Un băcăuan vrea să schimbe legea privind funcționarea școlilor de șoferi

1legeBC1

Dimensiune font:

| 18-03-2024 09:28

* „Proiectul în sine organizează modul de funcționare a acestora și modul de adaptare la cerințele noi, cum ar fi mașinile autonome, conducerea defensivă, etc. Se dorește crearea unui sistem unitar, standardizat pentru școlile de conducători auto și pentru cei care vor să obțină un permis de conducere”, a transmis parlamentarul băcăuan Cristian Ichim, inițiatorul proiectului

Instructori auto din Timișoara, Arad, Cluj sau Neamț s-au adunat sâmbătă în Bacău, la o dezbatere organizată de parlamentarul băcăuan Cristian Ichim (REPER). Scopul acesteia a fost de a pune bazele primei legi pentru școlile de conducători auto, care în prezent funcționează după o lege a transportatorilor de marfă și persoane.

Participanții la dezbatere și-au prezentat punctele de vedere și problemele cu care se confruntă zi de zi pentru a încerca să completeze un proiect de lege esențial funcționării școlilor de șoferi. Alături de aceștia la dezbatere a participat și fostul secretar de stat în Ministerul Transporturilor, Șandor Gabor. „România este singura țară din Uniunea Europeană care nu are o lege pentru școlile de conducători auto. Proiectul de lege vine să reglementeze funcționarea școlilor de șoferi. Acestea sunt trecute în zona transporturilor de marfă și persoane. Proiectul în sine organizează modul de funcționare a acestora și modul de adaptare la cerințele noi, cum ar fi mașinile autonome, conducerea defensivă, etc. Se dorește crearea unui sistem unitar, standardizat pentru școlile de conducători auto și pentru cei care vor să obțină un permis de conducere. Sunt multe alte probleme pe care trebuie să le rezolvăm, cum ar fi un standard pentru amenzi, sau faptul că unii instructori vor să fie și profesori și așa mai departe”, a precizat inițiatorul proiectului, deputatul băcăuan Cristian Ichim.

În urma dezbaterii, parlamentarul și-a notat toate problemele ridicate de instructorii auto, acestea urmând să completeze probabil cel mai important proiect legislativ din domeniu. Mihai VANCEA

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Literatura de lângă noi. Focus: Ungaria
14/05/2024 09:39

De Noaptea Muzeelor, 18 mai 2024, la Muzeul „Vasile Pogor” – Casa Junimii se va desfăsura editia a treia a proiectului cultural Literatura de langă noi. Focus: Ungaria. Evenimentul va avea ...

Ungaria, despre războiul din Ucraina: O superputere nucleară nu poate fi învinsă. Ceea ce se întâmplă este, practic, ţinerea în funcţiune a unui abator
14/05/2024 09:18

Guvernul maghiar nu doreşte să participe in niciun fel la pregătirea militarilor ucraineni şi la livrarea de arme, dar presiunea asupra Ungariei este uriaşă şi este de aşteptat ca in următoarele săpt ...

Palatul Culturii se pregătește de bal
14/05/2024 09:00

Cea de-a treia editie a Balului Palatului din Iasi va avea loc la finalul acestei luni. Manifestarea, desfăsurată la Palatul Culturii, este organizată de Complexul Muzeal National Moldova Iasi, Opera Nation ...

Proiectele de infrastructură ale Iașului rămân înțepenite
14/05/2024 08:36

* se intrevede posibilitatea ca proiectele Variantei Ocolitoare Podu Iloaiei si Variantei de Ocolire Iasi Sud (Uricani – str. Cicoarei – str. Arh. Berindei – intersectie Soseaua Nicolina) să ...

Profesioniști ai dreptului afacerilor conferențiază la Iași
14/05/2024 08:15

Cu sprijinul Curtii de Arbitraj Comercial de pe langă Camera de Comert si Industrie Iasi, la finalul acestei săptămani va avea loc la Iasi cea de-a doua editie a Conferintei „Dreptul Afacerilor in Dina ...

Tuberculoză vertebrală – boala care i-a furat unui băiețel zâmbetul și libertatea
14/05/2024 07:59

Într-o lume in care medicina modernă, tehnologia si progresul par să fi invins multe boli, viata unui copil de numai 6 anisori este pusă in pericol. Uneori, realitatea este mult mai crudă decat n ...

Depozit de muniţie descoperit în curtea Colegiului Pedagogic!
14/05/2024 07:44

Descoperire şocantă in curtea unui important colegiu din Iaşi. Elevii şi profesorii de la Colegiul „Vasile Lupu” s-au aflat in pericol zeci de ani, fără să ştie. Acum toţi elevii care inc ...

Raportul de activitate al primarului, la dispoziţia ieşenilor!
14/05/2024 07:27

Ieşenii pot consulta raportul de activitate al primarului Mihai Chirica pentru anul 2023, documentul fiind pus gratuit la dispoziţie in Centrul de Informaţii pentru Cetăţeni, in Centrele de Cartier, precum ...

Serviciul de Probaţiune a cerut încătuşarea unui individ aflat deja după gratii
14/05/2024 07:07

 * acesta se afla in Penitenciarul Iaşi, unde ispăşea o pedeapsă rezultantă de patru ani, pentru alte două infracţiuni: talhărie calificată şi evadare, asta din urmă, in timp ce se afla in arest ...

Hoţul violator din Schitu Duca, încă nouă ani de temniţă
14/05/2024 07:06

La prima vedere, condamnarea pare mult prea aspră. Nouă ani de inchisoare pentru un furt banal, unul spontan, nimic planificat dinainte. Basarabeanul Mitică T. işi cumpărase o pepinieră in Schitu Duca, to ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei