Un cioban amator şi-a înjunghiat mătuşa-amantă din prea multă dragoste

2cutit

Dimensiune font:

| 26-08-2022 19:15

* era la băut cu băieţii, într-un sat vecin, rămăsese fără bani şi i-a cerut femeii să vină pe jos, în plină noapte, cu economiile de la saltea * ea nu s-a conformat, el s-a întors abia spre dimineaţă, a târât-o în casă şi i-a înfipt cuţitul în gât, apoi a sărutat-o şi i-a şoptit că o iubeşte * după comiterea grozăviei, şi-a aprins o ţigară şi a început să asculte muzică la televizor

Costel C. (21 de ani), absolvent a doar patru clase şi cioban ocazional, locuia împreună cu părinţii şi două surori mai mici, una în vârstă de 16 ani, cealaltă de numai 7 ani, într-o casă dintr-un sat din nordul judeţului. Dintre ceilalţi trei fraţi, unul e plecat, altul locuieşte în acelaşi imobil, dar are intrare separată, iar sora cea mare stă două case mai încolo, împreună cu unchiul matern şi soţia acestuia, Ionela, o femeie în etate de 29 de ani. Aceasta, deşi are trei copii mici, a început, de câţiva ani, o relaţie amoroasă cu ciobanul amator. Lucru ştiut şi acceptat de toată lumea din sat, inclusiv de Vasile, soţul Ionelei.

În seara de 18 decembrie 2020, Costel a plecat cu căruţa ca să bea cu băieţii, într-un sat vecin, situat la 6 km de casa sa. Pe la 1.00 noaptea cheltuise toţi banii, aşa că a venit acasă, unde s-a reaprovizionat financiar, după care s-a întors la chefuială. Între două pahare, se conversa cu Ionela prin mesaje pe telefon. Declaraţii de dragoste eternă.

Pe la 4.00 dimineaţă, deja beat mai mult decât trebuie, Costel i-a cerut Ionelei să umble la rezerva de la saltea şi să-i mai aducă nişte bani. Femeia i-a zis că nu vine la ora aia, pe frig, pe întuneric şi pe jos atâţia kilometri şi că se duce la maică-sa. Ciobanul amator s-a enervat, a înjurat şi a aruncat telefonul, care s-a şi spart cu ocazia asta.

Ghinionul Ionelei: soţul şi copiii plecaseră la pădure, după vreascuri

În jurul orei 8.00, Vasile, soţul Ionelei şi unchiul lui Costel, a plecat, împreună cu cei doi copii mai mari, la pădure, să adune vreascuri pentru foc. Fetiţa cea mică, în vârstă de 4 ani, s-a dus la părinţii lui Costel, astfel încât Ionela a rămas singură în gospodărie, trebăluind prin curte. La puţin timp, a apărut şi Costel, rupt de beat, căruţa fiind condusă de un prieten. S-a dat jos, a intrat în curte şi i-a făcut semn Ionelei să-l urmeze în camera cu sobă. Acolo, a trântit-o pe pat, i-a pus genunchii pe piept, după care i-a înfipt în gât cuţitul folosit la jupuirea mieilor. Până la plăsele, adică aproximativ 15 cm. A scos cuţitul, a sărutat-o pătimaş, i-a spus că o iubeşte, s-a ridicat, a ieşit în curte, s-a dezbrăcat la bustul gol şi a început să urle sălbatic.

Ionela a izbutit să se ridice şi să iasă din casă, a mers pe picioarele ei până la locuinţa mamei lui Costel. Cu sângele ţîşnind şi gâtlejul secţionat, nu putea articula niciun cuvânt, dar gazda a intuit ce se petrecuse şi a sunat imediat la 112.  Costel a mai făcut ceva demonstraţie de forţă, vânturând un lanţ, dar s-a plictisit repede şi s-a întors acasă. I-a spus tatălui că „a făcut-o” pe Ionela, s-a schimbat de haine, a aprins o ţigară şi s-a aşezat în fotoliu, ca să asculte muzică la televizor, pe postul Favorit. Aşa l-au găsit poliţiştii de la Secţia 3 Poliţie Rurală Popricani, care l-au încătuşat pe dată.

Costel a folosit aceeaşi metodă ca la tăierea mieilor

Mătuşa-amantă a ajuns în stare foarte gravă la UPU de la Spitalul „Sf.Spiridon”, intrând direct în operaţie. A avut un noroc rarisim, scăpând cu viaţă. Acuzat de tentativă de omor, Costel a recunoscut cu seninătate fapta: „am fost la Z., acasă la L.L., un prieten. Ne-am întâlnit mai mulţi acolo: P.C. şi C.A. Am băut bere toată noaptea, am stat de vorbă, am dansat... Am sunat-o pe Ionela şi i-am spus să vină să-mi aducă nişte bani de la mine din casă la Z. Ea mi-a spus că nu vine, că pleacă la mama ei. Eu am înjurat şi am aruncat telefonul jos, l-am spart, i-am spus că o omor... Am văzut-o în curte şi am chemat-o în casă. A venit după mine, a intrat prima în casă şi a mers în camera unde este patul şi soba. I-am spus că dacă nu m-ai ascultat... Am pus-o pe pat, am întins-o, m-am pus pe ea, am încălecat-o şi am prins-o de mâini şi am băgat cuţitul în gât şi am tăiat-o. Am băgat cuţitul într-o parte, a intrat lama în gât şi am tras. Am sărutat-o după aceea, i-am spus că o iubesc. Ea s-a ridicat din pat şi a fugit la mama mea. Eu am ieşit în urma ei afară, am băgat căruţa în curte, m-am dezbrăcat în pielea goală, am luat un lanţ de la căruţă în mână şi am înjurat”.

Referitor la modul de comitere a faptei, Costel a declarat că a folosit cuţitul pe care îl are de doi-trei ani şi-l folosea la tăiat miei, la scos pielea şi la curăţat şi scos picioarele după tăiere.

Întrebat fiind de procuror dacă modul de folosire a cuţitului este acelaşi ca la tăierea animalelor, inculpatul a răspuns sec: „da, la fel!”.

Costel şi-a primit sentinţa chiar de ziua onomastică, o sentinţă destul de blândă, numai cinci ani de puşcărie. Pentru că expertiza psihiatrică a stabilit că nu avea discernământ în momentul agresiunii. Ionela s-a vindecat, a ieşit din spital, dar nu s-a mai putut întoarce acasă, lângă soţul decorativ. A rămas cu sechele psihice, aşa încât s-a mutat la mama ei. Marcel FLUERARU

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
Bancul Zilei

05:44

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Nicolae Balcescu, cu sediul in sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 380, judetul Bacau, telefon 0234.214.071, fax 0234.214.016, e-mail: registratura@primaria-nicolae-balcescu.ro, cod fiscal 4353234. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: -spatiu cu suprafata de 10,95 mp, in vederea desfasurarii activitatii cabinet de oftalmologie si optica medicala, situat in imobilul Dispensar Uman din satul Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 8, avand nr. cadastral 61861, CF 61861, apartinand domeniului public al Comunei Nicolae Balcescu, conform caietului de sarcini, H.C.L. Nicolae Balcescu nr. 31/11.03.2024 si temeiului legal O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: La cerere, de la sediul institutiei, Compartiment Relatii cu Publicul si Arhiva. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Relatii cu Publicul si Arhiva din cadrul Comunei Nicolae Balcescu, sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str.Eroilor nr.380, judetul Bacau. 3.3.Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G.nr.57/2019 privind Codul administrativ: 30 Lei/exemplar, se achita numerar sau prin OP la Compartimentul Impozite si Taxe din cadrul Comunei Nicolae Balcescu. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 06.06.2024, ora 13.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1.Data-limita de depunere a ofertelor: 14.06.2024, ora 13.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Nicolae Balcescu, sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 380, judetul Bacau, Compartiment Relatii cu Publicul si Arhiva. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 17.06.2024, ora 10.00, Comuna Nicolae Balcescu, sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 380, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a civila si de contencios administrativ si fiscal a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234.514.419, fax 0234.525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 16.05.2024.
Detalii șocante în cazul tentativei de suicid a grefierei de la Vaslui. Ce a împins-o la acest gest
21/05/2024 10:47

Apar detalii socante in cazul grefierei din Vaslui care a incercat să isi pună capăt zilelor. Femeia ar fi dat foc mai multor dosare in biroul in care lucra, iar apoi a incercat să se spanzure. Potrivit an ...

Medvedev, furibund împotriva lui Zelenski: 'Ar trebui judecat sau lichidat!' / 'E o țintă legitimă pentru noi'
21/05/2024 10:37

Vicepresedintele Consiliului de Securitate al Federatiei Ruse, Dmitri Medvedev, a avut o nouă iesire surprinzătoare, foarte dură impotriva presedintelui ucrainean Volodimir Zelenski, despre care spune că ar ...

Viitorul sună bine pentru tinerii din Moldova!
21/05/2024 08:39

Gura Humorului a găzduit in week-end unul dintre cele mai complexe si dinamice evenimente dedicate tinerilor din zona Moldovei, Tabăra RYLA Med+ Moldova — Rotary Youth Leadership Awards. Evenimentul, or ...

Consilierii locali, la ultima şedinţă!
21/05/2024 08:11

Unanimitate pentru toate proiectele * consilierii locali s-au intrunit luni, 20 mai, in ultima şedinţă ordinară din acest manadat, pe a cărei ordine de zi s-au aflat 26 de proiecte de hotărare * in mai p ...

Au fost depuse primele oferte pentru lucrările la Cinematograful „Tineretului”
21/05/2024 07:54

* potrivit indicatorilor tehnico-economici, valoarea totală a proiectului se ridică la peste 27 milioane de lei * in prezent, Cinematograful „Tineretului” este administrat de către Ateneul Naţio ...

Centura Ușoară de Ocolire, blocată la Schitul Tărâța
21/05/2024 07:45

* Centura Uşoară de Ocolire a Municipiului Iaşi, care are ca scop decongestionarea traficului din municipiu, va avea o lungime de 73 de km şi va traversa zece comune -Popricani, Rediu, Letcani, Voinesti, Ho ...

Iaşul va avea un centru regional de gimnastică artistică
21/05/2024 07:30

Clubul Sportiv Municipal (CSM) Iaşi 2020 şi-ar putea mări, de anul viitor, numărul de secţii, prin infiinţarea celei de gimnastică artistică. Astfel, la propunerea consilierului local Liviu Gavril, memb ...

Contractul de delegare a gestiunii serviciilor de apă și de canalizare, modificat
21/05/2024 07:18

Luni,  contractul de delegare a gestiunii serviciilor publice de alimentare cu apă  si de canalizare incheiat intre Asociatia Regională a Serviciilor de Apă – Canal Iasi (ARSACIS) si ApaVital ...

Tragedie înainte de cununie. Ionela și George, cei doi motocicliști morți în accidentul de lângă Iași, urmau să se căsătorească
20/05/2024 20:01

Ionela si George, cei doi tineri din judetul Galati, care si-au pierdut viata in groaznicul accident rutier produs duminică, 19 mai 2024, pe drumul ce leagă Iasiul de Vaslui, trebuiau să se căsătorească i ...

Cum arde la buzunare lipsa colectării selective în România. De vină este toată lumea, iar penalitățile sunt uriașe
20/05/2024 19:36

Indiferenta si slaba gestionare a deseurilor costă scump. Romania este repetentă la colectarea selectivă a deseurilor, din perspectiva normelor europene, mai ales in mediul rural. Neindeplinirea cerintelor U ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei