Tradiții de Sfântul Andrei. Anul Nou Dacic

sfantul andrei

Dimensiune font:

| 30-11-2021 06:32

 Creștinii ortodocși îl prăznuiesc astăzi pe Sfântul Andrei, cel care i-a încreștinat pe români. Sărbătoarea aduce cu ea o serie de tradiții și superstiții. Lumea satului de altădată era cu adevărat înfricoșată de această noapte pentru că se credea că acum se întâlnesc strigoii morți cu cei vii și se bat pe la răspântii.

 

Dincolo de sărbătoarea religioasă, ziua de Sântandrei era în vechime una din cele mai bogate în tradiții și superstiții din calendarul popular. Era perioada când lupii se înmulțeau și deveneau mai agresivi, de aceea oamenii erau temători și au închipuit o sumedenie de obiceiuri menite să țină fiarele la distanță. Se spune că doar pe 30 noiembrie lupii puteau întoarce capul și tocmai de aceea sunt mai periculoși decât de obicei.
Oamenii erau atât de înfricoșați încât în această zi nici nu se pronunță cuvântul lup că să nu îl aducă aproape, de unde expresia „vorbești de lup și lupul la ușă”. Nu se mătura prin casă, fetele nu se pieptănau, dinții pieptenilor fiind asociați cu pădurea unde se aflau lupii. O singură muncă era permisa în această zi, spălarea cămășilor, „ca să se opărească gura lupilor”. Și mai de temut decât lupii erau în această perioadă strigoii. În imaginarul popular românesc strigoii sunt morți (stafii, moroi sau vampire) sau vii (pricolicii, tricolicii sau vidmele) despre care se credea că se pot transforma în lupi. Strigoii vii se spunea că pot fi dintre copiii nelegitimi, frații și surorile născuți în aceeași lună, al șaptelea sau al nouălea copil născut de același sex într-o familie, cei abandonați fără a fi botezați. Ei puteau fi recunoscuți pentru că nu mâncau niciodată usturoi și deocheau tot ce vedeau. Lumea satului de altădată era cu adevărat înfricoșată de această noapte pentru că se credea că acum se întâlnesc strigoii morți cu cei vii și se bat pe la răspântii, iar cei care treceau pe acolo erau în mare pericol. Ca să preîntâmpine aceste lupte între strigoi și victime, țăranii strângeau toate uneltele de pe afară, melița, furcile, și tot ceea ce era ascuțit, adunau în casă și legau foarfecile ca aceste ființe supranaturale să nu se lupte. Pentru ca duhurile rele să nu se cuibărească în case, femeile întorceau seara toate oalele și cănile cu gura în jos. Scoteau din sobă cenușa caldă de peste zi pentru ca spiritele neliniștite să nu-și găsească adăpost la căldură. În unele zone obișnuiau să împrăștie resturi de pâine prin curte, pentru ca spiritele flămânde să nu caute prin cămări de-ale gurii.
Usturoiul, leac și amuletă
Un rol important în scenariul sărbătorii îl avea usturoiul. Că să fie feriți de toate relele în această noapte, oamenii mâncau usturoi, dar își ungeau și ușile și ferestrele de la case și grajduri cu usturoi, în semnul crucii. Altădată, în satele din Moldova, mai ales în noaptea de Sântandrei, tinerii se adunau pe la câte o casă și făceau o petrecere care se numea „păzirea usturoiului”. Fetele păzeau usturoiul ca să nu-l fure băieții, iar usturoiul astfel păzit și apoi sfințit la biserica dobândea proprietăți magice. Tot cu usturoi se dădeau cercevele de la uși și de la ferești, omul neapărat trebuia să mănânce usturoi ca să alunge strigoii și cu el să facă semnul crucii la casa, pe frunte, la animale. În această zi se fac și prognoze meteorologice pentru anul următor. Gospodinele de la sat duc în pod 12 cepe, câte una pentru fiecare lună din an și le lasă acolo până în seara de Crăciun. Cepele care s-au stricat semnifică luni ploioase, cu grindină, iar cele care au încolțit, luni cu vreme bună. Tot astăzi se pune grâu la încolțit pentru fiecare membru al familiei, ca să se afle cum va fi anul care vine.
Anul Nou dacic
Sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei are o semnificație deosebită pentru poporul român deoarece el este cel care a adus creștinismul pe meleagurile noastre, fiind considerat patronul spiritual al românilor și ocrotitorul României. Obiceiurile legate de noaptea de 29/30 noiembrie sunt o împletire a sărbătorii creștine cu vechile ritualuri dacice, poporul atribuindu-i Sfântului Andrei trăsături de divinitate precreștina, acesta devenind personificarea divină a lupului solar. Printre sihaștrii din Munții Carpați circula o legendă conform căreia ultimul preot al lui Zamolxis l-a cunoscut pe Iisus și apoi pe Apostolul Andrei. Se spune că ziua de astăzi era începutul noului an dacic.
Maura ANGHEL
 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:36

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Vrăji, descântece...
02/05/2024 16:08

În esenţă, noaptea de Înviere reprezintă momentul de triumf al forţelor binelui asupra stihiilor intunericului. Pentru aceasta, jertfa rituală este simbolizată de sacrificarea mielului de Paş ...

Răstignirea din Vinerea Mare. O lecție eternă de iubire și sacrificiu
02/05/2024 13:43

În lumina puternică a lumanărilor, in timp ce clopotele bat solemn, credinciosii se adună in biserici pentru a marca Vinerea Mare, un moment de solemnitate si introspectie in calendarul crestin. Î ...

Patriarhul Daniel – mesaj de Înviere: Sfintele Paşti reprezintă sărbătoarea iertării, a păcii şi a bucuriei
02/05/2024 12:29

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane, Daniel, a transmis, miercuri, un mesaj de Sfintele Paşti, in care afirmă că Învierea Domnului este sărbătoarea iubirii smerite şi milostive a lui Hristos cel ce ...

Cina cea de taină. O lecție de iubire și comuniune în agitația vieții moderne
02/05/2024 06:58

Într-o lume in care agitatia cotidiană ne consumă, iar timpul petrecut alături de cei dragi pare din ce in ce mai rar si mai pretios, amintirea Cinei de taină, moment foarte important in Săptămana M ...

HOROSCOPUL ZILEI
02/05/2024 05:02

BERBEC Accentul zilei revine segmentului amoros. Atat in relatia cu persoana iubită cat si in relatia cu copiii se intrezăresc schimbări plăcute, mai mult sau mai putin. TAUR Situatia ta financiară este ...

Patriarhul Daniel – mesaj de Înviere: Sfintele Paşti reprezintă sărbătoarea iertării, a păcii şi a bucuriei
01/05/2024 19:59

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane, Daniel, a transmis, miercuri, un mesaj de Sfintele Paşti, in care afirmă că Învierea Domnului este sărbătoarea iubirii smerite şi milostive a lui Hristos cel ce ...

Lumină și umbră în Miercurea Patimilor. Despre trădare, onestitate și reconciliere
01/05/2024 07:17

În ziua cand istoria se intoarce in sine si umanitatea priveste cu ingrijorare spre destine incrucisate, Miercurea din Săptămana Mare, ne aduce in fată o poveste veche de veacuri, dar cu semnificatii a ...

 HOROSCOPUL ZILEI
01/05/2024 05:00

 BERBEC Aveti un comportament radical, sunteti extrem de pretentios, dar si foarte optimist, mai ales in ceea ce priveste propriile forte. Pierdeti timp si bani din cauza pozitiilor dv.   TAUR Tre ...

  Focul şi apa în ritualuri pascale
30/04/2024 14:12

  Bucovina a conservat asemenea elemente inedite şi pitoreşti. La Vatra Moldoviţei flăcăii işi pregăteau din timp „săcăluşuri“, nişte dispozitive ce utilizau praful de puşcă, pent ...

Orgonii, călătoria către armonie și energie vitală
29/04/2024 15:05

În căutarea unor remedii si practici alternative pentru a imbunătăti sănătatea si bunăstarea noastră, oamenii au explorat o gamă largă de tehnologii si concepte. Printre acestea se numără si or ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei