„Kidnapped” de Marco Bellocchio, selectat în Competiţia Oficială Cannes 2023, deschide cea de-a 20-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film ANONIMUL

003-afis-anonimul-xx

Dimensiune font:

| 27-07-2023 07:30


Festivalul Internaţional de Film Independent ANONIMUL va fi deschis anul acesta de cel mai nou film al câştigătorului primului trofeu al său. În 2004, la prima ediţie, filmul câştigător al competiţiei de lungmetraj era „Buongiorno, note” în regia lui Marco Bellocchio care revine pe marele ecran de la Sfântu Gheorghe, după douăzeci de ani, cu „Kidnapped” – povestea unui tânăr evreu răpit şi convertit la catolicism în 1858.

Această „dramă de epocă bine montată, presărată cu imagini epice” cum observau cei de la Variety, vine în festival, în premieră naţională, după ce a fost prezentată anul acesta în Competiţia Oficială de la Cannes.

La cea de-a 20-a ediţie a Festivalului din Delta Dunării, Ludmila Cvikova face un arc peste timp prin filmele pe care le include în selecţia competiţiei de lungmetraj de anul acesta, reunind cinci dintre cineaştii care au fost prezenţi în competiţiile ANONIMUL de-a lungul anilor. „Pentru această ediţie aniversară am decis să nu căutăm să descoperim noi regizori pentru publicul nostru, aşa cum o facem în fiecare an, ci să redescoperim regizori cunoscuţi şi apreciaţi în ediţiile trecute, oferind spectatorilor filmele lor cele mai recente. Rezultatul este un mozaic colorat cu cinci filme ale unor autori remarcabili, cu poveşti şi stiluri atrăgătoare.” declară aceasta.

Prezentat în premieră mondială anul acesta la Cannes în secţiunea oficială Un Certain Regard, „Terrestrial Verses | Ayeh haye zamini” este scris şi regizat de Ali Asgari şi Alireza Khatami. În 2016 Ali Asgari a concurat pentru Trofeul ANONIMUL cu „Il Silenzio” pe care l-a regizat împreună cu Farnoosh Samadi, iar în 2012 era prezent în competiţia de scurtmetraj internaţional cu „Barbie”. „Terrestrial Verses” prezintă povestea unor oameni obişnuiţi care navighează prin constrângerile sociale, într-o serie de clişee şi imagini pre-ilustrate.

Semnat de Babak Jalali, „Fremont” a fost distins recent la Karlovy Vary cu Premiul pentru regie. Jalali a fost prezent şi în 2016 la ANONIMUL cu „Radio Dreams” distins în acelaşi an cu Tiger Award la Festivalul Internaţional de Film de la Rotterdam. Donya lucrează într-o fabrică de prăjituri cu răvaş din San Francisco. Fost translator pentru armata americană din Afganistan, aceasta se chinuie să-şi pună viaţa înapoi în ordine, însă la un moment dat decide să trimită într-una dintre prăjituri un mesaj cu adevărat special...

„Légua”, coregizat de Filipa Reis şi João Miller Guerra, vine la Sfântu Gheorghe după selecţia din Quinzaine des cinéastes a Festivalului de la Cannes, unde a avut premiera mondială. Cuplul regizoral a mai fost la ANONIMUL în 2018 cu filmul lor de debut, „Djon Africa”. Acţiunea din „Légua” are loc într-un vechi conac din nordul Portugaliei, unde Ana o ajută pe prietena ei, Emília, o bătrână menajeră hotărâtă să păstreze ordinea deşi proprietarii nu sunt niciodată acolo. Pe măsură ce timpul trece, Mónica, fiica Anei, îşi provoacă din ce în ce mai mult mama, iar cele trei generaţii de femei caută să înţeleagă unde îşi mai au locul într-o lume care se estompează rapid, în care ciclul vieţii este reînnoit doar prin finaluri inevitabile.

„Stella in Love | Stella est amoureuse” va fi proiectat în competiţia de la ANONIMUL, în premieră. Filmul selectat în 2022 la Locarno, unde a fost nominalizat la Premiul pentru cel mai bun film, îi urmează debutului autobiografic „Stella” cu care regizoarea Sylvie Verheyde a fost în competiţia de la Sfântu Gheorghe în 2009. În anul care va decide viaţa sa, Stella descoperă celebrul club parizian Bains Douches şi anii ’80 cu nopţile lor nebune, în timp ce prietenii săi învaţă, tatăl său a plecat cu o altă femeie, iar mama sa e total deprimată.

Cineastul de origine indiană, Sanal Kumar Sasidharana, a avut parte de recunoaşterea internaţională odată cu selecţia în competiţia de la Rotterdam cu „Sexy Durga” pentru care a fost premiat cu Tiger Award şi pe care a venit să-l introducă personal publicului român la ANONIMUL. Cel mai nou film al său, „The Quarrel | Vazhakku”, este o dramă care se transformă încet, încet în thriller. În ziua în care a acceptat să se prezinte în instanţă pentru a semna hotărârea de divorţ, Siddharthan, care este şi avocat, îşi înşală soţia şi pleacă într-o scurtă călătorie. Pe drumul de întoarcere se întâlneşte cu Sathi şi fiica ei, întâmplare ce îl face să-şi schimbe total viziunea asupra vieţii.

Câştigătorul Trofeului ANONIMUL va fi ales prin vot de publicul festivalului, iar premiul, în valoare de 3.000 de euro, este oferit de OTP Bank.

Pe lângă competiţia de lungmetraj, programul festivalului cuprinde două competiţii de scurtmetraje, româneşti şi internaţionale, dar şi proiecţii în afara concursului ce vor fi însoţite de întâlniri şi dialoguri între cineaşti şi public.

Din cele peste 270 de filme înscrise, selecţionerul Ionuţ Mareş a ales pentru competiţia internaţională de scurtmetraj 12 titluri ce fac înconjurul lumii în douăsprezece poveşti dintre care publicul festivalului va trebui s-o aleagă, prin vot, pe cea câştigătoare.

Acestea sunt: „All-Inclusive” regizat de Duván Duque Vargas, „Amok” de Balázs Turai, „As It Was” de Damian Kocur, „Basri & Salma In A Never-Ending Comedy” de Khozy Rizal, „Cherries” în regia lui Vytautas Katkus, „Forgive Me Tonight” de Elvin Adigozel, „Hunting” de Elodie Beaumont, „My Girlfriend” de Kawthar Younis, „On Xerxes’ Throne” semnat de Evi Kalogiropoulou, „Pillow Face” de Saverio Cappiello, „Smoke Gets In Your Eyes” de Alvin Lee şi „White Ant” regizat de Shalini Adnani.

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
Bancul Zilei

05:44

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Nicolae Balcescu, cu sediul in sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 380, judetul Bacau, telefon 0234.214.071, fax 0234.214.016, e-mail: registratura@primaria-nicolae-balcescu.ro, cod fiscal 4353234. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: -spatiu cu suprafata de 10,95 mp, in vederea desfasurarii activitatii cabinet de oftalmologie si optica medicala, situat in imobilul Dispensar Uman din satul Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 8, avand nr. cadastral 61861, CF 61861, apartinand domeniului public al Comunei Nicolae Balcescu, conform caietului de sarcini, H.C.L. Nicolae Balcescu nr. 31/11.03.2024 si temeiului legal O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: La cerere, de la sediul institutiei, Compartiment Relatii cu Publicul si Arhiva. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Relatii cu Publicul si Arhiva din cadrul Comunei Nicolae Balcescu, sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str.Eroilor nr.380, judetul Bacau. 3.3.Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G.nr.57/2019 privind Codul administrativ: 30 Lei/exemplar, se achita numerar sau prin OP la Compartimentul Impozite si Taxe din cadrul Comunei Nicolae Balcescu. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 06.06.2024, ora 13.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1.Data-limita de depunere a ofertelor: 14.06.2024, ora 13.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Nicolae Balcescu, sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 380, judetul Bacau, Compartiment Relatii cu Publicul si Arhiva. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 17.06.2024, ora 10.00, Comuna Nicolae Balcescu, sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 380, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a civila si de contencios administrativ si fiscal a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234.514.419, fax 0234.525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 16.05.2024.
Cetăţenii români vor putea călători în Turcia în baza cărţii de identitate
21/05/2024 14:40

Cetăţenii romani vor putea călători in Turcia in baza cărţii de identitate pe o perioadă de maxim 90 de zile, potrivit unui decret semnat de preşedintele republicii, Recep Tayyip Erdogan. Potrivit decr ...

Amenzi usturătoare și legislație aberantă pentru românii care doresc să facă țuică, pălincă, sau vin în gospodărie
21/05/2024 13:33

    Romanii care intentionează să producă acasă tuică sau palincă trebuie să respecte anumite prevederi legale dacă nu vor să plătească amenzi usturătoare cuprinse intre 2.00 ...

Rusia ar putea lovi în 90 de minute o țară anume din Europa, cu rachete Satan și 'invizibile'. Nu există măsuri de apărare
21/05/2024 13:21

Rusia ar putea bombarda Marea Britanie cu aceleasi rachete de croazieră care lovesc Ucraina - si nu există nicio modalitate de a le dobori, a avertizat un fost general de rang inalt. Rachetele conventionale ...

A fost identificat autorul alertei false cu bombă de la Catedrala Patriarhală: Susţinea că este fiul Maicii Domnului şi al lui Dumnezeu
21/05/2024 12:26

O persoană cu probleme psihice din Săvineşti este autorul alertei false cu bombă de la Catedrala Patriarhală, de luni seara, au declarat surse judiciare. Bărbatul a sunat la 112 şi a anunţat că a plas ...

 Erdoğan a semnat: românii pot vizita Turcia doar cu buletinul
21/05/2024 11:41

  Presedintele turc Recep Tayyip Erdoğan a semnat decretul prin care romanii vor putea merge in Turcia doar pe baza buletinului, fără viză.    Decretul semnat de liderul de ...

Vremea se schimbă radical: cod galben de furtuni violente și grindină în mai multe zone din țară/  HARTA
21/05/2024 11:37

  Meteorologii au emis două alerte Cod galben de instabilitate atmosferică accentuată pentru cateva zile, in mai multe zone ale Romaniei. Se anuntă ploi torentiale, vijelii puternice si ...

Caz revoltător la o școală pentru copii cu nevoi speciale - Băieți violați de doi angajați timp de trei ani
21/05/2024 10:57

Un instructor pentru educatie al Centrului Scolar pentru Educaţie Incluzivă "Constantin Pufan" din Drobeta Turnu Severin si un paznic al DGASPC Mehedinti au fost arestati, fiind acuzati de viol si abuz sexual ...

Sudul Italiei, zguduit de seisme: cel mai puternic cutremur din ultimii 40 de ani înregistart în regiune / Şcolile vor rămâne închise marţi
21/05/2024 09:37

O serie de cutremure de o intensitate inedită in ultimii 40 de ani au fost inregistrate luni seara in regiunea vulcanică a Campiilor Flegree, langă Napoli, sudul Italiei, fără a provoca pagube majore, au i ...

Zelenski, ultimele vești despre situaţia dificilă din regiunile Doneţk şi Harkov
21/05/2024 09:16

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a avut discuţii cu comandantul-şef despre situaţia din regiunile Doneţk şi Harkov, el precizand că menţin controlul peste tot. Liderul ucrainean a vorbit despr ...

Forțele ucrainene, operațiune împotriva unei baze aeriene din Rusia pentru a opri atacurile asupra unor poziții ucrainene cheie
20/05/2024 18:57

Fortele ucrainene au lansat „atacuri coordonate” impotriva unei baze aeriene din sudul Rusiei, care este folosită pentru a efectua atacuri devastatoare cu bombe cu planare asupra pozitiilor ucrainene, a de ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei