A fost finalizat oficial Planul de Acțiune Orașe Verzi al Iaşului

plan actiune oras verde

Dimensiune font:

| 28-11-2023 23:59

 Planul de Acțiune Orașe Verzi identifică și prioritizează cele mai importante provocări de mediu ale orașului și recomandă proiecte de investiții și măsuri de politică administrativă pentru a le rezolva. În ceea ce privește măsurile concrete, analizele și consultările au identificat și prioritizat 44 de acțiuni în câteva mari domenii (transport, energie, clădiri, spații verzi, gestionarea deșeurilor etc.), măsuri care vor fi implementate în următorii cinci ani

După mai multe studii de teren, analize și discuții aplicate cu părțile interesate (organizații neguvernamentale, instituții publice, companii municipale, universități, mediul economic etc.), Planul de Acțiune Orașe Verzi al municipiului Iași a fost finalizat în mod oficial. Planul are avizul Agenției pentru Protecția Mediului și a fost aprobat în ședința Consiliului Local al Municipiului Iași din 30 octombrie 2023. Documentul strategic a fost dezvoltat în cadrul Programului „Orașe Verzi” al Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), o inițiativă finanțată de Taiwan Business – Fondul de Cooperare Tehnică BERD și la care orașul nostru a aderat în anul 2020.

Planul de Acțiune Orașe Verzi identifică și prioritizează cele mai importante provocări de mediu ale orașului și recomandă proiecte de investiții și măsuri de politică administrativă pentru a le rezolva. Viziunea Orașului Verde Iași este aceea a unui oraș cu aer curat, spații verzi deschise, care utilizează eficient energia și care este accesibil tuturor. În ceea ce privește măsurile concrete, analizele și consultările au identificat și prioritizat 44 de acțiuni în câteva mari domenii (transport, energie, clădiri, spații verzi, gestionarea deșeurilor etc.), măsuri care vor fi implementate în următorii cinci ani.

Priorităţi

În domeniul Transport, au rezultat ca fiind prioritare două măsuri: îmbunăţirea infrastructuriii rutiere şi stimularea electrificării transportului public şi a altor vehicule publice. A doua prioritate o constituie creşterea eficienţei şi atractivităţii transportului public şi implementarea reglementărilor restrictive de parcare.

În ceea ce priveşte spaţiile verzi, sunt două direcţii prioritare. Prima ar fi continuarea programului „Oază verde”, destinat revitalizării spaţiilor publice abandonate sau degradate din cartierele oraşului. A doua, logic, ar fi realizarea de noi spaţii verzi în oraş. Măsura vine la pachet cu reglementarea actvităţilor de construcţii pentru stoparea degradării spaţiilor verzi.

În ceea ce priveşte gestionarea deşeurilor, ieşenii propun consolidarea capacităţilor Primăriei şi conştientizarea cetăţenilor cu privire la separarea deşeurilor. O altă măsură – insule verzi pentru colectarea separată a deşeurilor solide şi centre de colectare şi recuperare a deşeurilor voluminoase - este într-o fază incipientă de implementare.

Pe domeniul Energie – Clădiri - Industrie, reducerea pierderilor de energie din sistemul de termoficare este prioritatea absolută. Apoi, se doreşte introducerea unui sistem de iluminat public modern, care utilizează energie solară şi lămpi eficiente energetic, domeniu în care Iaşul a făcut paşi concreţi. „Primăria Iași și-a demonstrat deja angajamentul față de dezvoltarea verde a orașului, atât prin pregătirea documentelor strategice, cât și prin implementarea măsurilor pentru reducerea poluării și creșterea calității vieții, de la creșterea eficienței serviciilor publice (termoficare, iluminat public, salubritate) și a numărului și suprafețelor spațiilor verzi până la eficientizarea energetică a clădirilor publice și transformarea transportului public în unul inteligent, modern, ecologic. Mulțumim partenerilor de la BERD pentru întreaga colaborare, mulțumim statului Taiwan pentru sprijin, mulțumim consultanților pentru munca dedicată și, mai ales, mulțumim tuturor celor care se implică pentru a face din Iași un oraș verde, curat și sănătos!”, spune primarul Mihai Chirica.

Costuri semnificative

Costul total estimat pentru acțiunile prioritare PAOV este de aproximativ 580 de milioane EUR, din care 575 milioane EUR sprijină investițiile în infrastructură și extinderea și îmbunătățirea serviciilor, iar 5 milioane EUR sprijină politici, dezvoltarea capacității de management. Finanțarea pentru PAOV va necesita un sprijin financiar semnificativ atât din partea administrației orașului, cât și din partea surselor de finanțare externă. Sursele potențiale de finanțare includ:  granturi din partea UE, granturi și împrumuturi de la BERD și alte instituții de finanțare multilaterale, subvenții de la bugetul de stat inclusiv în cadrul Planului Național de Recuperare și Reziliență, finanțare de către companiile locale de utilități din venituri proprii și  investiții din sectorul privat în cadrul acordurilor de parteneriat public-privat (PPP). Lucian STATE

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Marcel Ciolacu, de pe șantierul autostrăzii Moldova: Am transformat MOLDOVA în regiunea cu cele mai mari investiții publice în infrastructură
17/05/2024 16:15

Marcel Ciolacu, aflat vineri in vizită in judetul Iasi, anuntă că ,,Autostrada Moldovei este cea mai mare sansă pentru companiile judetului Iasi si angajatii locali la prosperitate economică, cu venituri i ...

 ACCES GRATUIT DE  ZIUA INTERNAȚIONALĂ A MUZEELOR
17/05/2024 15:30

Complexul Muzeal National „Moldova” Iasi va functiona in data de 18 mai 2024 cu program normal, oferind publicului acces gratuit pentru a marca ZIUA INTERNATIONALĂ A MUZEELOR. Instituită de ICOM ...

Lansarea primelor volume din seria de autor Marian Tarangul
17/05/2024 15:18

Lansarea primelor volume din seria de autor Marian Tarangul   Complexul Muzeal National „Moldova” Iasi anuntă, in calitatea sa de partener, lansarea a patru volume scrise de Marin Tarangul: ...

Profesioniști ai dreptului afacerilor conferențiază la Iași
17/05/2024 15:00

Cu sprijinul Curtii de Arbitraj Comercial de pe langă Camera de Comert si Industrie Iasi, la finalul acestei săptămani va avea loc la Iasi cea de-a doua editie a Conferintei „Dreptul Afacerilor in Dina ...

Romanian Creative Week deschide festivalul de muzică NeMO: o săptămână plină de concerte și party-uri la Iași
17/05/2024 14:56

Începe festivalul de muzică New Music Oasis - NeMO, sectiunea vibrantă a Romanian Creative Week (RCW), cel mai mare eveniment dedicat industriilor creative din Uniunea Europeană, care propune ...

Spectacol dedicat longevității active, la Teatrul Național, cu Horațiu Mălăele
17/05/2024 14:31

Emotie. Minte. Trup. Pe 7 iunie, la Teatrul National, va avea loc cel mai mare eveniment din Iasi dedicat longevitătii active, organizat de Asociatia Pleiada.  Evenimentul s-a născut din convingerea că ...

Ciolacu, la Iași: „Ştiţi că eu am mai vândut şi Ardealul!”
17/05/2024 13:14

Marcel Ciolacu a venit la Iaşi cu răspunsul pregătit pentru eventualitatea in care va fi intrebat de ziarişti despre gafa făcută cu Buzăul şi Moldova. Mai mult dec\t atat, şi-a cerut incă o dată scuz ...

COMUNA FĂLCIU, în calitate de beneficiar, anunță finalizarea proiectului  „Înființare centre sociale pentru persoane vârstnice în comuna FĂLCIU, județul VASLUI
17/05/2024 11:55

   COMUNICAT DE PRESĂ   Data: 17.05.2024  COMUNA FĂLCIU, in calitate de beneficiar, anuntă finalizarea proiectului  „Înfiintare centre sociale pentru perso ...

COMUNA FĂLCIU, beneficiar, anunță finalizarea proiectului „construire corp nou și dotare Liceu Tehnologic „DIMITRIE CANTEMIR”, comuna FĂLCIU, județul VASLUI”
17/05/2024 11:50

  COMUNICAT DE PRESĂ Data: 17mai 2024 COMUNA FĂLCIU, ÎN CALITATE DE BENEFICIAR, ANUNTĂ FINALIZAREA PROIECTULUI „CONSTRUIRE CORP NOU SI DOTARE LICEU TEHNOLOGIC „DIMITRIE CANTEMIR ...

Palatul Culturii, închis în „Noaptea Muzeelor”
17/05/2024 10:38

* decizia are la bază nemultumirile angajatilor vis-a-vis de nivelul scăzut al salarizării din institutiile de cultură * peste 80% dintre instituţiile de cultură din ţară vor boicota ediţia din acest a ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei