Un scandal de 200.000 euro în filiala USR IASI, Se sesizeaza DNA

00000   socant-sotia-unu

Dimensiune font:

| 13-01-2022 20:35

Mai mulţi membri ai organizaţiei, inclusiv parlamentari şi lideri ai grupurilor de consilieri locali, au fost suspendaţi de pe grupul de comunicare al partidului. Chiar fratele liderului USR Iaşi a şters postările „necorespunzătoare” şi i-a sancţionat astfel pe autorii lor. Preşedintele filialei, fratele geamăn al cenzorului, i-a luat apărarea, invocând un regulament de conduită pe grupul „Tribuna USR PLUS”. Deputatul Filip Havârneanu, unul din cei “cenzuraţi” alături de senatorul Marius Bodea, acuză că echipa lui Cosette Chichirău simte că “pierde terenul” şi vrea să cheltuie sub orice formă cei 200.000 euro din conturi, pentru a lăsa gol în urmă. Ce spun acuzaţii?

 Măsuri dure, săptămâna aceasta, la USR Iaşi: parlamentari, lideri ai grupurilor de consilieri, însuşi preşedintele şi membri ai Biroului Local, ai organizaţiei de tineret, dar şi membri simpli au fost suspendaţi din grupul privat de pe Facebook al formaţiunii.

„Pedeapsa” a fost aplicată pe fondul discuţiilor asupra bugetului pe care conducerea organizaţiei judeţene îl propune pentru anul în curs. Însă nemulţumirea celor sancţionaţi astfel este amplificată şi de faptul că moderatorul care le-a tăiat accesul pe grup este fratele preşedintelui USR Iaşi, fostul subprefect USR Ştefan Tanasă, un apropiat al deputatei Cosette Chichirău, fosta preşedintă a USR Iaşi.

Surse din cadrul organizaţiei ne-au relatat că prima victimă a plătit pentru îndrăzneala de a semnala o presupusă abatere de la prevederile statutului sau regulamentul partidului. Cei care au reproşat apoi că s-a făcut un abuz cu această excludere temporară au avut aceeaşi soartă. Printre cei suspendaţi astfel sunt şi doi parlamentari, Marius Bodea şi Filip Havârneanu, ale căror postări au fost şterse tocmai pentru că cereau să nu mai fie înlăturate părerile altor membri ai uniunii. Cei doi nu au putut fi contactaţi de Ziarul de Iaşi.

Epurările

Scandalul „epurărilor” de pe grupul de lucru de la Iaşi a ajuns însă temă de discuţie pe forumul partidului. S-a cerut intervenţia Biroului Naţional, dar şi a lui Dan Barna, a lui Cristian Ghinea, Cătălin Drulă, Claudiu Năsui, a Ralucăi Prună şi a lui Stelian Ion.

Preşedintele USR Iaşi ne-a spus că, într-adevăr, regulamentul intern al canalului de comunicare intern prevede asemenea sancţiuni de suspendare a accesului pe grupul partidului, de la o zi la câteva săptămâni.

Ştefan Tanasă ne-a precizat şi că acelaşi regulament impune moderatorilor grupului de comunicare să nu deţină funcţii de conducere în partid la nivel local şi judeţean. Or, „Nicolae (fratele lui Ştefan Tanasă, n.r.) deţine o funcţie la nivel naţional, este membru al Comisiei de Arbitraj, deci e în regulă să modereze grupul de Facebook intern împreună cu alţi patru colegi”, a explicat liderul USR.

Pe de altă parte, bugetul propus al filialei este în dezbatere. „Luni vom avea şedinţa în care va fi votat, iar până luni se vor aduce amendamente şi orice membru poate să aducă amendamente pe care le vom discuta atunci”, a mai spus Ştefan Tanasă. El crede că, după prezentarea bugetului, unii membri ai organizaţiei au rămas cu impresia că bugetul USR Iaşi pe anul în curs a fost deja adoptat.

Acuzele

În ceea ce-i priveşte pe parlamentarii partidului care au fost suspendaţi de pe grup, liderul USR a fost de părere că asta s-a întâmplat pentru alte motive. „Probabil”, a spus el, „a fost manipulare, dezinformare, abateri care duc la sancţiuni de câteva zile. Regulamentul se aplică egal, indiferent ce rang au cei sancţionaţi”, a subliniat Tanasă.

Un pasaj din postarea pe grup a deputatului Filip Havârneanu, pentru care a fost exclus:

“Am tăcut din gură prea mult sperând că lucrurile se vor rezolva, dar când se ajunge prea departe nu se mai poate. Avem la Iaşi o situaţie demnă de un film SF legată de comunism. Cumpărăm maşini, scaune de mii de euro, renovăm o clădire unde avem chirie pe zeci de mii de euro şi multe altele pentru că BJ Iaşi pierde controlul, aşa că au ales să cheltuiască toţi banii, aproape 200 de mii euro, ca să nu lase nimic celor care vin din urmă”.

Bugetul filialei însumează peste 900 de mii de lei şi menţionează cheltuieli precum achiziţia unui autoturism, amenajarea şi dotarea noului sediu cu mobilier şi birotică. Preşedintele organizaţiei ne-a spus că USR Iaşi nu a avut niciodată un sediu propriu-zis şi că, după cinci ani în care Primăria Iaşi şi-a manifestat dezinteresul, a trebuit să găsească un spaţiu adecvat. „E un sediu mare, cu sală de şedinţe, birouri de lucru”, care va fi inaugurat în zilele următoare, ne-a mai spus liderul USR Iaşi.

După apariția textului, vicepreședinta USR Iași, Cosette Chichirauși-a prezentat punctul de vedere:

Sunt mulți băieți tineri la USR Iași care, din prea mult entuziasm, se mai îmbrâncesc, se mai atacă între ei, răspândesc zvonuri, se suspendă de pe grupuri și se ceartă fără motiv. Nu îmi petrec timpul urmărind astfel de dramolete. Evident, nici nu mă implic în așa ceva. Ideea că aș avea de-a face cu suspendările de pe grupurile de comunicare internă este o prostie și o minciună ordinară pe care nu o voi tolera. Voi face plângeri disciplinare pentru cei care au lansat astfel de minciuni. 

Apreciez energia și creativitatea tinerilor în general și în special a celor din USR. Câțiva însă se irosesc în bătălii imature. Și am un mesaj la care ar trebui să mediteze toți cei implicați: dacă mama îți spală rufele și îți face cumpărăturile, poate că nu ești complet pregătit pentru politică, nici măcar la nivel local. Probabil că nici nu înțelegi o propunere de dezvoltare a filialei.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:06

BANCUL ZILEI

04:53

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Investiții de 4,7 milioane de euro pentru modernizarea rețelei de gaze a Iașului
27/04/2024 08:59

În acest an, in judetul Iasi sunt planificate opt proiecte de investitii in distributia de gaze naturale, cu o valoare de circa 23 milioane de lei, respectiv 4,7 milioane de euro, lucrările vizand modern ...

Coadă la pește!
27/04/2024 08:32

* pretul pentru un kilogram de crap este de 30 de lei, in timp ce novacul, fitofagul si carasul se vand cu 15 lei pe kilogram La magazinele cu peste proaspăt si pescarii e forfotă mare. Iesenii vor peste pro ...

Turiștii care vizitează Iașul, dornici să-și prelungească durata șederii
27/04/2024 08:12

Sosirile in structurile de primire turistică cu functiuni de cazare din judetul Iasi au inregistrat o scǎdere cu 3,4% in luna februarie, iar innoptările o creştere cu 1,8%. fată de aceeasi lună a anului t ...

 Conferințe la Ateneu
27/04/2024 07:46

Cel mai nou proiect al Ateneului National din Iasi, intitulat Conferinte la Ateneu, incepe din 12 Mai 2024, de la ora 18.00, la Sala Unirii. Prima conferintă, cu titlul Noi si ceilalti – natiune, Europa, ...

Suferința unui copil de 6 anișori: de la un accident banal, la confruntarea cu un inamic necruțător
27/04/2024 07:45

Un accident banal a dezvăluit o boală cruntă pentru un copil de numai 3 anisori. Matias a căzut de pe scări in timp ce se juca impreună cu alti copii si s-a ales cu un ochi vanăt. Părintii s-au alarmat ...

Festival de vin cu primul concurs de brânzeturi din România
27/04/2024 07:32

Se apropie luna mai si Iasul se pregăteste să vibreze la multe evenimente cărora le dă valoare si care ii aduc consacrare, unul fiind festivalul „Vin la Cultură”. De la degustări delicioase la ...

Liceul cu Program Sportiv va fi reabilitat termic
27/04/2024 07:30

Corpul C1 al Liceului cu Program Sportiv (LPS) din Iasi va fi reabilitat termic cu fonduri din Planul National de Redresare si Rezilientă (PNRR) in cadrul unui proiect initiat de Primărie. Valoarea totală a ...

  Pelerinaje de Florii în Arhiepiscopia Iaşilor
27/04/2024 07:17

Sambătă, 27 aprilie 2024, in ajunul marii sărbători a Intrării Domnului in Ierusalim, Arhiepiscopia Iaşilor va organiza Pelerinajul de Florii, atat la Iaşi, cat şi in alte protopopiate de pe cuprinsul ...

Ieșenii, invitați în week-end la „Piața metropolitană”
27/04/2024 07:10

În acest week-end, iesenii sunt invitati in Piata „Dacia”, la prima editie a „Pietei metropolitane”, eveniment organizat de Asociatia de Dezvoltare Intercomunitară „Zona Met ...

Carnea de miel, la 35 lei/kg în piețele ieșene
27/04/2024 06:59

* dacă producătorii solicitau, initial, 50 de lei pe kilogram, acestia au scăzut rapid pretul, in lipsa cererii * a doua zi, carnea se vindea deja cu 40 de lei pe kilogram, iar in prezent, in Piata Alexandru ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei