Vicepremierul Muntenegrului, amenințat de traficanții de droguri

PTUxNjJhMTJiNjkwNmVkZWYzOGI1ZjFjN2UxMjQ1YjI2.thumb

Dimensiune font:

| 27-04-2021 13:50

O bandă de traficanţi de droguri planifica asasinarea vicepremierului muntenegrean Dritan Abazovic, pentrua răzbuna arestări recente ale mai multora dintre membrii săi, potrivit Guvernului, relatează AFP potrivit news.ro.

Poliţia muntenegrează l-a arestat săptămâna trecută pe Slobodan Kascelan, presupusul lider al acestei grupări, cunoscute drept ”clanul de la Kavac”, o localitate situată la Golful Kotor, pe coasta la Marea Adriatică, şi alţi cinci membri ai gruprii criminale.

Membri ai acestui gang poartă un război fără milă împotriva unui gang rival, vecin, din Skaljari, după dispariţia, în 2014, într-un port spaniol, a aproximativ 300 de kilograme de cocaină, scrie presa locală.

Aceste reglări de conturi s-au soldat în total cu 40 de morţi, în Muntenegru, Serbia, dar şi în Grecia şi Spania, în Ucraina şi Austria.

În urma acestor arestări, vicepremierul Dritan Abazovic a salutat ”cel mai mare succes din ultimul deceniu” în lupta împotriva crimei organizate.

Însă autorităţile au dezvăluit luni detalii ale unui plan de răzbunare, pregătit de către membrii gangului.

Ei intenţionau ”să întreprindă acţiuni vizând să pună în pericol viaţa vicepremierului, în urma arestării şi procedurilor în justiţie din cauza crimelor comise”, a anunţat luni într-un comunicat Ministerul muntenegrean de Interne.

Ei sunt acuzaţi de diverse infracţiuni, inclusiv crime.

Alţi opt membri ai gangului sunt căutaţi.

”Avem de-a face cu grupări criminale care au o influenţă regională”, a declarat Abazovic.

”Muntenegrul va înfrunta crima organizată. Promitem că crima organizată nu va domni în această ţară”, a avertizat el.

Muntenegrul, o fostă republică iugolsvă cu 620.000 de locuitori, este considerat o placă turnantă a traficului cu ţigarete şi droguri.

Grupări infracţionale locale ar întreţine legături directe cu grupări criminale din America de Sud, un lucru care le conferă o poziţie dominantă în trimiterea cocainei în Europa. 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
bancul zilei

05:46

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
BEC a stabilit ordinea pe buletinele de vot la europarlamentare/ UDMR deschide lista
29/04/2024 15:05

UDMR se va afla pe prima pozitie a buletinului de vot la alegerile europarlamentare, iar pe locul doi Alianta electorală PSD PNL, potrivit extragerii la sorti efectuată de presedintele BEC, Vasile Bicu. UDMR ...

Vești proaste pentru Klaus Iohannis. Turcia a decis să-l sprijine pe Mark Rutte la șefia NATO
29/04/2024 14:49

Turcia a decis să sprijine candidatura prim-ministrului olandez in exerciţiu, Mark Rutte, la funcţia de secretar general al NATO, a transmis luni agenţia olandeză de presă ANP, citand diplomaţi de la NAT ...

Calendarul electoral
29/04/2024 08:00

În calendarul acţiunilor din perioada electorală pentru alegerile europarlamentare şi locale programate in ziua de 9 iunie 2024, aprobat de Guvern, urmeză cateva „zile de foc”. Potrivit c ...

Ucrainenii din străinătate nu vor să meargă la război și atacă guvernul de la Kiev: „De ce să mă întorc să lupt? Pentru ce?”
29/04/2024 07:44

O hotărare recent adoptată de preşedintele Zelensky ii obligă pe bărbati să se intoarcă in Ucraina dacă au nevoie să-si inlocuiască pasapoartele, dar atunci o parte dintre ei, cei cu varste cuprinse i ...

Traian Băsescu: Avem nevoie de stagiu militar obligatoriu / Suveranimsul ne va face să luăm ordine de la China / Nu aș vota-o pe Ursula von der Leyen
29/04/2024 07:00

Fostul presedinte, Traian Băsescu, a sustinut duminică seară, la Digi 24, că suveranismul in Europa este o greseală care va duce la slăbirea Uniunii incat „vom ajunge ca in 20 de ani să luăm directive ...

Traian Băsescu: Firea nu poate câștiga în fața lui Nicușor Dan. Problema apare dacă se retrage Piedone / Geoană nu intră în finală / Varianta supriză de guvernare
29/04/2024 06:54

Fostul presedinte Traian Băsescu nu crede in sansa Gabrielei Firea de a cistiga primăria Capitalei pentru PSD apreciind că decalajul fată de Nicusor Dan e foarte mare. Băsescu spune că datele problemei s- ...

Cornel Nistorescu:Ciolacu, mai ridicol decît alaltăieri
29/04/2024 00:14

Ultimele panseuri ale lui Marcel Ciolacu ne arată un politician cu dezinvoltură si tupeu, băgăcios si gata să facă evaluări pe orice domeniu, pe orice subiect, cu aplombul pescarului care nu se teme că ...

Kovesi, surpriza electorală a anului?
29/04/2024 00:12

Alfred Bulai spune că aparitia Laurei Codruta Kovesi in cursa pentru prezidentiale ar putea reprezenta surpriza din acest an a alegerilor prezidentiale. Kovesi ar putea fi reprezentanta polului de dreapta, ex ...

Cornel Nistorescu:Garoafele, după 50 de ani
29/04/2024 00:03

Nu există tară in care garoafele să se bucure de atita dragoste si să aibă o asemenea simbolistică ca in Portugalia. Iar de 25 Aprilie, Ziua Natională, invazia de garoafe dă orasului si Portugaliei imag ...

Cornel Nistorescu:O „vacanță” la Seul
29/04/2024 00:02

După Coreea de Sud, presedintele Romaniei mai are Australia si Noua Zeelandă. Din Australia, am putea importa piei de cangur, iar din Noua Zeelandă, piei de peste. In Coreea de Sud, presedintele poate pune p ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei