Suceava

O maşină a intrat într-un stâlp de iluminat de pe Calea Unirii

O persoană a avut nevoie de ingrijiri medicale după ce maşina in care se afla a intrat intr-un stalp de iluminat public din municipiul Suceava, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava. Potrivit sursei citate, autoturismul a ieşit in afara părţii carosabile şi a lovit un stalp de pe Calea Unirii. "O singură persoană, conştientă şi cooperantă, a fost implicată in accident. După ce a fost evaluată de către cadrele medicale şi paramedicale, persoana a refuzat transportul la spital", au precizat cei de la ISU. La faţa ...

Un nemțean aflat de 23 de ani în pușcărie a înșeat câțiva bătrâni din Suceava
31/10/2023 08:58

Mai mulţi bătrani din judeţul Suceava au fost inşelaţi prin metoda „accidentul” de către un bărbat aflat de 23 de ani in inchisoare, după ce a fost condamnat pentru omor deosebit de grav, şi de către o tanără de 20 de ani, complicea lui. Potrivit unui comunicat transmis, luni, de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Suceava, grupul infracţional a fost destructurat de poliţiştii Serviciului Investigaţii Criminale, cu sprijinul structurilor de cooperare şi al poliţiştilor din cadrul subunităţilor de poliţie, care au organizat o acţiune complexă in perioada 26 ...

Bătrâni înșelați prin metoda Accidentul de un bărbat aflat în pușcărie. El a fost condamnat pentru omor
30/10/2023 13:56

Mai mulţi bătrani din judeţul Suceava au fost inşelaţi prin metoda ‘accidentul’ de către un bărbat aflat de 23 de ani in inchisoare, după ce a fost condamnat pentru omor deosebit de grav, şi de către o tanără de 20 de ani, complicea lui. Potrivit unui comunicat transmis, luni, de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Suceava, grupul infracţional a fost destructurat de poliţiştii Serviciului Investigaţii Criminale, cu sprijinul structurilor de cooperare şi al poliţiştilor din cadrul subunităţilor de poliţie, care au organizat o acţiune complexă in perioada 26 ...

Wizz Air și-a închis baza aeriană de la Suceava și mai are zboruri doar către cinci destinații externe / Compania a renunțat la șase zboruri
30/10/2023 11:24

De sambătă, 28 octombrie, Wizz Air si-a inchis in mod oficial baza aeriană de la Suceava, renuntand astfel la zborurile către Larnaca, Eindhoven, Bruxelles Charleroi, Paris Beauvais, Venetia Treviso si Bologna .   În orarul de zbor al companiei Wizz Air de la Suceava au fost păstrate cursele aeriene spre Londra Luton, Roma, Milano Malpensa, Dortmund si Memmingen. Zborurile spre Dortmund, in Germania, vor fi operate incepand cu data de 15 decembrie 2023, pană atunci fiind introdusă o nouă cursă aeriană către Koln, in zilele de luni si vineri, cu plecare de la Suceava l ...

Tânăr de 20 de ani din Suceava, oprit de polițiști cu focuri de armă după ce a furat o dubă. Bărbatul nu avea permis și era beat
30/10/2023 00:36

Politistii din judetul Suceava au fost nevoiti să tragă mai multe focuri de armă pentru a-l opri pe un tanăr in varstă de 20 de ani care furase o dubă din curtea unui bărbat pentru care lucra cu ziua. Proprietarul autoutilitarei a anuntat duminică dimineata Politia cu privire la disparitia acesteia, astfel că autoritătile au organizat filtre in tot judetul pentru prinderea hotului. „In această dimineată, in jurul orei 08:00, un bărbat din comuna Berchisesti, jud. Suceava a sesizat prin SNUAU 112 faptul că o autoutilitară i-a fost sustrasă in timpul noptii din curtea locui ...

Efectele codului galben de vânt - Acoperișul unui bazin de înot a fost luat pe sus
28/10/2023 09:11

Invelitoarea din tablă a acoperisului unui bazin de inot din sala polivalentă a Clubului sportiv scolar din orasul Gura Humorului, judetul Suceava, a fost smulsă de rafalele de vant puternic, in noaptea de vineri spre sambătă. Evenimentul a avut loc in jurul orei 1.30, iar invelitoarea din tablă a fost aruncată in zona parcării Clubului sportiv scolar, dar si pe carosabilul variantei de ocolire a orasului Gura Humorului. Pompierii militari, echipaje de politisti, dar si lucratori ai Comitetului Local pentru Situatii de Urgentă Gura Humorului au intervenit la fata locului pentru inde ...

Suceava: Șofer ucrainean prins cu droguri la frontieră!
27/10/2023 17:28

Poliţiştii de frontieră suceveni au descoperit 240 de comprimate obţinute dintr-o ciupercă ce conţine substanţe interzise, in bagajele unui şofer ucrainean, care conducea un microbuz pe ruta Ucraina – Spania. Reprezentanţii Poliţiei de Frontieră au anunţat vineri, că in Punctul de Trecere a Frontierei Vicovu de Sus, judeţul Suceava, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control pe sensul de intrare in Romania, un cetăţean ucrainean. Bărbatul in varstă de 43 de ani, conducea un microbuz marca Mercedes-Benz, inmatriculat in Ucraina şi a declarat poliţişt ...

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:26

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Primul implant de stimulatoare cardiace permanente, la Spitalul Suceava
27/10/2023 15:28

Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă ‘Sfantul Ioan cel Nou’ Suceava a efectuat primul implant de stimulatoare cardiace permanente, se arată intr-un comunicat de presă transmis, vineri, de unitatea medicală. Potrivit sursei citate, Laboratorul pentru implantarea stimulatoarelor cardiace a fost inaugurat, miercuri, iar o echipă medicală formata din medicii Ciprian Mihai Mitric şi asistenta Lăcramioara Blanariu, sub coordonarea profesorul Dan Dobreanu, şeful Clinicii de Cardiologie 1 din cadrul Institutului de Urgenţă pentru Boli Cardiovasculare şi Transplant din Targu M ...

Judecătoarea din Suceava îi sfătuia pe traficanții de droguri să fugă în Italia
25/10/2023 12:52

Apar noi detalii in cazul judecătoarei din Suceava care se droga cot la cot cu traficantii. Femeia isi sfătuia prietenii inculpati să fugă in Italia, tara cunoscută drept raiul infractorilor, pentru a scăpa de justitia romanească. In plus, a continuat să le furnizeze informatii din dosare, chiar si după ce lupta cu traficul de droguri a devenit prioritate natională. Judecătoarea se află in arest preventiv pentru 30 de zile. In motivarea Curtii de Apel Bucuresti pentru arestarea judecătoarei Ana Maria Chirilă de la Tribunalul Suceava, se arată că magistratul era unul dintre mem ...

Imagini șocante cu zeci de oameni care se calcă în picioare pentru cașcaval la preț redus
23/10/2023 16:48

Imaginile dramatice sunt dintr-un magazin din Suceava. Zeci de oameni s-au bătut intr-un supermarket pentru cascavalul care avea pret redus. Oferta a scos din minti mai multi oameni, printre care si pensionari care abia se mai tineau pe picioare in timp ce voiau să prindă ultima bucată. O bucată de cascaval se vindea cu 19 lei, desi pretul initial era de 32 de lei. In imagini se vede cum oamenii incearcă să facă rost de cat mai multe bucăti de cascaval si incep să caute inclusiv in spatele rafturilor. Cei care au ajuns primii au reusit să-si cumpere chiar si zece bucăti, potriv ...

Tragedie fără margini în Italia. Suceveanca Gabriela Salgău, fostă Miss Sanremo lady în 2022, a fost găsită moartă în casă
22/10/2023 20:28

Tragedie fără margini in Italia, in zona Portogruaro din Venetia. Suceveanca Gabriela Salgău, in varstă de 51 de ani, a fost găsită fără suflare in propria locuintă. Anul trecut, romanca a castigat titlul de Miss Sanremo Lady, iar in trecut primise titlul de Miss Ragazza Cinema Gabriela Salgău, romancă originară din judetul Suceava, localitatea Sfantu Ilie, dar stabiltă in Italia, a fost găsită fără suflare in propria locuintă. In urmă cu mai multi ani, romanca se stabilise in Portogruaro, Venetia, alături de familia ei. Anul trecut, castigase titlul de Miss Sanremo Lady. ...

O profesoară i-a rugat pe părinți să doneze banii de flori în scop caritabil: ”Am vrut să aduc o fărâmă de speranță în sufletul acestei mame”
18/10/2023 20:02

O invătătoare din comuna Vama, i-a rugat pe părintii elevilor săi să nu mai dea banii pe flori si să-i strangă pentru un copil de 14 ani, diagnosticat cu o formă gravă de tetrapareză spastică. Oana Maria Craiut, o invătătoare din comuna Vama, judetul Suceava s-a gandit ca in loc de florile pe care părintii le cumpără cu diferite ocazii, să ajute un copil de 14 ani din comună, grav bolnav. Băiatul are nevoie să-si achite medicamente si sedinte de terapie, pe care familia sa nu-si mai poate permite să le acopere. ” Am considerat că este mai important ca banii aceia ...

 Culorile Bucovinei. Casele pictate din Ciocănești
17/10/2023 14:41

În inima Romaniei, ascunsă in umbra Carpatilor, se găseste un loc misterios si fermecător, unde vechiul se impleteste armonios cu noua viată. Este o regiune binecuvantată de natură si de oamenii săi, o regiune care isi dezvăluie secretele sale doar celor curiosi si aventurosi. Acest loc este Bucovina, o bijuterie a tării noastre, celebrată nu numai pentru peisajele sale pitoresti si pentru ospitalitatea sa, ci si pentru casele sale pictate, cele mai cunoscute fiind in comuna Ciocănesti. Casele pictate din Bucovina reprezintă un colt unic de lume, o comoară culturală care s ...

Orașul Gura Humorului – LANSARE PROIECT – PNRR: „Dotarea cu echipamente necesare facilitării procesului educațional al instituțiilor școlare din Orașul Gura Humorului”
13/10/2023 15:10

 Comunicat de presă „DOTAREA CU ECHIPAMENTE NECESARE FACILITĂRII PROCESULUI EDUCATIONAL AL INSTITUTIILOR SCOLARE DIN ORASUL GURA HUMORULUI” CODUL PROIECTULUI  F-PNRR-Dotări-2023-0732 Data: 11-13 octombrie 2023

„Simpla deținere a unui termometru cu mercur este infracțiune”. Ca să scăpăm de ele, legal, este greu și costisitor
12/10/2023 13:31

Un sucevean care avea in casă două termometre cu mercur a incercat să se debaraseze legal de ele, insă fără succes. În acest sens, bărbatul a cerut ajutorul redactiei Monitorul de Suceava. „Prin anii 50, părintii mei au cumpărat un termometru de uz medical. Cu ceva ani in urmă, a fost scos din uz, deoarece partea din spate a termometrului era spartă. Exista riscul spargerii capilarei, cu consecinta contaminării casei. Între timp, am mai avut un termometru rusesc, non medical, la o centrală termică, bun pană să se spargă partial. Am incercat, pe parcursul m ...

Percheziții la o judecătoare de la Tribunalul Suceava într-un dosar privind sprijinirea activităților infracționale ale unor traficanți de droguri
12/10/2023 00:18

Procurorii de la Parchetul general efectuează, miercuri, perchezitii la o judecătoare de la Tribunalul Suceava intr-un dosar privind sprijinirea activitătilor infractionale ale unor traficanti de droguri. Este vorba despre judecătoarea Ana Maria Chirilă de la Tribunalul Suceava, iar perchezitiile au loc atat la domiciulul acesteia, cat si la biroul ei, potrivit acelorasi surse. De asemenea, se fac perchezitii si in alte locatii. La audierile care se derulează in clădirea Parchetelor din Suceava au fost chemati mai multi martori, dar si persoane suspecte in acest dosar, scrie Monitoru ...

Accident cu cinci răniți la Milișăuți
02/10/2023 11:58

Cinci persoane au fost rănite, duminică după-amiază, in urma unei coliziuni intre trei autoturisme, pe raza localităţii Milişăuţi, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava. Potrivit acestora, la faţa locului s-au deplasat pompierii militari, cu o autospecială cu accesorii pentru descarcerare şi o ambulanţă SMURD, dar şi două echipaje ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean Suceava. "Cinci persoane, conştiente şi cooperante, au necesitat ingrijiri medicale. Toate vor fi transportate la spital pentru investigaţii supliment ...

Accident grav la Suceava
01/10/2023 14:27

 Un tanăr a murit, iar o tanără a fost o grav rănită in urma unui accident de motocicletă produs in noaptea de sambătă spre duminică pe raza localităţii Dumbrăveni din judeţul Suceava, au declarat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava. Potrivit acestora, motocicleta a ieşit in afara părţii carosabile, iar ambele victime au fost găsite in stare de inconştienţă. La faţa locului au intervenit pompierii militari cu o autospecială pentru descarcerare şi două ambulanţe SMURD, dintre care una de terapie intensivă mobilă, dar şi ...

 „Toamnă la Voroneț”, un festival de cinci stele cu invitați de marcă
28/09/2023 13:45

La Gura Humorului a inceput Festivalul International de Film, Diaporamă si Fotografie „Toamnă la Voronet”, ajuns la editia XLIII. Invitatul special este ieseanca Anamaria Marinca, o actrită de teatru si film consacrată in Romania, actualmente activand in Londra, care a interpretat personaje principale in productii premiate, atat in filme de televiziune cum ar fi „Sex Trafic” (2005), regia David Yates pentru care a obtinut premiul BAFTA, cat si in lungmetraje. A debutat pe marile ecrane in drama castigătoare a Palmierului de aur,  „4 luni, 3 săptămani s ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei