default

Dimensiune font:

A fost descoperit un alt beneficiu important al vinului

| 02-09-2013 10:29

Cercetătorii din Spania au descoperit o legătură între consumul moderat de alcool — mai ales vin — şi un risc redus de a suferi de depresie.

Bărbaţii şi femeile în vârstă care consumau 2-7 pahare mici de vin săptămânal prezentau un risc cu 32% mai mic de a suferi de depresie în comparaţie cu oamenii care nu consumau niciodată alcool, se arată în noua cercetare.

Aceste rezultalte par să contrazică studii mai vechi, care asociau consumul de alcool cu un risc crescut de depresie. Cercetătorii au postulat două explicaţii pentru riscul crescut: faptul că oamenii ar putea bea mai mult alcool pentru a masca simptomele depresiei şi că oamenii ar putea recurge la consumul de alcool pentru a gestiona o problemă personală, cum ar fi şomajul, problemele de familie sau problemele financiare – factori ce pot stimula la rândul lor apariţia unui episod depresiv.

De ce contrazice acest nou studiu rezultatele obţinute în cercetările precedente? Dr. Miguel Martinez-Gonzalez, cardiolog şi profesor la Universitatea Navarra din Pamplona, afirmă că acest lucru s-ar putea datora faptului că noul studiu nu a inclus persoane care au suferit în trecut de depresie sau care aveau probleme cu alcoolul.

„În rândul participanţilor la studiu, consumul mediu de alcool era scăzut, iar tiparul de consum era unul tipic mediteranean, cu alcoolul provenind în cea mai mare parte din vin, fiind consumat în timpul meselor şi fără episoade de consum excesiv”, a explicat cercetătorul. Studiul este publicat în jurnalul BMC Medicine.

Cercetătorii au studiat peste 5.500 de bărbaţi şi femei din Spania cu vârste cuprinse între 55 şi 80 de ani ce participau într-un studiu ce evalua efectele dietei mediteraneene asupra riscului de a suferi probleme cardiace. Niciunul dintre participanţi nu suferea de depresie la debutul studiului.

De-a lungul studiului, ce s-a întins pe 7 ani, 443 de persoane au raportat că au fost diagnosticate cu depresie.

Cercetătorii au descoperit că persoanele care consumau alcool în cantităţi reduse sau moderate (în medie, 5-15 grame de alcool zilnic) prezentau un risc mai mic de depresie decât persoanele care se abţineau de la consumul de alcool. (Un pahar mic de vin conţine aproximativ 9 grame de alcool pur).

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

ANUNT LICITAȚIE ÎNCHIRIERE PRIMĂRIA MUNICIPIULUI ONEȘTI reorganizează licitație publică deschisă cu oferta în plic închis. 1) Informații privind locatorul: MUNICIPIUL ONEȘTI, reprezentat legal prin PRIMAR –Ing. Nicole Gnatiuc, cu sediul în B-dul Oituz, nr. 17, municipiul Onești, județul Bacău, Cod poștal 601032, Telefon: 0234/324.243, Fax: 0234/313.911, e-Mail: primarie@onesti.ro, www.onesti.ro având cont de virament nr. RO29TREZ06221A300530XXXX, deschis la Trezoreria Onești; 2) Informații privind obiectul închirierii: Informații privind obiectul închirierii conform HCL nr. 200/14.11.2019, anexa nr. 1: Nr. Crt.; Adresă amplasament; Suprafaţă mp; Preţ lei/mp/lună; Durata; Destinaţia. 1. B-dul Oituz nr. 12, 4,00 mp, 10,00 lei, 10, Amplasare totem; 2. Calea Bacăului (parte dreaptă a DN Oneşti -Bacău), 4,90 mp, 2,50 lei, 10, Amplasare panou publicitar; 3. Calea Bacăului (partea stângă a DN Oneşti -Bacău), 4,90 mp, 2,50 lei, 10, Amplasare panou publicitar; 3) Informații suplimentare si Documentația de atribuire pot fi obținute: -în format tipărit la Serviciul Patrimoniu și Pază din cadrul Primăriei Municipiului Onești, etaj VII, cam. 703, în urma achitării contravalorii de 20 lei/exemplar (în numerar la casierie sau în contul RO33TREZ0612118025XXXXX –CUI 4353250 beneficiar Municipiul Oneşti) -data limită pentru solicitarea clarificărilor: 17.02.2020, ora 16.00; 4) Informații privind ofertele: -Data limită de depunere a ofertelor: 25 februarie 2020, ora 12.00. -Ofertele se vor depune într-un număr de 1 (unu) exemplare la adresa: B-dul Oituz nr.17, municipiul Onești, județul Bacău, Cod poștal 601032; -Data licitaţiei: 26 februarie 2020, ora 12.00; 5) Locul desfăşurării şedinţei de licitaţie: la parterul Primăriei Municipiului Oneşti, la sala mică de şedinţe; 6) Denumirea, adresa, numărul de telefon, telefax și/sau adresa de e-mail a instanței competente în soluționarea litigiilor apărute și termenele pentru sesizarea instanței: Tribunalul Bacău; Adresa: Bacău, Str. Ştefan cel Mare nr. 4 cod 600356, tel: 0234514419, fax 023452521; email: tr-bacau-reg2@just.ro; 7) Data transmiterii anunţului de licitaţie către instituţiile abilitate, în vederea publicării: 04.02.2020..
S.C. Remat S.A., cu sediul în mun. Iaşi, str. Aurel Vlaicu, nr. 88, jud. Iaşi, O.R.C. J22/286/1991, C.U.I. RO1977144, prin lichidator judiciar Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., potrivit Hotărârii nr. 1230/12.07.2016, pronunţată de Tribunalul Iaşi, Secția a II-a Civilă-Faliment, în dosarul nr. 9134/99/2014, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în data de 14.02.2020, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iaşi, Aleea Nicolina, nr. 82, a următoarelor active: Nr. activ Descrierea comercială a activelor - Valoare de evaluare (lei, fără T.V.A.) - Valoare de pornire (lei, fără T.V.A.). Activ 7 Teren intravilan construit în mun. Dej, str. Bistriţei, nr. 44, pe sensul către Cuzdrioara, jud. Cluj (zona industrială, la ieşire spre Bistriţa Năsăud, înainte de S.C. Someşul S.A.), St teren-7.149 m.p., curţi-construcţii, St construită-1.659,16 m.p., regim de înălţime: P+1parţial, împrejmuit, betonat (100%), învecinat cu S.C. Somtrans S.A., S.C. Samus Mex S.A., S.C. Com-Beton S.A., deschidere la stradă aprox. 53 m.l.; Identif. imobil: nr. cds. 837/2/1 în C.F. nr. 18837/N a localităţii Dej (nr. cds. nou 53437 al C.F. 53437/mun. Dej); - 2.732.400,00 lei; - 683.100,00 lei. Activ 16 PROPRIETATE IMOBILIARĂ, compusă din teren în suprafață totală de 3.914 m.p. și construcții în suprafață totală de 1.117 m.p., situată în oraş Mărăşeşti, str. Doinei, nr. 2, jud. Vrancea, la 6km de nodul rutier Tișița. Este alcătuită din: - Imobil situat în oraşul Mărăşeşti, str. Doinei, nr. 2, T25, P1735, jud. Vrancea, Imobilul a fost dobândit prin Contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1111/22.03.2001 de B.N.P. Tanase Rodica. - Împrejmuire depozit Mărăşeşti (degradat, nr. inv. 2088), platformă betonată 1.040 m.p. (degradat, nr. inv. 2092); Proprietatea are deschidere frontală la str. Doinei și este pretabilă pentru activități industriale având în vedere și caracterul zonei în care este amplasat imobilul. - 437.600,00 lei; - 80.000,00 lei. Activ 46 Construcție metalică demontată în mun. Iași, Șos. Iași – Tomești, nr. 6, jud. Iași. - 46.000,00 lei; - 7.000,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 13.02.2020, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iaşi, Aleea Nicolina, jud. Iaşi. Bunurile se vând libere de sarcini. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare, precum şi condiţiile de participare (inclusiv condiţia prezentării dovezii de depunere a garanţiei de participare în valoare de 10% din valoarea de pornire a licitaţiei), sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iaşi, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iaşi, în fiecare zi de luni până vineri, orele 09.00 – 16.00, până pe data de 13.02.2020, ora 13.00, în baza unei cereri prealabile (24 de ore). Relaţii suplimentare se pot obţine la e-mail vanzari@insolventa.ro, fax: 0232/212231, tel. 0232/243864, 0755132473..
Jumătate din populație va fi mioapă până în 2050
25/02/2020 00:30

* la Iasi a debutat o campanie de informare despre beneficiile extraordinare ale corectiei vederii cu laserul * „Numărul de proceduri refractive efectuat in tară, anul trecut, a fost de aproximativ 7.00 ...

12 întrebări și răspunsuri despre coronavirus. Ghidul Ministerului Sănătății și DSU
24/02/2020 23:22

 Ministerul Sănătătii si Departamentul pentru Situatii de Urgentă au elaborat cu ghid cu 12 intrebări si răspunsuri despre coronavirus. 1. Ce este coronavirusul? Coronavirusurile fac parte dint ...

Conferință MAI: Nu există cazuri de coronavirus în România / Nu există niciun test in desfășurare pentru coronavirus / 6 persoane în carantină, în București și cam 1.000 persoane la domiciliu
24/02/2020 23:09

 Managerul Institutul de Boli Infectioase "Matei Bals” Adrian Streinu Cercel a declarat, luni seară, la sfarsitul conferintei Ministerului de Interne, că in Romania nu există niciun caz de co ...

ALERTĂ - Tot ce se știa despre coronavirus a fost dat peste cap: primul caz de transmitere a virusului mortal după ce 'purtătorul' nu a prezentat niciun simptom
24/02/2020 20:37

O chinezoaică de 20 de ani din Wuhan a călătorit sute de kilometri spre un alt oras unde si-a fi infectat cinci rude cu noul coronavirus, fără ca ea să prezinte semne de infectare, au anuntat cercetători ...

Tot ce trebuie să știi despre coronavirus - cum să te ferești de virus și de ce nu trebuie să mergi direct la spital dacă ai simptome
24/02/2020 20:31

 Simptomele infectiei cu temutul coronavirus, care a provocat peste 2.500 de decese in China si a ucis 4 oameni si in Italia, seamănă foarte mult cu cele ale unei banale răceli, mai ales in cazul formel ...

Raed Arafat, avertisment dur despre COVID-19: “Coronavirusul poate suferi mutații” Cum poate fi tratat
24/02/2020 16:32

Raed Arafat, seful Departamentului pentru Situatii de Urgentă (DSU), a spus că infectia cu coronavirus nu are tratament si nici nu există vreun vaccin specific, tratamentul fiind simptomatic. Tot el a arăta ...

Noul coronavirus, singurul antidot. Astărăstoae: Nici în cele mai sumbre scenarii, nu puteam să-mi imaginez una ca asta
24/02/2020 15:39

Vasile Astărăstoae, fost preşedinte al Colegiului Medicilor din Romania şi fost rector al Universităţii de Medicină din Iaşi, a vorbit despre noul coronavirus.   Vasile Astărăstoae, medic legis ...

Încă un deces în Italia din cauza coronavirusului
24/02/2020 10:18

Un bărbat de 84 de ani internat intr-un spital din Bergamo a murit din cauza coronavirusului, au anunţat autorităţile italiene, potrivit La Repubblica. Duminică, in Italia au fost inregistrate primele t ...

Harta live a răspândirii coronavirusului - Intră aici și vezi exact situația la nivel mondial
24/02/2020 08:29

A apărut harta live a răspandirii coronavirusului la nivel mondial. Puteti verifica, in format live, situatia tărilor in care a ajuns coronavirusul. INTRATI AICI PENTRU A VEDEA HARTA ONLINE. Amintim că ...

Crește ALARMANT numărul persoanelor infectate cu coronavirus în China și Europa
24/02/2020 08:21

Numărul cazurilor de imbolnăvire cu coronavirus a trecut de 79.000, iar numărul deceselor 2.619, 27 fiind in afara Chinei, conform CNN.   Luni, statisticile indicau că s-au inregistrat cel puţin ...