Viitorii agenţi de penitenciare de la Târgu Ocna au donat sânge
Dimensiune font:
Elevii Şcolii Naţionale de Pregătire a Agenţilor de Penitenciare Târgu Ocna au derulat un proiect important de voluntariat. Intitulat „Salvarea unei vieţi depinde de tine”, activitatea intrat în tradiţia şcolii încă din anul 2014. Însoţiţi de personalul şcolii şi sub atenta monitorizare a cadrelor medicale specializate din cadrul Centrului de transfuzii Bacău, elevii au avut ocazia să dovedească faptul că le pasă de cei aflaţi în suferinţă şi că sunt gata oricând să acţioneze pentru a-i ajuta.
„Gestul altruist al elevilor noştri a fost susţinut şi de către poliţiştii de penitenciare din cadrul instituţiei care, la rândul lor, au participat la compania de donare de sânge, constituindu-se astfel într-un un exemplu pozitiv pentru tinerii elevi”, au spus oficialii şcolii.
În cadrul campaniei „Salvarea unei vieţi depinde de tine” au fost înregistraţi peste 100 de donatori.
Mihai VANCEA
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau