VOT FINAL în Parlamentul European: certificatul DIGITAL a fost aprobat - Ce CONDIȚII li se impun celor care vor să călătorească

UE   parlamentul_european

Dimensiune font:

| 09-06-2021 12:06

Eurodeputaţii au aprobat definitiv certificatul digital al Uniunii Europene privind COVID, pentru a facilita călătoriile în interiorul UE şi pentru a contribui la redresarea economică.

 

 
Plenul PE a aprobat miercuri noile reglementări referitoare la certificatul COVID cu 546 voturi „pentru”, 93 „împotrivă” şi 51 de abţineri (cetăţenii Uniunii) şi cu 553 voturi „pentru”, 91 „împotrivă” şi 46 de abţineri (resortisanţi ai ţărilor terţe), potrivit unui comunicat remis News.ro.



Certificatul va fi emis gratuit de autorităţile naţionale şi va fi disponibil în format digital sau pe suport de hârtie. El va include şi un cod QR.

Documentul va dovedi că deţinătorul a fost vaccinat, s-a vindecat în urma infectării sau a obţinut recent un rezultat negativ la testul COVID-19. În practică, va fi vorba de trei certificate distincte. Se introduce un cadru comun la nivelul Uniunii pentru a asigura interoperabilitatea certificatelor şi capacitatea de a le verifica în întreaga Uniune Europeană. Astfel se vor preveni frauda şi falsificarea.

Sistemul se va aplica de la 1 iulie 2021 pe un termen de 12 luni. Deţinerea certificatului nu va fi o condiţie prealabilă pentru a putea beneficia de libertatea de circulaţie. În acelaşi timp, certificatul nu va fi considerat un document de călătorie.

Restricţii de călătorie suplimentare - doar dacă sunt justificate

În cadrul negocierilor dintre instituţii, eurodeputaţii au obţinut un acord pentru ca ţările Uniunii să nu poată impune restricţii de călătorie suplimentare posesorilor de certificate, cum ar fi carantina, autoizolarea sau testarea, „cu excepţia cazului în care sunt necesare şi proporţionale pentru protecţia sănătăţii publice”. Va trebui să se ţină seama de dovezi ştiinţifice, inclusiv de datele epidemiologice publicate de Centrul European de Prevenire şi Control al Bolilor (ECDC). Măsurile trebuie notificate celorlalte state membre şi Comisiei Europene cu 48 de ore înainte, dacă este posibil. Publicul trebuie să fie informat cu 24 de ore înainte.

O testare accesibilă, la un preţ abordabil

Ţările Uniunii sunt încurajate să asigure posibilităţi de testare uşor accesibile şi la preţuri abordabile. La cererea Parlamentului, Comisia a promis să mobilizeze 100 de milioane de euro în cadrul Instrumentului pentru sprijin de urgenţă. Suma este destinată statelor membre, astfel încât să poată cumpăra teste pentru a emite certificate digitale ale UE privind COVID.

Vaccinurile

Toate ţările Uniunii trebuie să accepte certificate de vaccinare emise în alte state membre pentru vaccinurile autorizate de Agenţia Europeană pentru Medicamente (AEM). Statele membre decid, în schimb, dacă acceptă şi certificatele emise pentru vaccinurile autorizate potrivit procedurilor naţionale de autorizare sau pentru cele înscrise pentru utilizare în caz de urgenţă pe lista Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS).

Garanţii privind protecţia datelor

Tote datele cu caracter personal trebuie prelucrate în conformitate cu Regulamentul general privind protecţia datelor. Certificatele vor fi verificate offline şi nu se vor păstra date cu caracter personal.

Preşedintele Comisiei pentru libertăţi civile, Juan Fernando López Aguilar (S&D, ES), raportor, a menţionat: „Astăzi, Parlamentul a confirmat ritmul de restabilire a liberei circulaţii şi a unui spaţiu Schengen pe deplin funcţional, în timp ce continuăm să luptăm împotriva acestei pandemii. Certificatul digital al UE privind COVID va funcţiona începând cu 1 iulie şi va asigura călătorii sigure şi coordonate în această vară. Statele UE sunt încurajate să se abţină de la impunerea de restricţii suplimentare, cu excepţia cazului în care acest lucru este strict necesar şi proporţional, şi este un semnal pozitiv că unele ţări eliberează deja certificatul”.

Textul trebuie acum să fie adoptat oficial de Consiliu şi publicat în Jurnalul Oficial. El urmează să intre în vigoare imediat şi să se aplice începând cu 1 iulie 2021. 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

04:22

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Inundaţii în Germania, Belgia, Franţa şi Olanda în urma ploilor abundente
18/05/2024 22:19

Mai multe regiuni din Germania, Belgia, Franţa şi Olanda au fost afectate sambătă de inundaţii in urma intemperiilor, iar pagubele se anunţă deja ‘considerabile’ in unele locuri, relatează A ...

Prima ipoteză după naufragiul de la Sf. Gheorghe: 'Cel mai probabil a fost o coliziune cu o altă navă' / Cum s-au salvat cei opt marinari
18/05/2024 20:34

Liderul Sindicatului Liber al Navigatorilor, Adrian Mihălcioiu, a afirmat că cel mai probabil nava scufundată in zona Sfantu Gheorghe s-ar fi lovit de o altă navă şi a explicat că, in general, un vapor s ...

Sute de trenuri şi gări, verificate de poliţiştii de la Transporturi, la nivel naţional / Au fost date amenzi de peste 70.000 de lei
18/05/2024 19:16

Sute de trenuri au fost verificate de poliţiştii de la Transporturi, la nivel naţional, iar in urma neregulilor constatate au fost date amenzi in valoare de peste 70.000 de lei, transmite News.ro. Repreze ...

Războiul din Ucraina a scos la iveală defecte grave ale unora dintre cele mai sofisticate sisteme de luptă americane
18/05/2024 14:38

Deblocarea ajutorului militar american in valoare de 61 de miliarde de dolari in aprilie a reprezentat un impuls pentru fortele ucrainene aflate in dificultate in fata invadatorilor rusi. Totusi, Ucraina nu es ...

Ucraina acuză Rusia că execută şi foloseşte civilii din oraşele de graniţă pe post de scuturi umane
18/05/2024 13:22

Săptămana trecută, Rusia a declanşat cea o ofensivă masivă in nordul Ucrainei, reuşind să treacă graniţa, in incercarea de a ocupa Harkov, care este al doilea cel mai populat oraş al Ucrainei. In ti ...

Naufragiu în Marea Neagră, lângă Sfântu Gheorghe. Trei marinari sunt dați dispăruți
18/05/2024 12:47

O navă s-a scufundat in Marea Neagră, la 26 mile marine de Sfantu Gheorghe (Tulcea). Trei marinari sunt dati dispăruti. Echipajul apucase să lanseze un mesaj SOS. Zona naufragiului de sambătă, 18 mai 202 ...

Înșelătorie revoltătoare: o îngrijitoare româncă a escrocat bătrânul pe care-l asista. Suma este fabuloasă!
18/05/2024 00:11

O femeie romancă in varstă de 47 de ani se află acum in centrul unui scandal judiciar de proportii in Italia, fiind acuzată că l-a inselat pe un bătran in varstă de 85 de ani, de care avea grijă, cu sum ...

La numai 14 ani, violator și producător de materiale pornografice
18/05/2024 00:07

Procurorii DIICOT Hunedoara si colegii lor, politistii de la Inspectoratul Judetean de Politie au avut, ieri, de rezolvat un caz care cutremurat chiar si pe cei mai experimentati. Ei au retinut un minor de numa ...

Detalii de la Aeroclubul României după ce o aeronavă AN-2 s-a răsturnat pe aerodrom, la Buzău
17/05/2024 21:10

Aeronava AN-2 implicată vineri dimineaţă intr-un incident a capotat in timpul rulajului pe aerodrom, după aterizare, a anunţat Aeroclubul Romaniei. La bordul avionului se afla un echipaj format din doi pi ...

Un preot a bătut o femeie însărcinată pentru că l-a reclamat la poliție. Ce altă ilegalitate săvârșise omul bisericii
17/05/2024 18:55

„Fă ce zice popa, nu ce face popa!”, este o veche expresie care se aplică si in acest caz. Un preot din Arges a fost judecat pentru că a lovit o femeie gravidă după ce i-a cerut socoteală fiindcă l-a ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei