Tragedie uriaşă în lumea muzicii! Milioane de fani sunt în lacrimi. S-a stins la doar 33 de ani

image

Dimensiune font:

| 31-03-2022 08:26



Lumea muzicală este în doliu, după ce un îndrăgit muzician britanic, component al grupului The Wanted, a murit la 33 de ani. Tom Parker și-a pierdut viața din cauza unei tumori cerebrale, lăsându-și colegii și fanii împietriți de durere.
Tom Parker, cunoscut ca membru al grupului britanico-irlandez The Wanted, a murit la vârsta de 33 de ani. Artistul a suferit din cauza unei tumori cerebrale care l-a doborât. Colegii din trupa The Wanted au anunțat pierderea lui Tom Parker, într-un mesaj pe care l-au postat pe contul de Instagram.

Ei au precizat că acest deces i-a lăsat profund îndurerați. Membrii grupului de muzică au anunţat că sunt „devastați de moartea tragică şi prematură” a lui Tom Parker. Tom Parker era căsătorit și avea doi copii.

„Tom a fost un soţ uimitor pentru Kelsey şi tată pentru Aurelia şi Bodhi. Era fratele nostru, cuvintele nu pot exprima pierderea şi tristeţea pe care le simţim. Mereu în inimile noastre”, au anunțat membrii grupului.

În urmă cu doi ani, în 2020, Tom Parker a anunţat că a fost diagnosticat, în urma a două atacuri, cu tumoare cerebrală. Aceasta nu s-a putut opera, astfel încât artistul a trebuit să apeleze la tratamente medicale. De altfel, la începutul anului 2021, în luna ianuarie, el le-a dat o veste bună fanilor. Tom Parker a anunțat că organismul răspunde bine la tratament și că situația este sub control.

Se pare, însă, că pronosticul a fost mult prea optimist, iar sănătatea sa s-a degradat destul de mult.


Tom Parker a fondat grupul The Wanted în anul 2009 împreună cu Max George, Siva Kaneswaran, Jay McGuiness şi Nathan Sykes. Ei au devenit cunoscuţi un an mai târziu, în 2010 cu piesa „All Time Low”. Melodia a ajuns pe primul loc în topul britanic al single-urilor.

Un alt hit lansat de grupul The Wanted, „Glad You Came”, a fost lansat în anul 2011 împreună cu al doilea album, „Battleground”. Acesta a ajuns pe locul al treilea în Billboard Hot 100. Între piesele cunoscute pe care le-a lansat grupul The Wanted se mai numără „Heart Vacancy”, „Lose My Mind” şi „Chasing the Sun”.


Trupa nu a rezistat decât până în anul 2014, când s-a destrămat. Cei cinci membri ai săi au încercat să se lanseze cu proiecte solo. Între altele, Tom Parker a jucat rolul lui Danny Zuko într-o producţie a musicalului „Grease”.

Ulterior, în anul 2021, pe când Tom Parker a fost din ce în ce mai afectat de boală, trupa s-a reunit. S-a întâmplat în urmă cu aproape șase luni, în septembrie 2021. 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Obiceiul care îți „omoară” încet, dar sigur, relația amoroasă: „Este dificil de ignorat răul pe care îl poate face”
01/05/2024 21:39

Obiceiul de a naviga seara pe retelele de socializare ar putea fi fatal - cel putin pentru viata ta amoroasă. Conform expertilor, această practică de a petrece seara cu ochii in telefon in timp ce stai intin ...

De ce dărâmă pisicile lucrurile din casă. Explicația la care nimeni nu s-a gândit până acum
01/05/2024 21:21

Pisicile sunt animale de companie fascinante, dar uneori comportamentul lor poate părea misterios sau chiar frustrant pentru proprietari. Unul dintre comportamentele care poate deranja este obiceiul pisicilor ...

Ritualul spălării picioarelor, un exercițiu de compasiune și smerenie
01/05/2024 14:46

În inima traditiei si spiritualitătii crestine, Joia Mare este un moment de profundă reflectie si ritualuri speciale. Printre acestea se numără si obiceiul milenar al spălării picioarelor, o practic ...

Tainele pelinului. O călătorie prin misterele vindecării și dragostei
01/05/2024 14:14

În lumea fascinantă a naturii, există plante care ascund secrete vechi si puteri nebănuite. Printre acestea, pelinul se distinge prin misterul său ancestral si valentele sale multiple, care ii confer ...

5 abilități de care ai nevoie pentru a face o carieră din videochat
29/04/2024 15:02

5 abilităti de care ai nevoie pentru a face o carieră din videochat Videochatul este un domeniu avantajos din multe puncte de vedere, factorul financiar fiind de departe principalul motiv pentru care tot mai ...

Smerenia și recunoștința, piloni ai călătoriei interioare
29/04/2024 14:30

  În tumultul vietii cotidiene, adesea uităm să reflectăm asupra valorilor simple, dar esentiale, care ne indrumă călătoria interioară. Printre acestea, smerenia si recunostinta stau ca p ...

 Huse de scaune și canapea pentru reîmprospătarea designului bucătăriei tale
29/04/2024 10:53

Huse de scaune si canapea pentru reimprospătarea designului bucătăriei tale Dorinta de a face o schimbare in locuintă poate apărea adesea, insă această schimbare poate presupune costuri destul de mari. ...

Ghid util pentru alegerea salopetelor overall pentru copii
29/04/2024 09:28

Ghid util pentru alegerea salopetelor overall pentru copii Salopetele overall pentru copii sunt o piesă vestimentară esentială in garderoba celor mici, oferind confort si protectie indiferent de activita ...

Mărul negru diamant: se vinde doar la bucată iar prețul este exorbitant/FOTO
28/04/2024 14:51

 Mărul negru este un fruct foarte rar, care creste in locuri indepărtate din lume. Este foarte costisitor, deoarece productia sa este foarte limitată. Mărul negru diamant se găseste foarte rar si cre ...

Biroul viitorului: 4 elemente care îl definesc și cum se adaptează ele nevoilor actuale ale pieței
28/04/2024 10:41

Biroul viitorului: 4 elemente care il definesc si cum se adaptează ele nevoilor actuale ale pietei Piata muncii de astăzi se caracterizează prin diversitate, provocări, tehnologie si adaptabilitate. La ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei