Momârlanii – urmaşii dacilor din Valea Jiului

default

Dimensiune font:

| 23-10-2012 16:51

Trecând prin Petroşani, oraş minier cu veleităţi turistice, nimic nu sugerează că în această zonă incă îşi duce veacul una dintre cele mai vechi comunităţi rurale din România. Din cauza exploatărilor miniere începute în 1840 şi a dezvoltării urbanistice determinate de acestea, majoritatea momârlanilor au fost nevoiţi fie să se adapteze noului stil de viaţă, fie să îşi retragă gospodăriile spre dealuri. Dintre cei aproximativ 10.000 de momârlani rămaşi in Valea Jiului, puţini sunt cei care mai aduc aminte de asemănarea momârlanilor cu dacii amintiţi de Columna lui Traian.

Dar cine sunt, de fapt, momârlanii? DEX-ul traduce cuvantul momârlan cu “om prost, necioplit, bădăran”. În replică, unele surse fac trimitere chiar la limba latină, “momârlan” fiind compus din cuvintele “momo” (=ţăran) şi “lan” (=băştinaş), termenul fiind alterat în timp. De asemenea, momârlanii mai erau numiţi şi “jieni” datorita râului Jiu (amintit de Herodot şi de Ptolemeu ca Gilfil sau Gilpil) care străbate zona.

Urmele momârlanilor mai sunt păstrate în două muzee din Petroşani, două case autentice, vechi de peste 200 de ani. Aici, uneltele tradiţionale şi obiectele patrimoniale, donate de familii momârlăneşti, sunt expuse spre interesul turiştilor, dar şi al localnicilor, momârlanii fiind un subiect prea puţin abordat chiar şi în zonă.

La muzeul  deschis anul trecut, amplasat în curtea bisericii Sf. Varvara, i-am întalnit pe Petru Ititesc şi Petru Olaru, doi momârlani get-beget, ajunşi la varsta de 85, respectiv 88 de ani. Îmbracaţi în portul popular, au fost încântaţi de invitaţie, fiind bucuroşi să evoce identitatea momârlanilor. Hainele păreau a fi luate din muzeu, momârlanii îmbrăcându-se din ce în ce mai rar în straiele specifice lor. Totuşi, de câte ori se iveşte ocazia, un momârlan conştient şi mândru de valoarea identităţii sale le îmbracă fără să stea pe gânduri, de multe ori fiind mai mult decât fericit să le şi descrie: cioareci albi, strâmţi, din lână, cămaşă albă cu linii subţiri colorate, orizontale, brâu lat din piele, opinci din piele, cu vârf ascuţit, sau cizme, în cazul celor mai tineri.

Interiorul bisericii Sf. Varvara, frecventată de comunitatea momârlănească

Interiorul bisericii Sf. Varvara, frecventată de comunitatea momârlănească

Aflaţi în curtea bisericii, cei doi au respectat tradiţia şi au călcat pragul locaşului sfânt. Deşi cultura momârlănească păstrează manifestări păgâne precreştine, cum ar fi îngropatul morţilor în curtea casei, nedeile sau colindul Piţărăilor din Ajunul Crăciunului, o festivitate care pare să îşi aibă originile în perioada dacică, momârlanii au fost receptivi creştinării, fiind foarte apropiaţi de biserică. Aici, momârlanii au ocazia să îl întâlnească pe preotul Octavian Pătraşcu, cel care de ani buni susţine această comunitate prin aportul adus în cadrul celor trei biserici frecventate de aceştia. În demersul său, preotul nu a reuşit să-i dezveţe pe momârlani de obiceiurile păgâne. Unul dintre cele mai impresionante este spovedirea la brad: momârlanul se închină lângă brad, după ce a îngenuncheat, îl îmbrăţişează şi îşi spune păcatele. Dacă nu găsesc niciun brad în apropiere, momârlanii se spovedesc la orice alt copac, considerându-i sacri. În plus, de fiecare dată când taie un copac, momârlanii se închină, îl sărută şi abia apoi îl taie.

 Petru Olaru şi nelipsitul său fluier

Petru Olaru – 88 de ani de viaţă strâns legată de tradiţia şi de crezul momârlănesc

Petru Ititesc îmbrăcat în portul popular momârlănesc, putându-se observa caracteristicile hainelor

Petru Ititesc îmbrăcat în portul popular momârlănesc, putându-se observa caracteristicile hainelor

Totuşi, cei doi Petru erau nerăbdători să viziteze muzeul, casa momârlănească care spune şi povestea lor. Casa, cu două încăperi, aduce aminte de arhitectura dacică: fundaţie din piatră; pereţi din bârne din lemn, dispuse orizontal, cu izolaţie din pământ galben, bălegar de cal şi paie, pusă peste nuiele; podea din pământ bătut; acoperiş din şindrilă. Muzeul a fost creat la iniţiativa părintelui Octavian Pătraşcu, casa-muzeu fiind adusă de pe dealurile zonei Livezeni direct în curtea bisericii Sf. Varvara. De asemenea, tot aici şi-a făcut apariţia şi familia Gălăţăn (nume frecvent printre momârlani),  cea care se ocupă de celălalt muzeu al momârlanilor.

 Petru Olaru s-a dovedit a fi de necontenit, cântând pe toată durata vizitei

Petru Olaru s-a dovedit a fi de necontenit, cântând pe toată durata vizitei

Petru Ititesc în “casa veche”, după cum numesc momârlanii puţinele case autentice rămase

Petru Ititesc în “casa veche”, după cum numesc momârlanii puţinele case autentice rămase

Interiorul îl mişcă pe Petru Olaru, fluieraş recunoscut printre momârlani, iar cântece şi strigături vibrează prin fluier şi glas. “Nu mai sună bine!”, spune Petru, aflat în prima încăpere a casei, dând vina pe vârstă şi pe degetele care nu îl mai ascultă. Celălalt Petru, Ititesc, refuză fluierul. N-a mai cântat de mult timp, renunţând la fluier după moartea fiului său.

Dana reprezintă noua generaţie a momârlanilor

Dana reprezintă noua generaţie a momârlanilor

Doamna Ileana nu a uitat meşteşugul fusului

Doamna Ileana nu a uitat meşteşugul fusului

Dincolo, în cea de-a doua cameră, alţi invitaţi se bucură de vizita la muzeu. Cu origini momârlăneşti, Dana şi doamna Ileana se bucură de obiectele momârlăneşti expuse în muzeu: război de ţesut, fuse, vase din lut, lămpi cu petrol, precum şi o ladă pentru zestre. Pe lângă lada cu zestre, obicei cunoscut în mai multe zone ale ţării, momârlanii respectă şi tradiţia transilvăneană legată de invitaţia la nuntă. Un membru din cele două familii implicate era trimis să străbată satul călare, trebuind să le ofere celor invitaţi “plosca de nuntă”, plină cu ţuică, din care aceştia beau o înghiţitură în cazul în care acceptau invitaţia.

Petru Olaru cântă chiar şi in stână,  amintindu-şi, împreună cu Petru Ititesc, de perioada când urcau la munte cu oile

Petru Olaru cântă chiar şi in stână,  amintindu-şi, împreună cu Petru Ititesc, de perioada când urcau la munte cu oile

Petru Olaru întrerupe cântecele, îndemnându-ne să ieşim din casă. Părăsind-o, preotul Octavian Pătraşcu nu ezită să direcţioneze vizita spre o altă parte a muzeului: o stână din lemn de brad nemţesc, din perioada regelui Ferdinand, adusă şi ea de pe munte. Stâna se comportă precum un portal spre zeci de ani în urmă, unde cojocul, căldarea şi untarul sunt la ele acasă. Provocat din nou de mediul momârlănesc, fluieraşul Olaru, fără şovăială, porneşte o nouă serie de cântări, dovedind că este încă în formă.

Petru Olaru şi Petru Ititesc la masa organizată la biserica Sf. Varvara

Petru Olaru şi Petru Ititesc la masa organizată la biserica Sf. Varvara

Vizita se încheie cu o masă organizată pentru momârlanii prezenţi, în subsolul bisericii. “Noi nu aveam furculiţe când eram tineri”. Petru Ititesc aprobă spusele prietenului său, amintindu-şi cu mândrie că şi momârlanii au ajutat la construcţia bisericii. Revigorat de vinul produs la biserică, Petru Olaru îşi reia rolul de muzicant; într-un ton mai trist de această dată, interpretând un cântec pentru înmormântare. Umorul momârlănesc nu întârzie să apară: “Pe ăsta îl ştii mai bine!”.

Referitor la moarte, momârlanii au o viziune deosebită asupra acesteia. Având casele situate departe de cimitire, înmormântările aveau loc chiar în curte. Acest obicei îi lega, până nu demult, de casă, refuzând să o vândă din cauza (sau datorită) rudelor îngropate în cimitirul familial, motivând că nu doresc să îşi vândă strămoşii şi părinţii. O altă cutumă este legată de moartea flăcăilor, momârlanii obişnuind să fixeze un brad împodobit lângă mormânt.

Petru Olaru îşi reîntâlneşte prietenii în fotografiile de la muzeu

Petru Olaru îşi reîntâlneşte prietenii în fotografiile de la muzeu

Entuziasmaţi de reîntâlnirea spiritului momârlănesc, Petru Ititesc şi Petru Olaru acceptă deplasarea până la cel de-al doilea muzeu, situat în satul Slătinioara, parte a Petroşaniului. Muzeul păstrează aceleaşi caracteristici: casă cu două încăperi, plină cu unelte, straie, ornamente şi fotografii vechi de zeci de ani. Petru Olaru recunoaşte imediat câţiva prieteni şi câteva cunoştinţe în instantaneele monocrome: “Îi cunosc, cum să nu?”.

Petru Ititesc, Petru Gălăţan şi Petru Olaru. Se observă alăturarea elementelor creştine, icoana, cu cele păgâne, ciucurii steagului piţărăilor

Petru Ititesc, Petru Gălăţan şi Petru Olaru. Se observă alăturarea elementelor creştine, icoana, cu cele păgâne, ciucurii steagului piţărăilor

Relaţiile strânse dintre momârlani s-au deteriorat însă în ultimii ani, renunţându-se şi la obiceiul căsătoriilor doar între tineri momârlani. Acum, puţini dintre ei îsi mai cunosc originile, istoria şi tradiţia, puţini le mai respectă, iar comunitatea se macină din interior, dar şi din cauza erei în care trăim. În oraşele Văii Jiului cu greu poate cineva să observe un momârlan, singurele ocazii fiind dimineţile în care momârlancele coboară călare de la munte, mergând să vandă lapte “la blocuri”, unde locuiesc “barabele”, nume atribuit orăşenilor încă din perioada austro-ungară, folosit şi astăzi.

Rămâne de văzut cat vor mai reuşi cei bătrâni să menţină acest stil de trai şi cât de mult vor reuşi să-şi influenţeze urmaşii. În schimb, muzeele şi poveştile rămân, precum şi colibele şi stânele momârlanilor situate “la pădure”, după cum obişnuiesc să spună, care vor mai aminti pentru câţiva ani de faptul că Valea Jiului este una dintre zonele în care au rămas şi şi-au avut continuitatea dacii.

Sursa: http://www.descopera.ro/

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

04:53

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Manastirea Bucium – Iasi
25/06/2021 19:04

Manastirea Bucium din Iasi este o manastire de calugari crestin-ortodocsi, cu hramul Duminica Tuturor Sfintilor Atonului. Lacasul a fost construit in anul 1863, ca metoh al schitului romanesc Prodromul de la ...

Pentru cei carora le place iarna
21/12/2018 12:00

Stockholm, Suedia Pamantul Vikingilor, in anotimpul iernii are un aer magic. Poti face o plimbare romantica cu barca impreuna cu prietenul tau pentru a viz ...

Rezervaţia de zimbri „Neagra”
22/05/2018 14:39

 Satul Bucşani din comuna omonimă, judeţul Damboviţa, adăposteşte una dintre cele mai frumoase Rezervaţii de zimbri din ţară, dar şi din Europa. Prima atestare documentară a satului datează din ...

Muzeul de Artă Piatra-Neamţ
18/01/2016 16:00

Piatra Neamţ , reşedinţa de judeţ, este unul dintre principalele puncte de pornire intr-o excursie prin acest ţinut moldovan. Ajunşi aici, veţi vedea că oraşul are o aşezare pitorească in zona de ...

Complexul Green Village – Sfantu Gheorghe
05/01/2016 15:38

Localizat in Sfantu Gheorghe, locul unde Dunarea intalneste Marea Neagra, Complexul Green Village inseamna deopotriva o vacanta pe litoral si o evadare in inima Deltei. Descriere Complexul Green Village &nda ...

Vila Luminiş - Muzeul „George Enescu” Sinaia
26/11/2015 12:13

 Vila Luminiş a constituit loc de inspiraţie pentru George Enescu, dar şi loc de relaxare după concerte. Clădirea este realizată intr-un mod autentic romanesc, regăsind in faţada acesteia stilul cu ...

Salina de la Slănic - Prahova
26/11/2015 07:59

 Localitatea Slănic din judeţul Prahova este celebră datorită zăcămantului de sare care se află in această zonă. În 1685, Mihai Cantacuzino şi-a dat seama că aici există un mare zăcăman ...

Turismul in Delta are alternative: Birdwatching, foto safari, mormintele de pirati
17/11/2015 14:00

Marea problema a Deltei o constituie suprataxarea serviciilor turistice care se resimte apoi in pretul pe care il platesc turistii pentru un sejur in aceasta zona. Este nevoie de un plan de dezvoltare a D ...

Palatul Poştei, Galaţi
09/11/2015 05:00

În anul 1399, la Giurgiu, este atestată de către Mircea cel Bătran intr-un Hristov, existenţa serviciilor poştale pe teritoriul Romaniei. Prin acest document, localităţile din ţară erau obligate ...

Pasajul Scărilor
06/11/2015 13:49

Atestat documentar pentru prima dată in 1191, Sibiul este un oraş modern, occidental, dar care mai păstrează urme ale infloritorului burg medieval de altădată ori clădiri cu elemente arhitecturale specif ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei