A început Jubileul de Platină al reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii. Manifestările vor dura 4 zile

jublieu_2iunie

Dimensiune font:

| 02-06-2022 14:30

Cele patru zile dedicate Jubileului de Platină al reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii vor începe joi cu "Trooping the Colour", o ceremonie fastuoasă şi grandioasă organizată la Londra, informează DPA.

După 70 de ani petrecuţi de regina Elisabeta a II-a în slujba ţării sale şi a organizaţiei Commonwealth, mii de persoane se vor reuni pe străzile Londrei de-a lungul acestui weekend prelungit de patru zile pentru a sărbători această aniversare specială din viaţa şi cariera suveranei britanice.

 

 

În cadrul evenimentului, membri ai familiei regale, celebrităţi din Marea Britanie şi din diverse ţări ale lumii, precum şi locuitori din toate zonele Regatului Unit se vor reuni pentru a marca Jubileul de Platină al reginei Elisabeta a II-a.

Prinţesa Eugenie i-a adus deja un omagiu emoţionant bunicii sale într-un editorial publicat în revista The Spectator. Ea speră că fiul ei August, în vârstă de un an, va avea atunci când va creşte mare "răbdarea, calmul şi bunătatea reginei Elisabeta a II-a şi să îşi păstreze mereu umorul şi capacitatea de autoironie".

 

 

 

Ceremonia "Trooping the Colour" va da startul acestor festivităţi, în cadrul cărora prinţul de Wales o va reprezenta pe suverană, primind salutul militarilor şi salutând trupele britanice, în timp ce ducele şi ducesa de Sussex se vor alătura ducesei de Cambridge şi altor membri ai familiei regale care vor privi spectacolul.

După ceremonie, regina va primi salutul Regimentului Regal de Cavalerie din balconul oficial al Palatului Buckingham, unde va fi însoţită după aceea de alţi membri ai familiei regale, pentru a urmări tradiţionala paradă aeriană a piloţilor din Royal Air Force.

 

 

 

Joi seară, peste 3.000 de faruri vor fi aprinse în diverse zone din Marea Britanie şi din Commonwealth pentru a-i aduce un omagiu reginei, care va aprinde ea însăşi un far în cadrul unei ceremonii speciale organizate la Castelul Windsor.

Forţele armate britanice o vor omagia pe suverană printr-o ceremonie specială, trăgând o salvă dublă de tun pentru a marca Jubileul de Platină şi împlinirea a 69 de ani de la încoronarea suveranei din 1953. În 2022 se împlinesc 70 de ani de la urcarea pe tron a reginei Elisabeta a II-a, în timp ce încoronarea oficială a avut loc un an mai târziu, la 2 iunie 1953.

The King's Troop Royal Horse Artillery, denumită astfel după tatăl suveranei, regele George al VI-lea, în urmă cu 75 de ani, va trage 82 de salve de tun în celebrul Hyde Park din Londra, cu puţin timp înainte de ora locală 13:00 (12:00 GMT).

 

 

Foto: (c) Peter Nicholls/REUTERS

 

Alte 124 de salve de artilerie vor fi trase din Turnul Londrei de Honourable Artillery Company - inclusiv 42 salve suplimentare din partea Primăriei din Londra - în momentul în care ceasul din turn va începe să bată pentru a indica ora locală 13:00.

Vineri, nu va avea loc însă o deplasare ceremonială a suveranei la slujba religioasă organizată la Catedrala St. Paul din Londra, iar regina - care suferă din cauza unor probleme de mobilitate -, dacă va participa, va intra în catedrală printr-o intrare laterală în locul celei oficiale, în faţa căreia se află mai multe trepte.

De asemenea, vizita programată a reginei la Epsom pentru a asista sâmbătă la o cursă de cai celebră a fost anulată. Membri ai familiei regale vor participa la acest eveniment în numele suveranei.

Sâmbătă va fi şi prima aniversare a fiicei cuplului Harry-Meghan, Lilibet, iar în presa britanică au apărut speculaţii potrivit cărora regina îşi va întâlni pentru prima dată strănepoata şi ar putea să asiste la botezul acesteia.

Sâmbătă seară, "Party at the Palace", un eveniment organizat de BBC pe trei scene ridicate în faţa Palatului Buckingham, va reuni un public alcătuit din 22.000 de spectatori şi va putea fi vizionat de milioane de telespectatori.

 

 

Foto: (c) Hannah McKay/REUTERS

 

Line-up-ul acestui concert include artişti legendari, precum Diana Ross, Queen & Adam Lambert, Alicia Keys, Nile Rodgers, Andrea Bocelli, Duran Duran, Hans Zimmer, Ella Eyre, Craig David, Mabel, Elbow şi George Ezra.

În cadrul acestui concert, prinţii Charles şi William îi vor aduce un omagiu public reginei Elisabeta a II-a, care va urmări show-ul la televizor, din Castelul Windsor.

Duminică, milioane de britanici se vor reuni pentru a participa la petreceri stradale şi picnicuri, iar peste 85.000 de Prânzuri Jubiliare vor fi organizate de-a lungul şi de-a latul Regatului Unit.

Evenimentul final va fi "Jubilee Pageant", o paradă pe străzile Londrei, la care vor participa peste 6.000 de artişti şi 200 de celebrităţi.

 

Foto: (c) Hannah McKay/REUTERS

Foto: (c) Henry Nicholls/REUTERS

 

Britanicii speră că regina va fi prezentă în balconul Palatului Buckingham pentru a asista la evenimentul care va încheia această serie de festivităţi şi să îl vadă astfel pe Ed Sheeran interpretând imnul britanic alături de un cor alcătuit din personalităţi considerate adevărate "comori naţionale" în Marea Britanie. 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

05:49

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Mihai Chirica-Depozit cu muniţie din al Doilea Război Mondial, descoperit în curtea Colegiului Pedagogic „Vasile Lupu” din Iași /
13/05/2024 16:06

Un depozit cu muniţie folosită in cel de-al Doilea Război Mondial a fost descoperit in curtea Colegiului Pedagogic „Vasile Lupu”, a declarat, luni, pentru Agerpres, primarul Mihai Chirica. Potriv ...

Ofensiva secretă a lui Putin în Europa: ambuscade, sabotaj, spionaj și activarea 'lupilor singuratici'
13/05/2024 13:50

În ultimele zile alarmele s-au inmultit, iar pe harta continentului s-au aprins multe „luminiţe” rosii. Raportand incidente, evidentiind coincidente, in timp ce la Kiev s-a anuntat că a fost ...

Poliția Română de Frontieră constată o creștere a numărului de ucraineni care fug de înrolare
13/05/2024 13:35

Politia Romană de Frontieră afirmă că, in acest an, s-a inregistrat o crestere a numărului de bărbati ucraineni care incearcă să intre ilegal in Romania, intr-un moment cand armata caută noi recruti ca ...

Autostrada Transilvania, închisă pentru un exercițiu NATO
13/05/2024 09:31

Circulatia pe autostrada A3, oprită astăzi! CNAIR inchide luni lotul Chetani – Campia Turzii, pentru un exercitiu NATO. Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Romane informează că ast ...

Decizie surpriză în Rusia. Vladimir Putin l-a schimbat pe Serghei Şoigu din funcţia de ministru al Apărării
13/05/2024 09:23

Presedintele rus Vladimir Putin l-a propus pe Andrei Belousov pentru postul de ministru al Apărării, deţinut anterior de Serghei Şoigu In guvernul anterior, Belousov a fost prim-viceprim-ministru. Andrei ...

Nuntă cu mare fast în Teleorman: paradă cu mașini scumpe și străzi blocate. Un Rolls Royce decapotabil a transportat rochia de mireasă
13/05/2024 09:21

Lux si opulentă la o nuntă care a avut loc sambătă, 11 mai, in localitatea teleormăneană Buzescu. Străzile si trotuarele au fost transformate intr-un podium, organizatorii fastuosului eveniment asigurand ...

Rusia susține că a distrus un sistem PATRIOT din Ucraina. Kievul vrea singurul sistem funcțional PATRIOT din România
13/05/2024 09:18

Armata rusă a distrus o divizie ucraineană a unui sistem de rachete antiaeriene Patriot fabricat in SUA intr-o pozitie de luptă in decurs de 24 de ore, a informat sambătă Ministerul rus al Apărării. „ ...

Breaking | Marcel Ciolacu anunță ridicarea vizelor pentru SUA
12/05/2024 22:25

Premierul Marcel Ciolacu face anuntul asteptat de ani de zile: romanii nu vor mai avea nevoie de vize pentru a călători in SUA incă de anul acestaa. „Anul fiscal in SUA se termină in septembrie. Eu ...

Dosar inedit: Bărbat de 52 de ani, deghizat în prostituată, a păcălit mai mulți bucureșteni și le-a furat banii
12/05/2024 20:55

Poliţiştii Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Secţia 20 Poliţie au pus in aplicare un mandat de aducere, pe raza judeţului Ialomiţa, intr-un dosar penal de furt, in cazul unui b ...

În curând, un nou sortiment de pâine
12/05/2024 19:00

Specialistii britanici au in lucru un un nou sortiment de paine. Este la fel de sănătoasă ca painea din făină integrală, dar cu aspect si gust de paine albă. Noul sortiment este destinat in primul ra ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei