Un câine și-a SALVAT stăpânul de la îngheț. L-a lins pe față și a scheunat, cerând AJUTOR

oymyakon-2-1200x750-1024x640

Dimensiune font:

| 17-01-2021 11:30


Un bărbat din Braşov, care sâmbătă a ieşit cu câinele la plimbare pe malul lacului Noua din localitate a intrat în hipotermie şi nu s-a mai putut deplasa. În ajutorul lui au intervenit un jandarm care ieşise şi el cu câinele şi un angajat al Crucii Roşii Braşov, care i-au dat omului hainele de pe ei şi l-au încălzit şi l-au frecţionat până la sosirea unui echipaj medical de la ambulanţă, relatează News.ro.

Incidentul a fost povestit pe Facebook de către un martor şi confirmat de Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Braşov, care a anunţat că jandarmul este angajat al Grupării Mobile şi se numeşte Ionel Ciprian Cărămidaru.

„Astăzi am fost martor la salvarea unui bărbat aflat în hipotermie. Mergeam la Lacul Noua la izvor pentru apă şi am văzut cum două persoane acordau ajutor acestui bărbat. Din discuţiile purtate am aflat că omul respectiv era în hipotermie, avea mâinile roşii şi îngheţate, nu-şi mai simţea picioarele, îl dureau şi pieptul, capul ,avea o stare generală de frig şi senzaţie de vomă. Cei doi au intervenit rapid când au ajuns in dreptul omului, faţă de alţi plimbăreţi care deşi l-au văzut gârbovit pe om, au trecut nepăsători, cum facem noi deseori”, a scris pe reţeaua de socializare martorul la această întâmplare.

Conform celor relatate de martor, bărbatul are 56 de ani şi ieşise la plimbare cu câinele însă, răpus de frig, în condiţiile î care la Braşov au fost minus 13 grade Celsius, s-a aşezat pe o bancă, de unde nu s-a mai putut ridica. El a fost văzut de către angajatul Jandarmeriei şi de cel al Crucii Roşii.

„Ambii simultan au mers la om, l-au întrebat cum se simte, omul bâiguia ceva, acuza ca nu mai simte mâinile, picioarele, că îi este frig rău şi are senzaţie de vomă. Cei doi s-au descheiat la geci,i-au băgat mâinile omului la piepturile lor calde si au sunat la 112 şi i-au frecţionat spatele, sa se mai încălzească. Unul dintre martori i-a dat mănuşile lui la jandarm, ca să poată frecţiona la fel ca celălalt. După 15 minute a sosit ambulanţa”, a mai scris braşoveanul.

El s-a arătat impresionat de reacţia pe care a avut-o cinele bărbatului, care îl lingea pe faţă si scheuna lângă el. Tremurau amandoi, dar totul era sub control.

„Felicit aceşti doi Oameni inimoşi (care si-au păstrat anonimatul, dar se poate verifica apelul de azi 16 ian 2021,ora 11:51 la 112) si îmi doresc sa facem cunoscută fapta lor, care ne va face mai atenţi cu cei de lângă noi” a mai scris braşoveanul. 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Vremea se schimbă radical în ziua de Paște. Șefa ANM anunță că în jumătate de ţară revine căldura
03/05/2024 18:59

Sunt prognozate ploi de Paşte in jumătate de ţară, in timp ce in restul teritoriului prognoza arată o vreme frumoasă, potrivit celor mai recente informaţii ale meteorogilor, a spus directorul ANM, Elena ...

O fabrică de armament din Berlin a luat foc - Uzina producea echipament antiaerian pentru Ucraina
03/05/2024 18:37

O fabrică germană aparţinand companiei Diehl Metal, care produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T SLM pe care Berlinul il furnizează armatei ucrainene, a fost cuprinsă vineri de un incendiu impresi ...

Serghei Șoigu face anunțul: forțele rusești se retrag pe toată linia frontului din Ucraina
03/05/2024 17:36

Ministrul rus al apărării, Serghei Şoigu, a declarat vineri că trupele ruseşti au capturat 547 de kilometri pătraţi de teritoriu in Ucraina in acest an, iar in prezent forţele ucrainene se retrag pe toa ...

Ucraina are încuviințarea Londrei să atace în interiorul Rusiei cu armele britanice, sugerează David Cameron
03/05/2024 17:17

Ministrul britanic de externe David Cameron a promis joi un ajutor militar anual de trei miliarde de lire sterline (3,74 miliarde de dolari) pentru Ucraina "atata timp cat va fi nevoie", adăugand că Londra nu ...

Pește uriaș prins pe o baltă din Vestul României. De patru ani pescarii încearcă să-l captureze
03/05/2024 15:30

Un somn urias a fost prins pe o baltă de pescuit din Vestul Romaniei. Este vorba despre un peste de peste doi metri lungime si aproape 50 de kilograme. „Uriasul” era dorit de pescari de multi ani. ...

Turcia suspendă toate relaţiile comerciale cu Israelul
03/05/2024 11:22

Turcia a suspendat joi relaţiile sale comerciale cu Israelul, după ce a restrans deja exporturile către această ţară in aprilie, ca răspuns la războiul din Faşia Gaza, a anunţat Ministerul turc al Com ...

Caz revoltător în Parcul Natural Apuseni. Polonezi prinşi cu 22 de maşini într-un raliu off-road clandestin
03/05/2024 06:09

Un grup de polonezi, imbarcaţi in 22 de maşini de teren, au fost opriţi de rangerii Parcului Natural Apuseni. Polonezii veniseră pentru un raliu in munţi, dar au fost nevoiţi să renunţe, alegandu-se şi ...

Descoperirea terifiantă făcută de arheologi în casa lui Hermann Goring, prietenul lui Adolf Hitler: „Am fost complet șocați“
01/05/2024 21:52

Schelete infiorătoare, cu membre lipsă, au fost găsite in „Barlogul Lupului", unde a locuit candva un apropiat de top al lui Hitler, relatează The Sun. Arheologii germani si polonezi au făcut această d ...

Armele ghidate de precizie ale SUA cad rând pe rând pradă războiului electronic al Rusiei. „După șase săptămâni, eficiența a scăzut la doar 6 %“
01/05/2024 21:11

O altă armă americană ghidată de precizie a fost aparent paralizată de războiul electronic rusesc, a declarat un oficial al Pentagonului. Munitia, care a fost rapid dezvoltată si transportată in Ucrain ...

NATO se pregătește de invazia Rusiei: are loc cel mai mare exercițiu militar de aproape 40 de ani, cu 90.000 de oameni
01/05/2024 19:20

 Romania participă cu 2.300 de militari şi 220 de mijloace tehnice la un exerciţiu multinaţional organizat, in luna mai, de Comandamentul Forţelor Terestre ale SUA in Europa şi Africa. SWIFT RESPONSE ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei