VIDEO Șapte persoane reținute după scandalul din Blaj. Au intervenit 30 de polițiști și jandarmi
Dimensiune font:
| 02-05-2020 10:10
Șapte persoane au fost reținute după scandalul din Blaj, la care au intervenit 30 de polițiști și jandarmi. Șase persoane au fost reținute pentru tulburarea liniștii publice, iar una pentru că a postat pe Facebook comentarii la adresa forțelor de intervenție, potrivit Mediafax.
Polițiștii din Blaj au reținut, pentru o perioadă de 24 de ore, cinci bărbați și o femeie cu vârste cuprinse între 18 și 42 de ani, cercetate pentru tulburarea ordinii și liniștii publice.
Vineri după-amiaza, două femei s-au certat în stradă, pe fondul consumului de alcool, iar în momentul intervenției echipajelor de poliție și jandarmerie mai multe persoane din cartier au ieșit în stradă, fiind nevoie de suplimentarea forțelor de ordine publică.
La sediul poliției au fost conduse 15 persoane, iar sâmbătă cele 6 persoane reținute vor fi prezentate în fața Parchetului de pe lângă Judecătoria Blaj.
Polițiștii și jandarmii au dat 10 amenzi de 33.000 de lei pentru nerespectarea ordonanțelor militare și 6 amenzi de 1.000 de lei pentru încălcarea normelor de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.
Tot vineri un bărbat de 36 de ani din Blaj a postat pe Facebook comentarii prin care instiga oamenii la fapte de violență, și acesta fiind reținut pentru o perioadă de 24 de ore. Sâmbătă și acesta va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Blaj, pentru dispunerea măsurilor legale.
Vremea va fi caldă iar precipitaţiile vor fi izolate şi sub formă de averse in perioada minivacanţei de Paşte, a declarat luni, pentru AGERPRES, directoarea generală a Administraţiei Naţionale de Meteo ...
Sărbătorile pascale din 2024 sunt un prilej pentru a transmite mesaje de Paste, urările si felicitările făcandu-le sărbătorile mai fericite celor dragi. Trimiterea de mesaje si felicităr ...
Amenzi pană la 3.000 lei pentru romanii care stau la bloc si au balcon. Ce nu au voie să facă? Iată ce trebuie să evitati să faceti incepand cu 1 mai.
Amenzi pentru romanii care stau ...
După Paste incepe o nouă săptămană cu sărbători si plină de restrictii pentru treburile casnice. Doar două zile au la dispozitie gospodine să spele rufe. Astfel că romanii nu vor poni masinile ...
Hong Kong a fost lovit de aproape 10.000 de fulgere in noaptea de marti spre miercuri, potrivit observatorului meteorologic al orasului, scrie Le Figaro.
Într-o singură oră au fost inregistrate 5.914 ...
Deschis in prima zi de Paşte: Cinema City din Iulius Mall, restaurantele şi cafenele din Palas.
Mc Drive de la Family Market Bucium, program non-stop
Ca in fiecare an, de Paşte, centrele de shopping şi e ...
Un italian din Brescia, care a colectionat toate lozurile necastigătoare pe care le-a cumpărat de-a lungul vietii, a calculat cati bani a pierdut si vrea astfel să contribuie la cresterea gradului de c ...
Un bărbat din Zimbabwe, Africa a fost condamnat la 3.376 de ani de inchisoare, insă el va trebui să execute doar 65.
Inculpatul a primit o sentintă judecătorească de 3.376 de ani de inchisoare in A ...
Comunicat de presă
Vino să savurezi cele mai alese sortimente de cafea, la Coffee Summit, primul eveniment de profil organizat la Iasi, in Palas Campus
Iasi, 26 aprilie 2024
Iubitorii de cafea de speciali ...
Ce inseamnă „boala lui Calache”, de fapt? De multe ori, expresia se mai foloseste chiar si astăzi, desi are o vechime de cateva sute de ani. Dar putini cunosc care este originea ei si ...
Adauga comentariul tau