60 de ani de la primul zbor în cosmos. Iuri Gagarin a zburat la bordul navei Vostok-1

1-yuri-gagarin

Dimensiune font:

| 12-04-2021 12:44

La 12 aprilie 1961, cosmonautul rus Iuri Gagarin a realizat primul zbor în spaţiul extraatmosferic, de aproximativ 108 minute, la bordul navei Vostok-1, cu acest prilej având loc o transmisiune televizată în direct.

Selecţia candidatului pentru primul zbor în Cosmos a început în 1956, când experţii s-au deplasat în garnizoanele aeriene militare de pe teritoriul fostei Uniuni Sovietice, având în vedere şi dosarul personal al candidaţilor. Din 2.000 de dosare, la Moscova, au fost reţinute 200 de dosare de potenţiali candidaţi, care, ulterior, au fost invitaţi să treacă printr-o comisie medicală, în scopul "experimentării unei tehnici noi", întrucât viitorul zbor în Cosmos era strict secret.

Medicii au ales doar 20 de persoane pentru echipa de viitori cosmonauţi. Acestora le-au fost dezvăluite adevăratele planuri privind viitorul zbor cosmic, deoarece urmau să efectueze un curs special de pregătire. Ei au fost antrenaţi să suporte condiţiile de imponderabilitate din spaţiul extraatmosferic, vibraţiile puternice şi temperaturile înalte, întrucât se presupunea că, la revenirea pe Pământ, aparatul de zbor spaţial se va încălzi puternic. Ulterior, au rămas şase candidaţi special pregătiţi pentru acest zbor în afara pământului.

Viitorii cosmonauţi au locuit săptămâni întregi în camere etanşe, complet izolate de lumea înconjurătoare. Toate persoanele care se ocupau de pregătirea lor au semnat angajamente pentru păstrarea secretă a zborului. Experţii nu aveau voie nici măcar să aducă vorba despre vreun proiect spaţial în faţa colegilor lor occidentali, pentru ca aceştia să nu poată afla cumva despre intenţiile autorităţilor de la Moscova.

 

La selecţia unui singur candidat dintre cei şase rămaşi s-au avut în vedere şi calităţile personale ale acestora, deoarece el urma să reprezinte ţara, trebuia să aibă un fizic atrăgător, un zâmbet plăcut. Astfel, destinul lui Iuri Gagarin a fost decis cu numai patru zile înainte de start, el avându-l ca dublură pe Gherman Titov.

Uniunea Sovietică a început să-l pregătească în mod efectiv pe cosmonautul Iuri Gagarin cu zece ani înainte de această temerară expediţie, în condiţii ultrasecrete. Iniţial, în expediţiile suborbitale, iar apoi în cele orbitale erau trimişi şobolani şi câini. Pentru a se asigura că expediţia va decurge fără incidente, înainte de zborul primului om în Cosmos, au fost efectuate cinci zboruri spaţiale la care au participat câini, în cursul cărora a fost verificat sistemul de asigurare a rachetei, cel medical şi de salvare etc. Ultima necuvântătoare trimisă pe orbită a zburat la 25 martie 1961, căţelul Zviozdocika, ale cărui start şi decolare au fost urmărite de toţi cei şase candidaţi la primul zbor în Cosmos. Ei au putut să se convingă de caracterul inofensiv al misiunii pe care urmau s-o efectueze. După zborul lui Zviozdocika, s-a decis să fie trimis primul om în Cosmos.

 


La 12 aprilie 1961, Gagarin decola de pe Cosmodromul Baikonur din Kazahstan, la bordul navei Vostok 1, având ca scop părăsirea atmosferei şi executarea unui înconjur al Pământului pe orbită. Capsula spaţială era sferică, de aproximativ 2,5 metri în diametru, şi s-a ridicat la o altitudine maximă de 327 de kilometri, conform site-ului oficial al NASA, www.nasa.gov. Astfel, Gagarin a devenit primul om care a zburat în spaţiul cosmic. Zborul a fost un succes atât din punct de vedere ştiinţific, cât şi din punct de vedere politic. Uniunea Sovietică a organizat demonstraţii şi parade publice, iar mass-media din toată lumea a dedicat spaţiu editorial consistent evenimentului.

A doua zi după zbor, la 13 aprilie 1961, Gagarin avea deja redactat raportul despre prima sa expediţie spaţială. Ulterior, 12 cosmonauţi din cei 20 selectaţi pentru prima echipă, au participat la misiuni pe orbită.

După zborul în cosmos, Iuri Gagarin a devenit director adjunct al centrului de pregătire a cosmonauţilor şi şi-a luat doctoratul în inginerie aerospaţială la Academia Forţelor Aeriene Zhukovski. Deşi acesta şi-a manifestat deseori dorinţa de a mai participa la programe spaţiale, conducătorii programelor sovietice l-au refuzat, iar după accidentul navei Soyuz 1 din aprilie 1967, i-a fost permis să zboare doar ca instructor.

Iuri Alekseevici Gagarin s-a născut la 9 martie 1934 la Kluşino, în Uniunea Sovietică. La 16 ani, s-a angajat ca ucenic siderurgist la Combinatul Siderurgic Liuberţî. S-a înscris la Şcoala Tehnică Industrială de la Saratov şi, în paralel cu aceasta, a urmat cursuri de pilot la un club local, mai întâi zburând pe un biplan, apoi pe un Yakolev YAK-18. La 18 ani, a fost luat în armată, unde a zburat pe un MiG-15 şi a fost avansat la gradul de locotenent-major. Gagarin a fost ales, împreună cu alţi 19 piloţi, ca membru al programului spaţial sovietic, conform site-ului isstracker.pl.

Iuri Gagarin a murit la 34 de ani, pe 27 martie 1968, în timpul unui zbor de antrenament, în timp ce zbura cu instructorul Vladimir Seryogin la bordul unui aparat MiG-15UTI care s-a prăbuşit, cel mai probabil, din cauza condiţiilor meteo nefavorabile, notează www.nasa.gov.

Urna cu cenuşa primului om care a zburat în spaţiul cosmic a fost depusă în Zidul Kremlinului, loc rezervat marilor personalităţi sovietice, iar locul său de veci este vizitat de către echipajele spaţiale ruseşti înaintea fiecărui zbor, menţionează sursa citată.  

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

Subscrisa“EuroBusiness LRJ”S.P.R.L., cu sediul în Iași, Str. Zorilor nr.11, Jud.Iași, în calitate de lichidator judiciar al debitoarei S.C.”VILA LUX GRUP” S.R.L, cu sediul în Mun. Bacău, Str. Mioriței, nr. 82, Bl. 82, Sc. B, parter, ap. 2, jud. Bacău, J04/53/1998, CUI 10141511, desemnat prin Sentinţa Civilă 326/24.07.2020, pronunţată de Tribunalul Bacău, Secția a II–a Civilă de Contencios Administrativ și Fiscal, în dosarul 5323/110/2017, primește oferte,pe suport de hârtie, în plic sigilat la sediul lichidatorului judiciar, până la data de 24.01.2022, orele 12:00, pentru angajarea unei firme specializate în serviciul arhivistic pentru prelucrarea arhivistică (servicii de organizare a fondului arhivistic) și de păstrare și conservare (depozitare) a fondului arhivistic. Deschiderea ofertelor se va face la data de 24.01.2022, orele 13:00. Oferta trebuie să conțină următoarele elemente obligatorii: structura prețului pentru fiecare serviciu, prețul pentru perioada de depozitare legală, precum și pentru un metru liniar de documente,modalități și termene de plată. Oferta va fi însoțită de copiile certificatelor de conformitate, a actului constitutiv al persoanei juridice, a certificatelor de inregistrare la Registrul Comertului,a autorizației de funcționare pentru serviciile arhivistice menționate, inclusiv de păstrare și conservare a documentelor de arhivă cu valoare practică, eliberată de Arhivele Naționale,precum și de proiectul contractului în care să se regăsească și clauzele privind transferul acestor documente, conform Ordinului MAI nr.137/27.09.2013 și a art.18 indice 4, din Legea nr.138/2013. Documentele de arhivă cuprind documente contabile, acte de personal etc., ale societății falite S.C.”VILA LUX GRUP”S.R.L, în cantitate de aproximativ 12 m.l. Criteriul aplicat pentru stabilirea ofertei câștigătoare este prețul cel mai mic oferit. Ofertele ce urmeaza a fi primite vor fi supuse atenţiei Adunării Creditorilor debitoarei S.C.”VILA LUX GRUP”S.R.L.-în faliment. Desemnarea ofertantului câştigător al selecţiei de oferte va fi făcută în conformitate cu decizia Adunării Creditorilor .Relații suplimentare la tel./fax 0232/220.777, mail: office.is@lrj.ro,www.lrj.ro.
Subscrisa“EuroBusiness LRJ”S.P.R.L., cu sediul în Iași, Str. Zorilor nr.11, Jud.Iași, în calitate de lichidator judiciar al debitoarei S.C.”VILA LUX GRUP” S.R.L, cu sediul în Mun. Bacău, Str. Mioriței, nr. 82, Bl. 82, Sc. B, parter, ap. 2, jud. Bacău, J04/53/1998, CUI 10141511, desemnat prin Sentinţa Civilă 326/24.07.2020, pronunţată de Tribunalul Bacău, Secția a II–a Civilă de Contencios Administrativ și Fiscal, în dosarul 5323/110/2017, primește oferte,pe suport de hârtie, în plic sigilat la sediul lichidatorului judiciar, până la data de 24.01.2022, orele 12:00, pentru angajarea unei firme specializate în serviciul arhivistic pentru prelucrarea arhivistică (servicii de organizare a fondului arhivistic) și de păstrare și conservare (depozitare) a fondului arhivistic. Deschiderea ofertelor se va face la data de 24.01.2022, orele 13:00. Oferta trebuie să conțină următoarele elemente obligatorii: structura prețului pentru fiecare serviciu, prețul pentru perioada de depozitare legală, precum și pentru un metru liniar de documente,modalități și termene de plată. Oferta va fi însoțită de copiile certificatelor de conformitate, a actului constitutiv al persoanei juridice, a certificatelor de inregistrare la Registrul Comertului,a autorizației de funcționare pentru serviciile arhivistice menționate, inclusiv de păstrare și conservare a documentelor de arhivă cu valoare practică, eliberată de Arhivele Naționale,precum și de proiectul contractului în care să se regăsească și clauzele privind transferul acestor documente, conform Ordinului MAI nr.137/27.09.2013 și a art.18 indice 4, din Legea nr.138/2013. Documentele de arhivă cuprind documente contabile, acte de personal etc., ale societății falite S.C.”VILA LUX GRUP”S.R.L, în cantitate de aproximativ 12 m.l. Criteriul aplicat pentru stabilirea ofertei câștigătoare este prețul cel mai mic oferit. Ofertele ce urmeaza a fi primite vor fi supuse atenţiei Adunării Creditorilor debitoarei S.C.”VILA LUX GRUP”S.R.L.-în faliment. Desemnarea ofertantului câştigător al selecţiei de oferte va fi făcută în conformitate cu decizia Adunării Creditorilor .Relații suplimentare la tel./fax 0232/220.777, mail: office.is@lrj.ro,www.lrj.ro.
Primăria Comunei Vlădeni, județul Iași, telefon 0232299690, organizează licitație pentru concesionarea următoarelor suprafețe de teren: teren situat în extravilan sat Vlădeni, are o suprafață de 60.765 mp, identificat cadastral în T43 HS759/1, aparținând domeniului privat al comunei Vlădeni, județul Iași; teren situat în extravilan sat Vlădeni, are o suprafață de 22.971 mp, identificat cadastral în T43 HB760/1, aparținând domeniului privat al comunei Vlădeni, județul Iași; teren situat în extravilan sat Vlădeni, are o suprafață de 1.988 mp, identificat cadastral în T43 HS762, aparținând domeniului privat al comunei Vlădeni, județul Iași; teren situat în extravilan sat Vlădeni, are o suprafață de 2.892 mp, identificat cadastral în T43 HS763/2, aparținând domeniului privat al comunei Vlădeni, județul Iași; teren situat în extravilan sat Vlădeni, are o suprafață de 2.401 mp, identificat cadastral în T43 HB765/2, aparținând domeniului privat al comunei Vlădeni, județul Iași; teren situat în extravilan sat Vlădeni, are o suprafață de 39.907 mp, identificat cadastral în T43 HB767/3, aparținând domeniului privat al comunei Vlădeni, județul Iași; teren situat în extravilan sat Vlădeni, are o suprafață de 873 mp, identificat cadastral în T43 HB767/4, aparținând domeniului privat al comunei Vlădeni, județul Iași; teren situat în extravilan sat Vlădeni, are o suprafață de 22.382 mp, identificat cadastral în T43 HS768/1, aparținând domeniului privat al comunei Vlădeni, județul Iași; teren situat în extravilan sat Vlădeni, are o suprafață de 1.986 mp, identificat cadastral în T44 P770, aparținând domeniului privat al comunei Vlădeni, județul Iași; teren situat în extravilan sat Vlădeni, are o suprafață de 114.475 mp, identificat cadastral în T44 HB771/3, aparținând domeniului privat al comunei Vlădeni, județul Iași; teren situat în extravilan sat Vlădeni, are o suprafață de 600 mp, identificat cadastral în T44 P772, aparținând domeniului privat al comunei Vlădeni, județul Iași; teren situat în extravilan sat Vlădeni, are o suprafață de 46.159 mp, identifica cadastral în T44 HS773, aparținând domeniului privat al comunei Vlădeni, județul Iași; teren situat în extravilan sat Vlădeni, are o suprafață de 601 mp, identificat cadastral în T44 HB774, aparținând domeniului privat al comunei Vlădeni, județul Iași; teren situat în extravilan sat Vlădeni, are o suprafață de 4.338 mp, identificat cadastral în T44 HS777/2, aparținând domeniului privat al comunei Vlădeni, județul Iași; Concesionarea se face conform O.U.G nr. 57/2019 și H.C.L nr. 42/09.06.2021, H.C.L. 84/22.11.2021, H.C.L. 87/25.11.2021. Ofertele se depun la sediul Primăriei Comunei Vlădeni, județul Iași, până la data de 16.02.2022, ora 14.00. Sedința de deschidere a ofertelor în data de 17.02.2022, ora 10.00. Relații la sediul Primăriei și la telefon: 0233299690 și 0740122165.
Un fenomen unic în Antarctica - Zăpada care strălucește
18/01/2022 16:16

Imaginează-ti că te plimbi prin zona arctică a Rusiei alături de incă o persoană si de doi caini si, la un moment dat, dai peste zăpada care luminează intr-un albastru fermecător. Exact acest lucru ...

30 de curiozități despre apă
18/01/2022 16:10

Apa este un element esential al vietii. Tot ceea ce este viu pe Pămant este sustinut de acest lichid miraculos. Fără apă nimic nu ar exista, Terra ar fi un desert continuu, fără pic de vegetatie si fără ...

Povestea avionului Concorde, primul supersonic construit împreună de două țări
18/01/2022 10:20

Concorde, primul avion supersonic de pasageri din lume, a fost construit in colaborare cu producătorii din Marea Britanie si Franta. Concorde a traversat pentru prima oară Oceanul Atlantic la data de 26 sept ...

Poveștile păsărilor colibri
17/01/2022 21:33

Păsările colibri zboară atat de repede, incat uneori sunt confundate cu insectele care bazaie in jurul florilor in căutare de nectar. Cu toate acestea, nimeni nu se intreabă de obicei de viteza aripilor un ...

Dezastru în Tonga. O altă erupție a dat peste cap Australia
17/01/2022 14:41

O altă ”erupţie mare” a fost detectată pe vulcanul din Tonga, care a intrat in erupţie in urmă cu trei zile şi care a declanşat un tsunami la Oceanul Pacific, a anunţat luni o staţie de m ...

Ce să faci ca să eviți aburirea ochelarilor când porți mască. Cele mai simple trucuri și metode
17/01/2022 09:24

Purtarea măstii este una dintre măsurile luate peste tot in lume in contextul pandemiei. Avand in vedere acest lucru, persoanele care poartă ochelari incearcă să caute solutii si metode pentru a evita abur ...

După „Soarele artificial”, China construiește o „Lună artificială”
16/01/2022 16:21

Cercetători chinezi construiesc o „Lună artificială” in cadrul unui centru de cercetare pentru o serie de experimente in condiţii de gravitaţie redusă, bazate pe magnetism, transmite Live Sc ...

Descoperire fascinantă sub Antarctica: Milioane de creaturi descoperite în adâncuri VIDEO
15/01/2022 10:44

 Oamenii de stiintă de la Institutul Alfred Wegener (AWI) din Bremerhaven, Germania, care au explorat gheata marină din Antarctica, au făcut o descoperire cu totul spectaculoasă pe fundul Mării Wed ...

Andreea Marin, un nou inel de logodnă?
12/01/2022 10:00

După 4 ani de relatie, Andreea Marin si Adrian Brancoveanu au decis publice o fotografie in care cea supranumită Zana Surprizelor apare cu un inel pe mană. Cei doi se află in vacantă, intr-o zonă montană ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei