”Miercurea alarmelor”, exercițiu de alarmare publică în toată România. Care sunt recomandările IGSU

14

Dimensiune font:

| 28-02-2024 08:45

În acest an, la data de 28 februarie, sărbătorim 91 de ani de Protecție Civilă în România, iar Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) a anunțat că va organiza la nivel național exercițiul de alarmare ”Miercurea alarmelor”, al cărui scop este verificarea funcționării sistemului de alertare a populației în situații de urgență.

“Cu scopul preîntâmpinării panicii și pentru buna desfășurare a exercițiului, vă informăm că miercuri, 28.02.2024, în intervalul orar 10:00-11:00, se desfășoară antrenamentul de alarmare publică, denumit generic Miercurea Alarmelor.

În perioada vizată, locuitorii Capitalei și cei din județele țării vor auzi semnalul alarmă la dezastre, compus din 5 sunete a câte 16 secunde fiecare, cu pauză de 10 secunde între ele. Recomandăm cetățenilor să rămână calmi și să urmărească informările inspectoratelor pentru situații de urgență”, au transmis oficialii IGSU.

Astfel, potrivit acestora, înștiințarea, avertizarea, prealarmarea și alarmarea se realizează în scopul dispunerii măsurilor de protecție a populației și bunurilor materiale, precum și pentru limitarea efectelor dezastrelor.

“Cele mai des întâlnite situații în care este alarmată populația, prin intermediul sirenelor electrice și electronice,au loc pe timpul inundațiilor, când este semnalată iminența producerii unor viituri care să pună în pericol viața persoanelor.

De asemenea, sistemul de înștiințare - alarmare este utilizat în cazul producerii unor accidente tehnologice în care sunt implicate substanțe periculoase, ruperii unor baraje hidrotehnice sau căderii obiectelor din atmosferă. Această metodă destinată protecției populației civile poate fi utilizată și pe timpul conflictelor armate”, a mai transmis IGSU.

Prin intermediul acestor mijloace de alarmare pot fi transmise semnale acustice cu diferite semnificații sau pot fi transmise mesaje vocale care vizează anumite măsuri pentru comunitate.

Totodată, IGSU precizează că, în cazul unor situații reale, mai multe informații vor fi transmise prin intermediul mesajelor RO-ALERT, al aplicației DSU și alte surse ale structurilor pentru situații de urgență, precum și posturi radio și TV.

“În ceea ce privește echipamentele dedicate de alarmare publică, la nivelul anului 2022, alarmarea populației se realiza cu un număr de 7.539 sirene de diferite puteri, dintre care 5.389 sirene electrice și 2.150 sirene electronice”, a mai transmis IGSU.

Ce înseamnă fiecare sunet de alarmă

Semnalul prealarmă aeriană se compune din 3 sunete a 32 secunde fiecare, cu pauză de 12 secunde între ele.

Semnalul alarmă aeriană constă în 15 sunete a 4 secunde fiecare, cu pauză de 4 secunde între ele.

Semnalul alarmă la dezastre este compus din 5 sunete a 16 secunde fiecare, cu pauză de 10 secunde între ele.

Semnalul încetarea alarmei este un sunet continuu, de aceeași intensitate, cu durata de 2 minute, potrivit IGSU.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Avioane de luptă chineze dau târcoale Taiwanului: '26 au traversat linia mediană a strâmtorii'
15/05/2024 08:15

Armata Taiwanului a detectat 45 de avioane chineze in jurul insulei, a anunţat miercuri Ministerul Apărării, cu mai puţin de o săptămană inainte de instalarea in funcţie a noului preşedinte Lai Ching-t ...

Bulgaria va avea avioane F-16 mai bune ca ale României și le va asigura mentenanța în țară
15/05/2024 07:39

Bulgaria va avea avioane de luptă F-16 Block 70 si le va asigura mentenanta la o uzină din tară, fără să fie nevoită să le trimită in străinătate. Acest anunt a fost transmis de ministrul interimar ...

Peste 22.400 de ucraineni caută de muncă în România
15/05/2024 07:37

Un număr de 22.443 cetăteni ucraineni, refugiati in Romania, s-au inregistrat in evidentele agentiilor teritoriale ale Agentiei Nationale pentru Ocuparea Fortei de Muncă (ANOFM), in căutare de serviciu, in ...

Pe străzile Galațiului, „autobuzul cu hidrogen”, mijlocul de transport al viitorului, fără emisii CO2
15/05/2024 07:36

Pe unul dintre cele mai importante trasee de transport public din Galati circulă timp de două zile un autobuz alimentat cu hidrogen, in cadrul unei campanii de testare a acestui mijloc de transport fără emi ...

În Harghita, urșii dau mai multă bătaie de cap jandarmilor decât infractorii
15/05/2024 07:35

In activitatea jandarmilor din Harghita, alungarea ursilor pare să fi devenit rutină. De fapt, animalele le dau mai multă bătaie de cap oamenilor legii decat infractorii. Doar in ultima săptămană au fost ...

Patriot pentru Ucraina: Andrzej Duda explică de ce Polonia nu poate transfera sistemul, în timp ce în România se poartă negocieri pe aceiaşi temă
14/05/2024 21:08

In prezent, Polonia primeste primele sisteme Patriot pe care le-a comandat in urmă cu sapte ani. Motiv pentru care Varsovia nu poate transfera sistemul de apărare aeriană Ucrainei, potrivit presedintelui Pol ...

Rusia amenință că va testa sistemele Patriot ale României cu rachete Iskander, dar nu în Ucraina, ci chiar pe teritoriul românesc
14/05/2024 21:01

La nivelul inal al Consiliului Federatiei Ruse au fost lansate amenintări directe cu privire la lovirea teritoriului romanesc cu rachete rusesti in contextul escaladării războiului de agresiune provocat de R ...

Germania intră tare peste România: Va livra al treilea sistem Patriot Ucrainei
14/05/2024 20:38

Germania a anunţat transferul celui de-al treilea sistem de apărare aeriană PATRIOT in Ucraina. „Nu a fost o decizie uşoară, pentru că nu avem atat de multe", a spus cancelarul Olaf Scholz. Germania va ...

Serviciile secrete sunt în alertă maximă. Rusia a lansat o nouă ofensivă puternică
14/05/2024 19:48

Federatia Rusă a lansat o campanie de recrutare de spioni si sabotori in Europa! Chestiunile par complicate la prima vedere, insă sunt mult mai simple in realitate: orice om cu un smartphone poate ajuta Mosco ...

 Rusia dă fiori pe toată planeta: a pus în funcţiune o nouă rachetă balistică, capabilă să transporte până la șase focoase nucleare
14/05/2024 19:25

Rusia a pus in functiune racheta balistică intercontinentală Bulava, a anuntat marti agentia rusă de presă TASS, citandu-l pe proiectantul sef al sistemului, relatează agentia. Rusia a efectuat in noiem ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei