Unul din zece români cu credit Prima Casă nu mai plătește rate

unnamed-file

Dimensiune font:

| 24-10-2020 12:29

 

Aproape 50.000 de oameni au cerut amânare la plată, potrivit declaraţiilor făcute de Dumitru Nancu, director general al Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM (FNGCIMM).  47.212 de persoane au solicitat amânarea plăţii ratelor pentru creditele Prima Casă. Până acum au fost acordate peste 300.000 de credite Prima Casă, iar rata de default este de 0,19%, potrivit aceleiaşi surse.

„În ultimii zece ani, trei din patru credite acordate de băncile din România au fost credite Prima Casă. La ora actuală, 47.212 titulari de credit dintre cei peste 300.000 de finanţaţi prin acest program au solicitat amânare la plata ratelor”, spune Nancu. Instituţia pe care o conduce aacordat până acum garanţii de 28 de miliarde de lei în contul creditelor acordate de băncile comerciale la circa 41 de miliarde de lei finanţarea totală a instituţiilor de credite. Spre deosebire, IMM-urile care au solicitat amânarea ratelor sunt în număr de 136. Conform informaţiilor furnizate de Asociaţia Română a Băncilor (ARB), totalul românilor care au cerut aplicarea moratoriului, amânarea de la plata ratelor, a fost de 301.000.

Sursa: Economica.net

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

DEZASTRU ecologic la Tulcea
21/01/2021 16:45

Autoritătile din Tulcea au luat primele măsuri după dezastrul ecologic din comuna Smardan. Incineratorul, pe terenul căruia au fost descoperite cantităti uriase de deseuri animale, a fost sanctionat, activ ...

Bitcoin a intrat în zona de pericol / Cel mai scăzut preț de la începutul anului
21/01/2021 14:40

 Bitcoin s-a apropiat de cel mai scăzut nivel din ultimele trei săptămani, entuziasmul legat de cresterea vertiginoasă din ultimele luni lăsand loc ingrijorărilor că pretul criptomonedei ar fi prea ...

Schimbări în Consiliul de Administrație al TAROM
21/01/2021 12:08

Consiliul de administratie de la TAROM a fost schimbat. Astfel, la conducerea companiei nationale au fost instalati trei noi membri. Este vorba despre Tira-Rădulescu Costin, Bunea Cătălin si Alexandru Moglan ...

Start implementare proiect grant de Capital de lucru
21/01/2021 09:00

S.C. PIM SERVICE SRL cu sediul in Mun. Iasi, Sos. Stefan cel Mare si Sfant, Nr. 4, Judetul Iasi derulează, incepand cu data de 06.01.2021 , proiectul „ Granturi pentru capital de lucru acordate ...

Germania salvează cocoșii din ferme. Din 2022 nu vor mai fi omorâți
21/01/2021 07:45

Sacrificarea a milioane de pui de găină de gen masculin in fermele avicole din Germania urmează să fie interzisă incepand de anul viitor, potrivit unui proiect de act normativ semnat miercuri de Cabinetul ...

Ministerul de Finanțe, anunț de ULTIMĂ ORĂ: când se ADOPTĂ Planul de Reziliență care va aduce României 30 de miliarde de euro
20/01/2021 20:20

Regulamentul privind Mecanismul de Redresare şi Rezilienţă urmează să fie adoptat in cursul lunii februarie, iar după momentul respectiv statele membre pot trimite oficial Planurile Naţionale de Redresar ...

Proprietarul British Airways va plăti 500 de milioane de euro pentru preluarea Air Europa
20/01/2021 14:30

International Consolidated Airlines (IAG) va plăti 500 de milioane de euro (606,7 milioane de dolari) pentru achiziţionarea companiei spaniole Air Europa, după ce pandemia de coronavirus (Covid-19) a redus ...

Netflix a dat lovitura în pandemie. Rețeaua are peste 200 de abonați
20/01/2021 14:11

Netflix a incheiat anul trecut cu peste 200 de milioane de abonati, pe fondul consumatorilor tinuti acasă de pandemie si dornici de divertisment si cererii in crestere pe pietele internationale, relatează W ...

 Autoritatea de Supraveghere Financiară a publicat Strategia 2021-2023
20/01/2021 11:22

  Autoritatea de Supraveghere Financiară a lansat Strategia pentru perioada 2021-2023, document ce a fost elaborat in conformitate cu noul context generat de pandemia COVID-19. Obiectivele str ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei