Viktor Orban, discurs fabulos la aniversarea revoluției din 1956: Chiar dacă Bruxelles-ul fluieră, noi vom dansa cum vrem noi. Dacă nu vrem, nu vom dansa!

12

Dimensiune font:

| 24-10-2023 12:47

Premierul ungar, Viktor Orban, a caracterizat Uniunea Europeană ca fiind o parodie a fostei Uniuni Sovietice și a subliniat că Ungaria nu va dansa așa cum fluieră Bruxelles-ul.

Declarațiile au fost făcute luni, în timpul unui discurs susținut de premierul ungar, la aniversarea revoluției din 1956.

Cu această ocazie, premierul Viktor Orban a menționat că în timp ce Moscova a fost o tragedie, Bruxelles este o parodie contemporană nereușită.

„Chiar dacă Bruxelles-ul fluieră, noi vom dansa cum vrem noi, iar dacă nu vrem, nu vom dansa”, a subliniat Viktor Orban, citat de Hirado.

style="color:red"Potrivit acestuia, „impunerea tovărăşească” rămâne neschimbată, doar că acum se numeşte „procedură de condiţionalitate”.

„Acum nu tancuri sosesc dinspre Est, ci dolari care se rostogolesc dinspre Vest în aceleaşi locuri şi către aceleaşi persoane”, a spus Viktor Orban.

Totodată, șeful executivului de la Budapesta a precizat că marea diferenţă este că Uniunea Sovietică era caz pierdut, Uniunea Europeană, însă, nu este încă.

„Moscova era iremediabilă, dar Bruxelles şi Uniunea Europeană încă mai pot fi reparate”, a afirmat Orban, făcând trimitere la viitoarele alegeri europarlamentare.

Pe de altă parte, premierul ungar a remarcat că, pentru occidentali, libertatea înseamnă un fel de evadare.

„Scapă de tine însuţi, scapă de ceea ce te-ai născut sau măcar schimbă ceea ce te-ai născut să fii. Dezbracă-te de trecutul tău ca de o boală din copilărie, schimbă-ţi sexul, schimbă-ţi naţiunea, sau cel puţin lasă-le în urma ta. Schimbă-ţi identitatea, schimbă-ţi toate părţile componente şi pune-le laolaltă după ultima modă şi atunci vei fi liber”, a spus Viktor Orban.

În continuarea, premierul ungar a îndemnat la asumarea identității.

„Ideea de a nu fi bărbat, de a nu fi ungur şi de a nu fi creştin este ca şi cum ne-am fi smuls inima. (…) Asumă-ţi că te-ai născut ungur, că te-ai născut creştin, că te-ai născut femeie sau bărbat, că eşti copilul tatălui şi al mamei tale, că eşti partener al soţului şi al soţiei tale, părinte al fiicei sau al fiului tău, asumă-ţi că eşti prieten, că eşti fiu al ţării tale, că eşti patriot”, a subliniat Viktor Orbán.

Premierul ungar și-a încheiat discursul precizând că pentru maghiari libertatea este un instinct de viață și nu vor renunța la ea de dragul Moscovei sau al Bruxelles-ului.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Discuții în Bundestagul Germaniei: Să apărăm Ucraina direct de pe teritoriul României
14/05/2024 09:55

Mai multi parlamentari germani, si ai puterii si din opozitie, sustin ideea ca aliatii să apere spatiul aerian din vestul Ucrainei chiar de pe teritoriul NATO, din Romania si din Polonia FZ afirmă că unii e ...

Ciucă vrea să tăcem din gură! Să nu politizăm subiectul cedării sistemului Patriot către Ucraina
14/05/2024 08:20

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat luni, referitor la posibilitatea ca Romania să cedeze Ucrainei un sistem de apărare Patriot, că acest subiect nu trebuie politizat, menţionand că decizia se va ...

Schimbare de paradigmă pe axa Washington-Kiev: SUA evită un răspuns clar privind recuperarea teritoriilor ucrainene de la ruși
13/05/2024 21:30

Victoria Nuland, subsecretarul de stat al SUA, a refuzat să răspundă dacă Washingtonul consideră că este posibil ca Ucraina să obtină o victorie care ar avea ca rezultat recastigarea tuturor teritoriilo ...

Marcel Ciolacu: Sunt ferm convins că domnul Geoană va candida la prezidențiale. Foarte bine pentru democraţie
13/05/2024 20:31

Prim ministrul Romaniei, Marcel Ciolacu, s-a declarat “ferm convins” că Mircea Geoană va candida la alegerile prezidenţiale, adăugand că apreciază acest lucru ca fiind “foarte bine pentru democraţi ...

Patrioți sau „Patriot”, dragă CSAT?
13/05/2024 20:20

Dacă ar fi să interpretăm la figurat chestiunea livrării romanesti de „Patriot” Ucrainei, ne-am ciocni de o ironie pe cat de imediată, pe atat de inevitabilă. Si bine ar fi să n-o ocolim, dacă vrem ...

Rareș Bogdan anunță că Ciucă saltă vertiginos în sondajele pentru prezidențiale
13/05/2024 17:46

„Nu avem scenariu in care Nicolae Ciucă nu va candida la alegerile prezidentiale”, spune prim-vicepresedintele PNL Rares Bogdan. El prezintă cateva motive pentru liderul formatiunii: „Patriot, echilibra ...

Tragere la sorți pentru Capitală - Firea și Burduja deschid buletinul de vot pe 9 iunie
12/05/2024 18:35

Candidatul PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, se va afla pe primul loc pe buletinul de vot la alegerile pentru Primăria Capitalei din 9 iunie, urmată de Sebastian Burduja (PNL) şi Mihai Enache (AUR) ...

Scholz intră butal peste Zelenski: Bărbații ucraineni angajați în Germania NU sunt obligați să plece pe front
12/05/2024 18:08

Cancelarul german Olaf Scholz a declarat sambătă că ucrainenii cu permis de şedere şi loc de muncă in Germania pot rămane in ţară, chiar dacă Ucraina incearcă să recruteze cetăţeni care locuiesc i ...

Rareș Bogdan și marea sa dorință: să-și facă o fotografie cu viitorul președinte al României, în Biroul Oval
12/05/2024 14:18

Rares Bogan, prim-vicepresedintele liberal, a anuntat vineri, 10 mai, la Iasi, că are o mare dorintă pentru finele acestui an. Să viziteze iar Biroul Oval de la Washington, „simbolul puterii lumii civiliza ...

Țară fără Patriot(i)
12/05/2024 13:30

Printre discutiile strategice despre apărarea Ucrainei si prioritătile aliatilor in Marea Neagră, Klaus Iohannis a strecurat, in bilaterala cu Joe Biden si un biletel cu mica lui problemă! Viitorul loc de m ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei