O poveste complicată. Cine a intermediat vizita lui Carol al II-lea la Hitler?

+18  9hM4n5nx

Dimensiune font:

| 26-09-2023 11:52


În toamna anului 1938, regele Carol al II-lea a întreprins un turneu diplomatic în Anglia, Franța, Belgia și, surpriză, în Germania, unde s-a întâlnit cu Hitler. Rămâne în continuare nelămurit pe deplin cine a aranjat întâlnirea dintre regele României și dictatorul nazist.

Toamna anului 1938 a fost una extrem de agitată pe scena politică internațională. După acordul de la München (29 septembrie 1938), care a dat startul dezmembrării Cehoslovaciei, siguranța României era amenințată de expansiunea politicii naziste în Europa Centrală și de Est.

Dezmembrarea Cehoslovaciei însemna și destrămarea sistemului de alianțe al României.

Cum politica de conciliere în fața Germaniei naziste a guvernelor de la Londra și de la Paris era în plin apogeu, Carol al II-lea a dorit să ia pulsul din capitale pe care România le considera țări prietene și aliate: Londra, Bruxelles și Paris. Astfel, Carol al II-lea s-a întâlnit, în perioada 15-20 noiembrie 1938, cu factorii de decizie din Marea Britanie, Belgia și Franța. La terminarea acestui turneu diplomatic, regele României a făcut o oprire și în Germania. Informațiile sunt destul de confuze despre cine a intermediat întâlnirea dintre Carol al II-lea și Hitler.

Varianta lui Argetoianu
În noiembrie 1938, Constantin Argetoianu, consilier al regelui Carol al II-lea la acea vreme, era la Berlin, unde s-a întâlnit cu Hermann Göring și cu Helmuth Wohlthat, „braţul drept al lui Göring în compartimentul economic”.


Conform lui Argetoianu, Wohlthat i-a spus detalii despre o posibilă întâlnire între regele Carol al II-lea și Hitler:

„M-a primit cu bucurie şi cu prietenie, încântat de întâlnirea pusă la cale – între Rege şi Göring şi, eventual, Hitler – şi tremurând la ideea că ceva ar putea să o tulbure. Despre cine şi despre cum a fost înjghebată întâlnirea, n-am întrebat; m-am făcut că știu, ca să nu mă fac de râs, după corespondenţa schimbată cu trei săptămâni înainte.

Wohlthat mi-a mai spus, sub pecetea confidenței, că Führerul telefonase în chiar acea dimineață că ține ziua de 24 noiembrie la dispoziția Regelui Carol, pe care-l poftea la Berchtesgaden… Am avut senzația pe care o dă un duș rece şi am întrebat numaidecât `Aveți răspunsul Regelui?`. `Nu încă, mi-a răspuns Wohlthat, nu-l avem decât pentru Sigmaringen, dar sperăm să-l primim în cursul zilei, prin Prinţul de Hohenzollern, care e în legătură telefonică cu Regele`”.

Rolul Prințului de Hohenzollern
Tot din însemnările lui Argetoianu aflăm și alte detalii despre cel care a intermediat vizita lui Carol la Hitler:

„Mi-am dat astfel seama că cel care pusese piciorul în străchini fusese Prințul (Friedrich von Hohenzollern, n.r). Dintr-o conversație mai lungă avută seara cu Djuvara (Radu Djuvara, ministru plenipotențiar la Berlin n.r.), a reieșit, de altminteri clar, că `combinaţia` Prințului de Hohenzollern (din inițiativa sa sau a Regelui?) a fost aproape concomitentă cu propunerea Wohlthat transmisă prin mine, căci ministrul nostru la Berlin (mai bine informat decât Cesianu, și era natural să fie așa) a știut de oprirea Regelui la Sigmaringen încă de la trecerea acestuia spre Londra.

Regele a rugat, într-adevăr, pe Djuvara, care-i ieșise înainte la Viena, să nu mai vină întru întâmpinarea sa la înapoiere, nici la Sigmaringen, deoarece oprirea sa în Germania trebuia să păstreze un caracter familial. Djuvara n-a mai avut nicio legătură cu Regele sau cu anturajul său și toate amănuntele opririi în Germania au fost reglate telefonic şi direct de către Prinţul de Hohenzollern”.


Varianta lui Alexandru Vaida Voevod
În memoriile sale, Argetoianu nu notează că ar fi avut vreun rol în intermedierea acestei întâlniri, dar… Alexandru Vaida Voevod a consemnat exact contrariul:

„Aflasem ulterior că întâlnirea cu Hitler, Göring și Ribbentrop o aranjase C. Argetoianu, întâmpinând multe dificultăți protocolare din partea Regelui. Îndată ce se fixase itinerarul lui Carol II, Argetoianu plecase în Germania.

Când a aflat Regele că invitația fusese făcută pentru Salzburg (ori Berchtesgaden), s-a trezit într-însul orgoliul de Hohenzollern. Ar fi găsit firesc ca să-l invite la Berlin, capitala Germaniei. Din considerații protocolare, caracterul invitării la sediul lui Hitler i se părea oarecum prea familiar. Totuși, până la sfârșit cedă stăruințelor lui Argetoianu”.

Argetoianu, Urdăreanu și Carol al II-lea
Pe de altă parte, Argetoianu a notat în memoriile sale mărturisirea lui Ernest Urdăreanu (mareșal la Palatului Regal, n.r.) care i-ar fi spus că „vizitele Regelui în Germania au fost aranjate de prințul de Hohenzollern, care a depășit mandatul pe care Regele i-l dăduseră la propria lui cerere.

Brătianu n-a fost în nimic amestecat în această chestiune. Am observat: `N-ar fi fost mai bine dacă inițiativa apropierii rămânea de partea Germaniei și dacă, în loc să se ploconească Regele la Hitler, ar fi venit Göring în România să se ploconească la Rege – cum ne înțelesesem la plecarea mea din București?` `Desigur mi-a răspuns Urdăreanu – ar fi fost de o mie de ori mai bine! Dar odată ce vorbise Hohenzollern cu Göring, se se mai putea face?`”.

Ulterior, aflat în exil, Carol al II-lea a afirmat că prinții de Hohenzollern şi de Hessen au fost cei care i-au aranjat vizita la Hitler. 

 

 

 

 

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
bancul zilei

05:46

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Vreme caldă de Paști
29/04/2024 13:27

Vremea va fi caldă iar precipitaţiile vor fi izolate şi sub formă de averse in perioada minivacanţei de Paşte, a declarat luni, pentru AGERPRES, directoarea generală a Administraţiei Naţionale de Meteo ...

Un bărbat din Africa a fost condamnat la peste 3.000 de ani de închisoare. Ce acuzații i se aduc
28/04/2024 14:47

 Un bărbat din Zimbabwe, Africa a fost condamnat la 3.376 de ani de inchisoare, insă el va trebui să execute doar 65. Inculpatul a primit o sentintă judecătorească de 3.376 de ani de inchisoare in A ...

Comunicat de presă
26/04/2024 10:34

Comunicat de presă Vino să savurezi cele mai alese sortimente de cafea, la Coffee Summit, primul eveniment de profil organizat la Iasi, in Palas Campus Iasi, 26 aprilie 2024 Iubitorii de cafea de speciali ...

Ce înseamnă „boala lui Calache”, de fapt? Personajul era să devină domnitor al Țării Românești
25/04/2024 14:07

 Ce inseamnă  „boala lui Calache”, de fapt? De multe ori, expresia se mai foloseste chiar si astăzi, desi are o vechime de cateva sute de ani. Dar putini cunosc care este originea ei si ...

Schema prin care românii pot rămâne fără bani dacă răspund la telefon. Atenție la aceste numere!
25/04/2024 10:56

Romanii pot rămane fără bani doar dacă răspund la telefon sau la SMS. Atacurile s-au inmultit in ultima perioadă. Specialistii ii avertizează pe oameni să nu răspundă la numere internationale necunosc ...

Datorită Eurovision, Malmo devine destinația turistică a Suediei
24/04/2024 17:32

Euforia provocată de concursul Eurovision a dus la creşterea căutărilor privind călătoriile in oraşul costier Malmo din sudul Suediei cu 176% intre septembrie 2023 şi aprilie 2024, a anunţat compania s ...

Un mare oraș din Italia vrea să interzică înghețata și pizza după miezul nopții. Care este motivul deciziei controversate
23/04/2024 22:33

 Un oras italian este gata să interzică gustările de la miezul noptii, printre acestea: inghetata si pizza. Autoritătile propun chiar o nouă lege pentru a interzice aceste plăceri. Dacă va fi aproba ...

Jumătate de milion de euro, evaziune din afaceri cu usturoi
23/04/2024 13:47

 Două persoane sunt cercetate pentru evaziune fiscală, după ce ar fi realizat achiziţii de usturoi şi utilaje din Spania, simuland de pe telefonul mobil efectuarea tranzacţiilor bancare, ulterior nei ...

Câți copii a avut Veronica Micle, marea iubire a lui Mihai Eminescu? Adevărul despre fiica celor doi
21/04/2024 18:05

 Cati copii a avut Veronica Micle, marea iubire a lui Mihai Eminescu? Dincolo de legendă, dragostea dintre cei doi a fost departe de perfectiune, dar nieni nu poate contesta paasiunea cu care amandoi au t ...

Presa internațională, după retragerea Simonei Halep: ”A fost nevoită”
20/04/2024 21:35

 Simona Halep nu va participa la turneul de categorie WTA 1000 Mutua Madrid Open, pentru care a primit wild card din partea organizatorilor, informează Marca. “Halep, aflată pe locul 1.146 in clas ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei