Tramvaiele Bozankaya vor ieși la stradă luna viitoare

2bozankaya

Dimensiune font:

| 24-03-2022 08:16

Autoritatea Feroviară Române (AFER) nu a acordat nici până azi agrementului tehnic pentru tipul de tramvai Bozankaya contractat de către Primăria Iași * cu toate acestea, edilul-şef spune că procedurile au intrat în linie dreaptă şi că, în aprilie, minim cinci tramvaie turceşti vor opera pe străzile din oraş

Deşi punerea în circulaţie a celor cinci, vagoane produse de firma turcă Bozankaya, aflate în depoul de la gară, este în continuare blocată de către Autoritatea Feroviară Română (AFER), primarul Mihai Chirica susţine că tramvaiele vor opera pe străzile din oraş luna viitoare. „Procedurile de avizare au intrat în linie dreaptă. Sunt cinci tramvaiele ajunse în Iaşi, iar alte trei vor sosi imediat. În luna aprilie le vom vedea pe stradă”, a spus edilul-şef în cadrul audienţelor televizate.

Săptămâna trecută însă,  primarul oraşului a folosit un ton mai dur referitor la procedura declanşată de AFER. „Tramvaiele Bozankaya vor intra pe traseele din Iaşi pentru că altfel nu se poate, acelaşi produs circulă foarte bine în alte oraşe din România (n.r. – Timişoara). Nu sunt un tip lovit de patima unor presupuneri, merg pe procedură, însă am făcut o nouă adreasă la Ministerul Transporturilor, reamintind că e o acţiunea nefirească a celor de la AFER. Adică avem în depou 5 tramvaie, încă 8 sunt în curs de fabricaţie, însă turcii au blocat procesul tehnologic, în loc să le punem în circulaţie. Sunt motive puerile, mai nou cică nu sunt omologate oglinzile laterale. Deci hai să vedem cine omologhează acum oglinzi laterale, pentru că aceleaşi tramvaie, cu aceleaşi oglinzi, circulă în Germania, Polonia şi România. Sau camerele de supraveghere din interior, care sunt omologate de autorităţile din Germania dar nu şi de AFER”, a răbufnit primarul Mihai Chirica. Dincolo de aceste probleme, edilul-şef consideră nefirească situaţia generată de AFER, cu atât mai mult cu cât multe dintre componentele tramvaiele Bozankaya nu sunt produse în Turcia, o ţară non-UE. „Tramvaiele au boghiuri Siemens, sisteme hidraulice produse în Italia, sistem de comandă făcut în Geramnia. Singura chestie sută la sută turcească este saşiul. Plus faptul că toate aceste componente sunt asamblate în Turcia”, spunea atunci primarul Iaşului. Lucian STATE

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

04:22

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Accident grav în Vaslui. O femeie a murit pe loc şi alta a fost grav rănită, după ce maşina în care se aflau s-a izbit violent de un copac
11/05/2024 10:33

O femeie a murit şi alta a fost grav rănită după ce maşina in care se aflau a derapat, pe un drum judeţean din Vaslui şi s-a izbit violent de un copac. A fost nevoie de intervenţia echipajelor de descar ...

Măsuri de promovare a unui mediu cât mai curat şi sănătos, la Iaşi
11/05/2024 10:25

* Salubris are in vedere promovarea mai intensă a actiunii de reciclare si reutilizare a deseurilor in vederea reducerii volumului de deseuri care ajung la depozitele de gunoi si pentru conservarea resurselor ...

Mihaela Bilic va conferenția în beneficiul pacienților oncologici
11/05/2024 09:56

Clubul Inner Wheel Iasi invită publicul la o conferintă cu o temă extrem de importantă si relevantă pentru intreaga comunitate: menopauza. Evenimentul va avea loc pe 19 mai, incepand cu ora 10, la Hotel Tr ...

Doi specialiști de la Banca Mondială vor conferenția la Iași
11/05/2024 09:11

În contextul publicării de către Tribunalul arbitral al Băncii Mondiale (ICSID) a deciziei in dosarul Rosia Montană, Camera de Comert si Industrie  (CCI) Iasi reiterează apelul către companii p ...

Fructele și legumele din piețe, verificate de comisarii de la CRPC
11/05/2024 07:34

 Inspectorii Comisariatului Regional pentru Protecţia Consumatorilor Iasi verifică modul in care este respectată legislaţia privind comercializarea de legume şi fructe proaspete. Acestia au elaborat o ...

Șefii PNL, prezenți la ceremonia militară organizată la Monumentul Independenţei din Piaţa Independenţei
10/05/2024 15:22

La ceremonia militară organizată la Monumentul Independenţei din Piaţa Independenţei a fost remarcată prezenţa preşedintelui PNL, Nicolae Ciucă, şi prim-vicepreşedintele Rareş Bogdan. Ei au venit la ...

Incendiu la Gura Humorului.Focul a distrus două case
10/05/2024 12:08

Un puternic incendiu s-a produs, vineri dimineaţă, in localitatea Gura Humorului, acesta afectand două case de locuit şi o anexă, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă ( ...

PADUREA ÎN PRIMĂVARA ANULUI 2024
10/05/2024 10:17

PADUREA ÎN PRIMĂVARA ANULUI 2024 Regenerarea pădurilor, conservarea si protectia acestora, in scopul dezvoltării lor durabile, constituie principalele activităti ale silvicultorilor ieseni. Si in ac ...

Bărbat arestat pentru droguri, la Bacău
10/05/2024 09:43

Un bărbat a fost arestat preventiv pentru 30 zile sub acuzaţia de trafic de cocaină, a informat, joi, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Bacău. Iniţial, suspectul a fost reţinut pentru 24 ore de p ...

Porumbeii, cei mai tari hoţi din Iaşi
10/05/2024 08:31

Nu poate fi inculpat, nu i se poate deschide nici măcar dosar penal, deşi fură la greu. Tot ce prinde, puţine tonete scapă de „furia” lui. Asta pentru că Soficu nu operează cu mana lui. A reu ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei