spunea că vremea devine mai rece, vin ploi cu grindină și apare îngheț la sol. Datele meteo multinuale arată însă că cele mai puțin calde zile din mai sunt primele zile ale acestei luni.
  • Luna mai a adus în acest mileniu tot mai multe zile cu peste +30 de grade, dar în mod excepțional se poate întâmpla ca în luna lui Florar să fulguiască până la altitudini reduse. La munte se poate depune strat serios de zăpadă: în mai 1997 erau 35 cm de zăpadă la Predeal, iar în 1982 au fost 59 cm la Păltiniș.
  • În iunie ninge la munte și o dată la câțiva ani stratul de zăpadă ajunge să fie foarte consistent, astfel că la Bâlea Lac sau la Vf Omu pot fi și peste 2 metri. De exemplu, la început de iunie 2016 erau 205 cm strat de zăpadă la Vf Omu iar în prima zi de iunie din 1991 mai erau 4 cm la Predeal. În anii cu multe ninsori se acumuleză pe văile din Carpați chiar și 5-6 metri de zăpadă care persistă chiar și până în mai sau iunie.
  • Pe 16 aprilie 1996 stratul de zăpadă a ajuns la 44 cm la Brașov, iar pe 21 aprilie 2017 erau 65 cm la Bârnova, nu departe de Iași.
  • Uneori iunie aduce temperaturi extrem de scăzute: pe 13 iunie 1950 au fost -2,7 grade la Întorsura Buzăului, iar la început de iunie 1990 au fost -3,8 grade la Stâna de Vale. Pe 2 iunie 1990 au fost doar 0,2 grade la Brașov. La Constanța și Calafat au fost sub 7 grade în cele mai reci zile de iunie, ceea ce înseamnă cu 15 grade mai puțin decât în cele mai calde nopți.
  • La început de mai 2007 au fost -11,8 grade la vf Călimani, -11,2 grade la Ceahlău Toaca, -2,1 grade la Sibiu, -1,8 la Cluj și -1,1 grade la București.

Aprilie

Luna a patra a anului este numită popular Prier și înseamnă timp favorabil, prielnic holdelor şi turmelor de vite. O dată la câțiva ani vremea nu este deloc favorabilă, ci pare mai degrabă de ianuarie când aerul rece din nord și nord-est se așterne peste toată țara. Zăpada poate acoperi dealurile pentru câteva zile, dar își face apariția și la câmpie.

Aprilie poate aduce geruri de neînchipuit. La Miercurea Ciuc au fost -14,4 grade în 1978 și -14 în 1997, iar la Câmpulung Muscel, -14 în 1929. La București minima lunii aprilie a fost de -5,5 grade, iar la Predeal, de -14 grade. Minima absolută a fost la Vf Omu, -26 de grade în 1940. În mod excepțional minimele au coborât la sub -4 grade și în Dobrogea, dar și în vest: în 1944 au fost -10 grade la Oradea. La Bâlea Lac în cei mai reci ani au fost sub -15 grade.
 

La Brașov pe 21 aprilie 2017 (foto L Barză)
 
Aprilie a adus în unii ani și zăpezi extrem de consistente și avem un exemplu recent. Pe 21 aprilie 2017 la Predeal erau 50 de cm de zăpadă, la Brașov erau 15 cm, la Întorsura Buzăului 24 cm, iar la Bârnova, lângă Iași, stratul ajunsese la 65 cm.


Tot atunci a nins mult și în Rep Moldova: pe 21 aprilie: erau 57 cm la Chișinău și zăpada a persistat până la 25 aprilie.

Cel mai recent val de frig care a cuprins toată Europa a adus temperaturi extrem de mici în țară. Pe 8 aprilie au fost -16,2 grade la Vârfu Omu și -13,6 în munții Călimani. La Joseni au fost -11,5 grade, iar la Miercurea Ciuc, -10,2 grade C.

A venit și iarna în unele zone. Datele ANM din dimineața zilei de 7 aprilie arătau strat de zăpadă de 20 cm la Predeal, 8 cm la Făgăraș și Sebeș, 7 cm la Sibiu și 6 cm la Alba Iulia. O zi mai târziu erau 4 cm de zăpadă la Brașov, 30 cm la Predeal, 22 cm la Fundata, 55 cm la Păltiniș, 72 cm la Sinaia 1500, 165 cm la Vf Omu și 305 cm la Bâlea Lac. Și pe 15 aprilie a mai nins, izolat ce-i drept, chiar și la sub 500 m alt.
 

Foto HotNews
 
La Vârful Omu au fost 2,92 metri de strat de zăpadă în aprilie 1973. Aprilie 1997 a fost o lună extraordinar de rece la Predeal, stratul de zăpadă a ajuns la 126 cm și în două nopți au fost -12 grade, media lunară fiind 0 grade, cu 29 de nopți în care a fost îngheț. Deosebirea este extrem de mare față de un aprilie uimitor de cald, în 2018, când media lunară la Predeal a fost +10 grade și în doar două nopți a dat înghețul.


Tot în 1997, la Stâna de Vale (1.117 m alt) stratul de zăpadă a depșit un metru atât în prima decadă a lunii și a atins 117 cm pe 18 aprilie. În acea lună minima a fost de -16 grade, iar maxima, de +18, diferența fiind de 34 de grade. Pe 30 aprilie erau 30 cm de zăpadă.

Un fenomen excepțional ”Crăciunul” de Paște, acum 25 de ani

În 1996 și 1997 a nins la mijloc de aprilie în mai multe orașe, fenomenul fiind numit popular Zăpada Mieilor, nume potrivit atunci, fiindcă era perioada Paștelui. De exemplu, în aprilie 1996 au fost 44 cm la Brașov și tot atunci au fost 33 cm la Câmpina, 16 cm la Sibiu și 21 cm la Bacău.

In 1996 a nins în mare parte a țării pe 15 aprilie, a doua zi de Paște. În București intre 15 și 18 aprilie minima a fost de sub 1 grad, iar pe 25 aprilie temperaturile erau de plină vară (26 de grade și 29 de grade două zile mai târziu.
 

Zăpadă de primăvară (foto HotNews)
 
La Brașov temperaturile au scăzut până la -9 încă pe 13 aprilie 1996, la -9,6 pe 17, iar pe 22 aprilie vremea încă era extrem de rece, minima fiind de 0 grade. Pe 26 aprilie maxima a fost de 24,5 grade, dar media lunii a fost 7 grade, în timp ce în aprilie 2018, media a fost de +14 grade.


Pe 16 aprilie 1996 stratul de zăpadă a ajuns la 44 cm la Brașov, ninsoarea începând pe 14 aprilie. Zăpada a persistat până pe 21 aprilie. La mijloc de aprilie 1997 erau 19 cm de zăpadă, tot la Brașov.

În 13 aprilie 1995 au fost 28 cm de zăpadă în Baia Mare: pe 12 aprilie maxima era de doar +1 grad, în timp ce pe 21 și 22 aprilie erau...26 de grade.
 

Minimele în Europa pe 8 aprilie 2021 (sursa Meteociel.fr)
 
La Sibiu a nins de mai multe ori în aprilie 1997, astfel că stratul de zăpadă a fost de 12 cm pe 8 aprilie, de 15 cm pe 12 aprilie și de 11 cm pe 17 aprilie. Media de temperatură a fost în acel an de 5 grade în aprilie, în timp ce în aprilie 2018 media a fost de +15 grade. În 1997 au fost 13 nopți cu îngheț în aprilie la Sibiu, iar în 2018 a fost una singură. Minima absolută a lunii aprilie în orașul transilvănean a fost -12 grade, în 1942.


Maxima absolută pentru luna aprilie s-a înregistrat în 1985 la Bechet: (35,5 grade) iar la Alexandria au fost +34,9 grade in 1934. Tot în 1985 maximele au depășit 34 de grade la Calafat si Drobeta T S.

În 24 aprilie 2018 au fost +32 de grade la Calafat, +31 la Titu și Bechet și +30 de grade în multe alte locuri. În aceeași zi maxima era de numai +5 grade la Omu și +8 la Bâlea Lac.
 

Foto NetPix, Dreamstime.com
 
Datele din Enciclopedia Climatică a României arată că cea mai târzie ninsoare s-a produs pe 27 aprilie la București și Constanța, pe 8 mai la Câmpina, pe 1 mai la Sibiu, pe 4 mai la Iași și pe 17 iunie la Predeal. Pentru Miercurea Ciuc data ultimei ninsori a fost 14 mai. În aceste cazuri însă este vorba de ninsori scurte ce nu au dus la formarea unui strat de zăpadă și astfel de ninsori extrem de târzii se petrec o dată la câteva zeci de ani.


Dacă vorbim despre cel mai târziu strat de zăpadă, avem următoarele date remarcabile, fiindcă așa ceva se întâmplă o dată la câteva zeci de ani: București (17 aprilie), Miercurea Ciuc (30 aprilie), Tg Mureș (25 aprilie), Sibiu (27 aprilie), Timișoara (14 aprilie). Stratul de zăpadă venit așa târziu nu are cum să persiste mai mult de 2-3 ore.

Temperaturi minime foarte scăzute, în luna aprilie, s-au înregistrat în anii 1940, 1978, 2003, 1997, 1963, 2021.
 
La data publicării acestui articol (18 aprilie 2021) stratul de zăpadă era de 287 cm la Bâlea Lac, 173 cm la vf Omu, 164 cm la Lăcăuți 152 cm la vf Țarcu, 145 cm în munții Călimani și 100 cm la Ceahlău - Toaca.


Luna mai


În luna mai zilele devin tot mai lungi și mai călduroase, iar în unii ani temperaturile sunt atât de ridicate, încât poți să juri că a început vara. Maxima absolută a lunii te duce cu gândul la nordul Africii sau la India: 40,8 grade în 1950, la Mărculești in Bărăgan, iar după 2000 au fost mai multe cazuri în care maximele au depășit 35 de grade (de exemplu 37,5 grade pe 3 mai 2003, la Călărași). Pe 7 mai 2003, în același oraș, minima nopții scădea la sub 4 grade.

Și luna mai poate aduce zile reci, când pe la noi ajung mase den aer de origine polară și când ajunge pe la noi și aerul umed, oceanic, din vestul Europei. În mai nu se depune strat de zăpadă la câmpie, dar în zona deluroasă și mai ales la munte se poate forma strat de zăpadă, însă foarte rar. Doar la peste 1.500 m alt se depune aproape anual strat de zăpadă.

Aerul de origine siberiană poate să aducă însă și anomalii care te duc cu gândul la vremea din Laponia. În 1940 la Câmpulung Moldovenesc au fost -9,6 grade, iar in 3 mai 2007, la Miercurea Ciuc au fost -7,7 grade. Tot la Miercurea Ciuc au fost -5,5 grade în ultima zi de mai 1997 (!), iar pe 11 mai 2017 au fost -5,1 grade.

În cele mai reci zile temperaturile au coborât sub -5 la Joseni sau Întorsura Buzăului, la Oradea au ajuns la -4, iar la Iași au fost -3 grade C. Pe 24 mai 1998 erau -2,8 grade la Baia Mare, iar partea uimitoare ține aici și de faptul că această valoare a apărut spre finalul lunii.

Un exemplu și mai extrem este data de 31 mai 1997 când la Miercurea Ciuc au fost -5,5 grade, dar maxima zilei a fost 14,6 grade.

Minima absolută a lunii mai a fost pe 14 şi 15 mai 1940 când la vf Omu au fost -16 grade. La Bâlea Lac în cele mai reci zile au fost -11 grade C.

În credința populară în țări din Europa centrală, precum Polonia, Cehia sau Ungaria există perioada ”sfinților de gheață” (Eisheilige în germană), cinci zile aproape de jumătatea lui mai când se spunea că vremea devine mai rece, vin ploi cu grindină și apare îngheț la sol. Uneori este vorba de perioada 11-15 mai, alteori de 8-13 mai, cert este că meteorologic datele multianuale nu confirmă o răcire în acestă perioadă: când este să apară îngheț la sol în mai, apare în primele zile ale lunii, nu spre jumătate.
 

Minimele în Europa pe 15 mai 2015 (sursa Meteociel)
 
La început de mai 2007 au fost -11,8 grade la vf Călimani, -11,2 grade la Ceahlău Toaca, -2,1 grade la Sibiu, -1,8 la Cluj și -1,1 grade la București.


Temperaturi minime foarte scăzute, în luna mai, s-au mai înregistrat şi în anii: 2007, 1995, 1988, 1976, 1965, 1952 și 1940.

În luna mai 1970 au fost 4 cm de zăpadă la Brașov, iar pe 27 mai 1991 au fost 35 cm la Predeal, frigul și zăpada menținându-se până la început de iunie. La Stâna de Vale a nins pe 28 mai 1991 (4 cm), iar pe 4 mai au fost -8 grade. Tot la Stâna de Vale erau 21 cm pe 1 mai 1997, în timp ce în alți ani puteau fi +20 de grade la acea dată.

în mai 1997 erau 35 cm de zăpadă la Predeal, iar în 1982 au fost 59 cm la Păltiniș.

În prima zi de mai 1997, erau 35 cm strat de zăpadă la Predeal și în aceeași lună a nins și pe data de 29.

1982 a fost un an în care zăpada a persistat la munte, cu maxime de 59 cm la Păltiniș și 127 cm la stația Rarău. În mai 1989, în jurul datei de 8 mai a nins în stațiunea Băișoara situată la 1.350 m alt, la 60 km de Cluj. Stratul de zăpadă a ajuns la 32 cm, dar nu a ținut mult. Cinci zile mai târziu erau 19 grade.

În primăvara lui 2016 a nins foarte mult la munte: la vf Omu erau 157 cm de zăpadă pe 1 mai și stratul a ajuns la 220 cm pe 20 mai și la 238 cm pe 26 mai, iar trei zile mai târziu erau +14 grade. Zăpada a persistat până la final de iunie.

Valurile de căldură aduc și la munte temperaturi de vară în plină primăvară. În mai pot fi +26 de grade la Fundata, +28 la Predeal și 23 la Bâlea Lac, La vârful Omu temperaturile nu au trecut niciodată de 13 grade în aprilie și rar au depășit 16 grade în luna mai.

Iunie

Iunie deja este lună de vară, maxima absolută este de 42 de grade și tot mai des maximele trec de 30 de grade încă din primele zile.

Uneori, iunie începe cu temperaturi foarte scăzute, iar cel mai recent exemplu este în 2020 când au fost doar +4 grade la Curtea de Argeș pe 1 iunie și +1 grad la Predeal, pe 3 iunie. La munte au fost chiar și -5 grade în stațiile cele mai înalte din Bucegi, Țarcu și Călimani.

Temperatura minimă absolută a lunii iunie în România este -12 grade C, înregistrată la staţia meteorologică Vf. Omu, în zilele de 5 şi 6 iunie 1939. La Bâlea Lac au fost -8 grade.

Luni iunie foarte reci în România au mai fost în anii 1990, 1977, 1962, etc. Ȋn anul 1990, în perioada 1-3 iunie a fost înregistrată minimă absolută a lunii iunie la 46 staţii meteorologice, majoritatea sub 9 grade C, la Stâna de Vale înregistrându-se -3,8, cea mai mică maximă absolută din şirul celor 46 de valori. Cu o săptămână înainte minima nopții a fost de +11 grade.

Pe 13 iunie 1950 au fost -2,7 grade la Întorsura Buzăului, temperatura fiind extraordinară mai ales că vorbim fr jumătatea lunii iunie. La Miercurea Ciuc au fost -2,2 grade pe 11 iunie 1983. Ambele sunt localități ”poli ai frigului”, obișnuite cu temperaturi mici, însă în cele mai calde zile de la mijloc de iunie pot fi minime de +13 +14 grade.
 

Minimele în Europa pe 1 iunie 2020 (sursa Meteociel)
 
Pe 7 iunie 1939 au fost -2,3 grade la Predeal, în iunie 1962 au fost -4 grade la Sinaia cota 1500. La Stâna de Vale au fost -1,7 grade pe 24 iunie 1995.


Zăpadă este în iunie doar la înălțimi. la 1 iunie 2016 erau 205 cm la Vf Omu, la 17 iunie era peste un metru, iar patru zile mai târziu nu mai era zăpadă, fiindcă au fost +17 grade. Tot la Omu erau 223 cm de zăpadă pe 2 iunie 1991, stratul topindu-se abia pe 25 iunie, în timp ce pe 17 iunie încă era peste un metru. Tot în iunie 1991, la Păltiniș, lângă Sibiu, erau 16 cm de zăpadă la început de iunie.

Foarte rar ninge la 1.000 m altitudine. Pe 1 iunie 1991 mai erau 4 cm strat de zăpadă la Predeal, dat fiind că a nins mult în mai. De câteva ori a nins și în iunie la Sinaia, cota 1500 (de exemplu au fost

La stația meteo Ceahlău - Toaca (1.897 m) erau 9 cm de zăpadă la 1 iunie 1990 și 20 cm fix un an mai târziu

Ȋn luna iunie 1977 s-a înregistrat minimă absolută la 44 staţii meteorologice, în perioada 2-5 iunie, valorile fiind sub 7 grade C.

Pe 2 iunie 1990 au fost doar 0,2 grade la Brașov, după ce minima fusese de -4,5 grade în 31 mai. Vremea s-a încălzit, iar pe 6 iunie minima a fost de 15,8 grade. La început de iunie 1995 au fost la Brașov 0,5 grade, în timp ce în cele mai calde luni iunie nici acolo temperatura nu scădea la sub 10 grade. În 1955 au fost +0,4 grade la Cluj, iar în 1977 au fost +0,6 grade la Satu Mare.

În mod excepțional iunie poate aduce temperaturi extrem de mici peste tot în țară: de exemplu în 1990 au fost 2,2 grade la Tg Jiu, iar în 1962 au fost 6,2 grade la Calafat, orașul de la Dunăre unde în cele mai calde luni iunie temperatura nu coboară sub 14 grade.

La Turnu Măgurele au fost +5 grade în iunie 1915, la Constanța au fost 6,4 grade în 1913, la Galați minima lunii a fost de 3,8 grade, iar la Deva, de 2,2 grade.

Cum a fost ziua de 1 mai în ultimii 4 ani
2017:
Minime Stâna de Vale - 1 Tg Jiu +12
Maxime Fundata + 11 Tulcea +24

2018
Minime: Întorsura Buzăului +3 Șiria +18
Maxime Mangalia +16 Bechet +30
2019
Minime: Fundata 0 Sulina +13
Maxime Păltiniș +4 Constanța +22
2020
Minime: Stâna de Vale +1 Tecuci +13
Maxime: Păltiniș +11 Hârșova +27

Cum a fost ziua de 1 iunie în ultimii 4 ani
2017
Minime Stâna de Vale +8 grade Gura Portiței +21
Maxime: Bisoca +20, Drobeta T S +33

2018
Minime : Stâna de Vale +7 Gura Portiței +21
Maxime Sulina +21 București +34
2019
Minime Păltiniș +8 Constanța +19
Maxime: Păltiniș +14 Tulcea +29
2020
Minime Fundata +3 Sulina +14
Maxime Păltiniș +7 Medgidia +24

Surse

Pentru acest material am folosit tabele climatice detaliate disponibile online pe platformele TuTiempo și Infoclimat și date mai recente pentru maxime și minime zilnice disponibile pe WeatherOnline.

Pentru datele istorice și pentru extremele legate de ninsoare și strat de zăpadă:
Administratia Nationala de Meteorologie - Clima Romaniei, Editura Academiei Romane, Bucuresti, 2008
Stancescu I, Ballif S - Meteorologie si drumetie - Editura Sport-Turism, Bucuresti, 1976

Pentru minime și maxime lunare am utilizat diverse ediții ale Anuarului Statistic al României, capitolul Geografie, Meteorologie și Mediu înconjurător.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
 Titi

13:00

BANCUL ZILEI

05:11

ALFA & OMEGA INSOLV IPURL, lichidator judiciar al debitoarei SC IRSIDO S.R.L.–societate în faliment, dosar nr. 380/99/2017 aflat pe rolul Tribunalului Iași, în temeiul dispozițiilor Legii nr.85/2014, vinde prin licitație publică cu strigare următoarele bunuri proprietate ale debitoarei:1. Bunuri mobile conform Raport de evaluare-Preț de pornire 65% din valoarea de piață stabilită prin raportul de evaluare, astfel: a. Stocuri/echipamente birotică–în valoare totală de 26.525 lei (exclusivTVA) b. Obiecte de inventar/mijloace fixe: Nr. crt. Denumire activ Valoare de pornire la licitație–65% lei–fără TVA 1. Mașină ambalat role hârtie 2.465 2. Utilaj de fabricat role hârtie 50.694 3. Autoturism Mazda IS-01-YRS 9.883 4. Autovehicul Ford Tranzit Connect IS-12-YRS 7.352 5. Mobilier pal 483 6. Masina ștampile UM 1100-1200 1.306 7. Scaun directorial 1.177 8. Notebook Benq 1.376 9. Notebook Acer Aspire 743 10. Notebook Acer Aspire 743 11. TV 3d Sony Bravia LX900 2.348 12. Mobila Element Corp 3.300 13. Set canapele 2.007 14. Mobila Element Part 1.009 15. Mobila Sidney alb 1.208 Licitațiile vor avea loc în zilele de: 01,08,15,22,29.10.2021 respectiv 05.11.2021 ora 10.00, la biroul lichidatorului judiciar din Mun.Iași, Str. Grigore Ureche, nr.3, Bl. Gh. Şonțu, Demisol, Birou nr.4, Jud.Iaşi, putând participa orice persoană fizică sau juridică care va depune o ofertă care va conţine: - cerere de participare la licitaţie; - dovada achitării taxei de participare de 500 lei fără TVA;- dovada achitării cauţiunii de 10% din preţul de pornire al licitaţiei, sumă care se va achita în cont colector RO35PIRB2400711906003000 deschis pe numele debitoarei la First Bank; - actele de identificare a persoanei juridice/fizice, împuternicire pentru persoana care reprezintă societatea cu menţiunea că are mandat de a licita indiferent de sumă, ştampila. Taxa de participare se va achita în contul lichidatorului judiciar RO33PIRB2400738563001000 deschis la First Bank. Ofertele se vor depune la biroul lichidatorului judiciar cel târziu cu 1 zi lucrătoare înainte de ziua licitaţiei, până la ora 16.00. Ofertanţii care se înscriu la licitaţie, dar nu participă, pierd toate sumele avansate în vederea participării la licitaţie. Neplata preţului în termenul stabilit de 30 zile calendaristice de la data licitaţiei, duce la pierderea sumelor avansate pentru achiziţionarea bunurilor, care vor fi scoase din nou la vânzare în sarcina cumpărătorului. Oricine pretinde vreun drept asupra bunurilor scoase la vânzare,sub sancţiunea decăderii, se va adresa lichidatorului judiciar şi va face dovada până în ziua licitaţei. Informaţii suplimentare la biroul lichidatorului judiciar sau la tel:0744520508, 0744994490; fax:0332814773, e-mail: alfa.omega.insolv@gmail.com.
Tribunalul Iaşi, prin lichidatorul judiciar desemnat în dosarul nr. 12012/99/2013 (1022/2013), în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2006, privind procedura insolvenţei, precum şi a Codului de procedură civilă, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare a bunurilor imobile şi mobile din patrimoniul debitoarei S.C. „PRO CONSIM” S.R.L. Paşcani, cu sediul în loc. Paşcani, str. Camil Petrescu nr. 54, judeţul Iaşi, după cum urmează: Nr. crt. DENUMIRE ACTIV ADRESA Componenţa Valoare - lei - 1. Teren intravilan şi construcţii localitatea Paşcani, str. 1 Mai nr. 38, judeţul Iaşi Teren – 2.000 m.p. – C4 – magazie; Teren – 610 m.p. – C1 – hală, C2 – birouri, C3 – sticlărie 185.700,00 2. Utilaj prelucrare lemn MUT – RIG, MUT – CF, centrală termică murală Ariston Meta 24 localitatea Paşcani, str. 1 Mai nr. 38, judeţul Iaşi -- 5.604,00 Total * * 191.304,00. Preţul de pornire al licitaţiei pentru bunurile scoase la vânzare sunt cele de mai sus, reprezentând 40% din valoarea de evaluare. Vânzarea se va face conform hotărârilor adunării creditorilor din data de 15.10.2021. Vânzarea prin licitaţie publică va avea loc la data de 11.11.2021, ora 1000 şi se vor organiza 12 şedinţe la un interval de 7 zile, respectiv în fiecare zi de joi până la data de 27.01.2022, la sediul lichidatorului judiciar. Până la data şi ora licitaţiei, ofertanţii vor depune la sediul lichidatorului judiciar dovada achitării taxei de participare de 10% din preţul de pornire al licitaţiei pentru fiecare bun mobil, a garanţiei de participare la licitaţie de 30% din preţul de pornire al licitaţiei, a caietului de sarcini, cât şi documentele de înfiinţare şi împuternicirea dată persoanei fizice de către persoana juridică pentru participare la licitaţie, iar pentru persoanele fizice buletinul de identitate. Preţul caietului de sarcini este 1.000 lei şi este obligatoriu pentru participanţii la licitaţie. Neplata bunurilor la termenul stabilit prin procesul-verbal de licitaţie, duce la pierderea garanţiei de participare la licitaţie, cât şi a celorlalte sume achitate în contul bunurilor, iar bunurile vor fi scoase din nou la vânzare în contul adjudecatarului. Toţi cei care pretind vreun drept asupra bunurilor scoase la vânzare, au obligaţia să anunţe lichidatorul judiciar înainte de data stabilită pentru vânzare. Informaţii suplimentare se pot obţine la sediul lichidatorului judiciar din Huşi, str. 1 Decembrie, nr. 32, localitatea Huşi, judeţul Vaslui sau la telefoanele 0335/566.035 şi 0727/850.575. Lichidator judiciar, Estconsult I.P.U.R.L. Huşi
Curiozități despre lavandă. Ce beneficii terapeutice are lavanda?
17/10/2021 09:53

Lavanda este o plantă care face parte din familia Lamiaceae. Aceasta se cultivă peste tot in lume si cuprinde intre 40 si 60 de specii. Numele de lavandă este folosit uneori pentru a desemna parfumul extras ...

Imperiul Roman, curiozități și lucruri mai puțin știute
16/10/2021 15:38

Din fiecare am invătat cate ceva atat despre dimensiunile si forta imperiului, cat si despre contributia pe care a avut-o acesta la dezvoltarea stiintei, civilizatiei si folosofiei umane. Prezentăm in cele ce ...

Cum să scapi de gândacii de canalizare. Metode simple și eficiente
16/10/2021 14:05

Dacă te confrunti cu problema gadacilor de canalizare, trebuie să stii că există cateva metode simple de a scăpa de această problemă. Ar fi bine să faci o inspecţie amanutita a ţevilor din casa ta. ...

FOTO/VIDEO -   ,,Miros de scorțișoară”, un videoclip dedicat bucuriei și lucrurilor simple
16/10/2021 09:35

  Tanără muziciană Diana Maria Urdes, cunoscută pentru melodiile sensibile si pentru poeziile ei pline de dragoste, a lansat al patrulea cantec din seria ,,Cantecele Dianei”. „Piesa a ...

FOTO/VIDEO - Noul single al lui Adele, peste 10 milioane de vizualizări în doar 6 ore
15/10/2021 11:45

Cantăreaţa engleză Adele a lansat vineri single-ul „Easy On Me” cu un videoclip regizat de cineastul canadian Xavier Dolan, cu care a colaborat şi pentru „Hello” şi care este cunosc ...

Cinci ţigani romani  au vrut să-l jefuiască pe campionul Japoniei la ju-jitsu: A urmat PRĂPĂDUL/ FOTO-VIDEO
13/10/2021 13:59

 Un grup format din cinci ţigani romani au vrut să dea lovitura in Italia, dar au incasat-o grav de tot. Omul pe care voiau să-l jefuiască era campionul Japoniei la ju jitsu. Ce a ieşit? Ţiganii şi- ...

Trupa Nirvana, acuzată de pornografie infantilă
10/10/2021 09:00

​Dave Grohl a afirmat că Nirvana ar putea modifica coperta albumului „Nevermind” in cazul unor lansări viitoare după ce bărbatul care a apărut pe coperta discului, pe cand era bebelus, a inte ...

Care sunt cele mai extrase numere la 6 din 49?
02/10/2021 11:20

6 din 49 este jocul la care milioane de romani au visat sau visează să castige. Jocul de 6 din 49 este destul de popular la noi in tară, dar sansele ca un jucător să triumfe sunt extrem de mici. Practic, d ...

VIDEO Erupția vulcanului din La Palma: Lava a ajuns la ocean
29/09/2021 08:36

 Lava vulcanului care a erupt in urmă cu zece zile pe insula La Palma din arhipelagul spaniol al Canarelor a ajuns la ocean in noaptea de marţi spre miercuri, un fenomen potenţial periculos, a informat ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei