Un nou incendiu la o pensiune! Un angajat este de negăsit, opt persoane şi proprietarul reușind să iasă din imobil

16

Dimensiune font:

| 04-02-2024 08:36

Un incendiu a izbucnit duminică dimineaţă, la o pensiune din Călimăneşti, opt persoane şi proprietarul reuşind să iasă din imobil, anunţă ISU Vâlcea. La mansardă s-ar mai afla o persoană, un angajat al pensiunii. Proprietarul pensiunii a fost transportat la spital, având tăieturi din cauza unei ferestre sparte.

”Pompierii militari intervin, în aceste momente, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o pensiune, în localitatea Călimăneşti. Apelul a venit prin SNUAU 112 la ora 06:01. Au fost alocate de urgenţă forţe din cadrul Detaşamentului de Pompieri Râmnicu Vâlcea şi Staţiei de Pompieri Brezoi, cu cinci autospeciale de stingere cu apă şi spumă, o autospecială de intervenţie şi salvare de la înălţime, o autospecială de transport personal şi victime multiple şi o ambulanţă SMURD, precum şi o ambulanţă SAJ. A fost direcţionat spre locul evenimentului şi SVSU din localitate. La sosirea echipajelor operative incendiul se manifesta la nivelul mansardei, la o cladire cu 2 etaje, cu degajări mari de fum”, transmite ISU Vâlcea.

Din afirmaţiile proprietarului, în pensiune erau cazate 2 familii - 4 adulţi şi 4 copii, care s-au autoevacuat până la sosirea pompierilor şi ar fi posibil ca la mansardă să mai fie o persoană, un angajat. S-a intervenit cu celeritate şi cu prioritate pentru căutarea persoanei respective, concomitent cu intervenţia pentru localizarea şi lichidarea incendiului.

Ambulanţă SAJ ajunsă la locul evenimentului a preluat o victimă, proprietarul, care avea tăieturi de la cioburile unei ferestre, şi a transportat-o la UPU Vâlcea. În acest moment incendiul este localizat, pericolul de extindere la alte clădiri din jur fiind îndepărtat. Continuă acţiunile de căutare a eventualelor persoane posibil surprinse în interiorul pensiunii, precum şi cele de stingere.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

05:49

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Ofensiva secretă a lui Putin în Europa: ambuscade, sabotaj, spionaj și activarea 'lupilor singuratici'
13/05/2024 13:50

În ultimele zile alarmele s-au inmultit, iar pe harta continentului s-au aprins multe „luminiţe” rosii. Raportand incidente, evidentiind coincidente, in timp ce la Kiev s-a anuntat că a fost ...

Poliția Română de Frontieră constată o creștere a numărului de ucraineni care fug de înrolare
13/05/2024 13:35

Politia Romană de Frontieră afirmă că, in acest an, s-a inregistrat o crestere a numărului de bărbati ucraineni care incearcă să intre ilegal in Romania, intr-un moment cand armata caută noi recruti ca ...

Autostrada Transilvania, închisă pentru un exercițiu NATO
13/05/2024 09:31

Circulatia pe autostrada A3, oprită astăzi! CNAIR inchide luni lotul Chetani – Campia Turzii, pentru un exercitiu NATO. Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Romane informează că ast ...

Decizie surpriză în Rusia. Vladimir Putin l-a schimbat pe Serghei Şoigu din funcţia de ministru al Apărării
13/05/2024 09:23

Presedintele rus Vladimir Putin l-a propus pe Andrei Belousov pentru postul de ministru al Apărării, deţinut anterior de Serghei Şoigu In guvernul anterior, Belousov a fost prim-viceprim-ministru. Andrei ...

Nuntă cu mare fast în Teleorman: paradă cu mașini scumpe și străzi blocate. Un Rolls Royce decapotabil a transportat rochia de mireasă
13/05/2024 09:21

Lux si opulentă la o nuntă care a avut loc sambătă, 11 mai, in localitatea teleormăneană Buzescu. Străzile si trotuarele au fost transformate intr-un podium, organizatorii fastuosului eveniment asigurand ...

Rusia susține că a distrus un sistem PATRIOT din Ucraina. Kievul vrea singurul sistem funcțional PATRIOT din România
13/05/2024 09:18

Armata rusă a distrus o divizie ucraineană a unui sistem de rachete antiaeriene Patriot fabricat in SUA intr-o pozitie de luptă in decurs de 24 de ore, a informat sambătă Ministerul rus al Apărării. „ ...

Breaking | Marcel Ciolacu anunță ridicarea vizelor pentru SUA
12/05/2024 22:25

Premierul Marcel Ciolacu face anuntul asteptat de ani de zile: romanii nu vor mai avea nevoie de vize pentru a călători in SUA incă de anul acestaa. „Anul fiscal in SUA se termină in septembrie. Eu ...

Dosar inedit: Bărbat de 52 de ani, deghizat în prostituată, a păcălit mai mulți bucureșteni și le-a furat banii
12/05/2024 20:55

Poliţiştii Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Secţia 20 Poliţie au pus in aplicare un mandat de aducere, pe raza judeţului Ialomiţa, intr-un dosar penal de furt, in cazul unui b ...

În curând, un nou sortiment de pâine
12/05/2024 19:00

Specialistii britanici au in lucru un un nou sortiment de paine. Este la fel de sănătoasă ca painea din făină integrală, dar cu aspect si gust de paine albă. Noul sortiment este destinat in primul ra ...

Sfârșit tragic pentru un șofer de TIR român - Ucis de un capac de canal aruncat de pe un pod, în Belgia
12/05/2024 18:29

In noaptea de vineri spre sambătă, un sofer roman de camion a fost ucis pe o autostradă din Valonia cand cineva a aruncat un capac de canalizare de pe un pod. Parchetul a deschis o anchetă, relatează presa ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei