Traficantul de droguri măsluite, încă un pas spre libertate

default

Dimensiune font:

| 02-01-2023 08:59

 * condamnat şi pentru „fals în înscrisuri sub semnătură privată”, el a scăpat de această acuzaţie * a intervenit prescripţia * acum, poate solicita liberarea condiţionată

 65 fapte de trafic de droguri şi patru de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, într-un interval de aproape cinci ani (21 iulie 2015 - 1 iulie 2020). Teoretic, asta ar însemna ani grei de puşcărie.

Însă, autorul infracţiunilor pomenite, probabil cel mai ingenios traficant din toate judeţele Moldovei, s-a dovedit extrem de dibaci şi în luptele din instanţă, el obţinând, joi, 19 ianuarie, o nouă victorie.

E vorba despre Andrei Mădălin Aneculăesei (30 de ani), un tânăr care a fost vreme îndelungată principalul furnizor de droguri pentru dealerii de cartier. Cumpăra substanţe psihoactive pure, sub formă de pulbere, de pe site-urile olandeze, achita în bitcoin, le prelucra acasă, apoi scotea produsul finit la vânzare. Ca idee, dintr-o sută de grame de pulbere, el scotea aproape două kilograme de marfă. Fluxul tehnologic, destul de simplu: dizolva cannabinoizii sintetici în acetonă, adăuga apoi fulgi de porumb, ceai şi diverse condimente, lăsa totul la uscat 24 ore, timp în care „iarba” devenea numai bună de fumat.

Extrem de prudent, Aneculăesei n-a livrat niciodată marfă consumatorilor finali, ci doar dealerilor, de aceea a şi rezistat atât de mult pe piaţă. Ca o măsură suplimentară de precauţie, traficantul a înfiinţat o întreprindere individuală ce avea ca obiect de activitatea furnizarea materialelor pentru saloane de înfrumuseţare. Aşa putea explica destul de credibil achiziţionarea unor cantităţi apreciabile de acetonă.

Două plicuri în care se aflau 19 grame de cannabis i-au fost fatale

Afacerea i-a mers din plin, i-a permis un trai de lux, şi-a putut satisface pasiunea pentru pariuri şi alte jocuri de noroc şi, zic procurorii, tot din traficul de droguri, Aneculăesei a izbutit să-şi cumpere un apartament în Lunca Cetăţuii şi un BMW de ultimă generaţie.

Procurorii DIICOT au aflat de existenţa traficantului cu totul întâmplător. Un investigator sub acoperire fila insistent un dealer ce colabora ocazional cu Aneculăesei. A aflat de la acesta că există cineva în Iaşi care poate face livra stupefiante în cantităţi industriale.

Imediat, şi-a intrat în rol un al doilea investigator, care s-a dat drept dealer abia întors din străinătate şi care s-a arătat interesat să cumpere marfă en-gros. Fusese autorizat de şefii ierarhici să obţină „orice cantitate de droguri”. Agentul a fost pus în legătură cu Aneculăesei, s-au făcut câteva tranzacţii pentru căpătarea încrederii, iar pe 1 iulie 2020, la orele prânzului, s-a efectuat flagrantul.

Decepţie mare, captură insignifiantă, doar două plicuri ce conţineau câteva flacoane pe care scria „not for human consumption” şi în care se aflau 19 grame de cannabis. Cât priveşte banii găsiţi asupra sa, doar modesta sumă de 900 lei. Totuşi, probe suficiente pentru deschiderea dosarului penal.

Au urmat percheziţiile domiciliare, s-au ridicat sisteme informatice, anchetatorii luând la puricat toate e-mailurile şi siteurile accesate de Aneculăesei în cei cinci ani de activitate. Astfel, au fost dovedite 65 importuri din Olanda, efectuate în perioada 2015-2020. Suficient pentru un rechizitoriu consistent, care să stea în picioare.

De la opt ani iniţial, a ajuns la doar cinci

Trimis în judecată, Aneculăesei a fost condamnat iniţial la opt ani de închisoare, confiscarea extinsă a sumelor de 34.455 euro, 100 dolari şi 62.900 lei şi sechestru pentru apartamentul din Lunca Cetăţuii, locuinţă pentru care Aneculăesei plătise, în 2018, 228.000 lei.

Condamnatul a atacat imediat sentinţa dată de Tribunalul Iaşi, dosarul a ajuns pe masa magistraţilor de la Curtea de Apel, aceştia i-au dat dreptate în punctele esenţiale, sentinţa definitivă pronunţată pe 17 mai fiindu-i destul de favorabilă. Cum reuşise să dovedească faptul că o bună parte din bani i-a obţinut din vânzarea unui apartament deţinut de tatăl său, a reuşit să-şi scoată locuinţa de sub sechestru, restituirea banilor şi reducerea pedepsei la şase ani.

Nu s-a oprit aici, a contestat legalitatea confiscării aparaturii din casă. Un telefon mobil, două Ipad-uri şi un laptop, ce-i fuseseră ridicate cu prilejul primei perchiziţii domiciliare. A câştigat, astfel încât Tribunalul Iaşi a dispus restituirea bunurilor menţionate.

Aneculăesei nu s-a mulţumit cu atât, a făcut o contestaţie în anulare în ceea ce priveşte infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, invocând celebra Decizie 358/2022 a Curţii Constituţionale, conform căreia a intervenit prescripţia şi în acest caz. După trei luni şi şapte termene de judecată, inventivul traficant a izbândit din nou. Magistraţii Curţii de Apel Iaşi i-au dat dreptate şi i-au diminuat pedeapsa, stabilind că cinci ani e destul. Cum deja a executat jumătate, în câteva luni poate cere liberarea condiţionată. Marcel FLUERARU

 

 

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

04:22

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
S-a finalizat ancheta privind drona din Ucraina prăbușită în Botoşani
18/05/2024 14:23

Ministerului Apărării Naţionale (MApN) a anunţat, joi, că un aparat de zbor fără pilot a fost găsit, in februarie, in judeţul Botoşani. Acesta era de provenienţă civilă şi nu avea armament şi nic ...

Primar din Suceava, internat în spital cu arsuri grave, în urma exploziei unui cazan de țuică
18/05/2024 13:50

Primarul din orasul sucevean Frasin, Marinel Bălan, si incă o persoană au ajuns la spital cu arsuri după explozia unei instalatii artizanale de tuică. Incidentul s-a petrecut miercuri, 15 mai 2024, in gosp ...

Mafia detergenților. Polițiștii au confiscat o cantitate uriașă de produse contrafăcute la Suceava
18/05/2024 13:43

Poliţiştii suceveni au ridicat, in urma unor controale, peste o tonă de detergent de vase şi detergent de rufe care poartă denumirile unor branduri premium şi despre care există suspiciunea că ar fi con ...

Casnica din România care și-a depus actele de pensionare, deși nu a lucrat o zi în viața ei. Cum s-a tranșat situația
18/05/2024 13:36

O femeie din Suceava a incercat să obtină pensionarea pentru limită de varstă cu o adeverintă falsă, din care reiesea că a muncit 13 ani ca muncitor necalificat. Functionarii casei de pensii au făcut ve ...

A fost semnat contractul pentru noul Spital Județean de Urgență. Finanțarea este asigurată prin PNRR
18/05/2024 13:11

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, şi preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ, Ion Asaftei, au semnat, vineri, in prezenţa prim-ministrului Marcel Ciolacu, contractul pentru construirea noului Spit ...

Spitalul de Urgență Suceava. Purtătorul de cuvânt al instituției se angajează la SAJ
18/05/2024 00:24

Demisii in lant ale medicilor de la Spitalul Clinic Judetean de Urgentă ”Sf. Ioan cel Nou” din Suceava. Un alt medic urgentist a părăsit unitatea medicală. Este vorba despre Dan Teodorovici, cel care a ...

Rusia pune România pe lista țărilor care oferă armament Ucrainei. Despre sistemul Patriot încă nu se spune nimic
18/05/2024 00:13

Rusia a plasat Romania pe un fel de “listă neagră”, aceea a tărilor care furnizează sprijin militar Ucrainei, indicand precis si ce fel de arme a primit Ucraina din partea membrilor NATO, cu toate că n ...

Tot mai mulți traficanți de droguri au căzut în plasa procurorilor DIICOT
18/05/2024 00:10

Procurorii Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizată si Terorism (DIICOT) – Biroul Teritorial Neamt au dispus, ieri, retinerea a patru inculpati. Ei sunt cercetati pentru săvarsi ...

FC Botoșani - CS Mioveni 1-0. Aldair a dat lovitura în prelungiri! Moldovenii, avantaj minim pentru retur
17/05/2024 22:37

FC Botosani a invins-o pe CS Mioveni, scor 1-0, intr-un meci care a putut fi văzut la Digi Sport 1, in turul barajului de mentinere/promovare in SuperLiga. FC Botosani - CS Mioveni 1-0. Aldair a făcut difere ...

Câte arme precum cea cu care a fost împușcat premierul slovac sunt într-un mare oraș din România
17/05/2024 22:07

 Atentatul recent din Slovacia, in care un bărbat l-ar fi impuscat pe premier cu o armă cu bile, a pus pe ganduri autoritătile din Romania. În judetul Iasi există in prezent la populatie, inregis ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei