Actorul Valentin Uritescu, internat în stare foarte gravă în spital

images

Dimensiune font:

| 12-05-2022 11:43


Celebrul actor Valentin Uritescu a fost internat la Spitalul Pantelimon, acolo unde medicii depun eforturi pentru a-l stabiliza. Actorul se confruntă de ceva timp cu grave probleme de sănătate.


Valentin Uritescu are vârsta de 80 de ani, fiind cunoscut faptul că bolile nu au stat departe de el. De la vârsta de doar 33 de ani, acesta se confruntă cu o afecțiune similară bolii Parkinson.

Această boală este de natură degenerativă, cu implicații la nivelul sistemului nervos și se manifestă prin mișcări incontrolabile și involuntare la nivelul capului și membrelor. Între timp, boala a avansat, iar în prezent sunt zile în care actorul nici nu poate să vorbească.

„E lucid, dar are şi zile în care soţul meu nu poate vorbi. Recunoaşte lumea din jur, dar de multe ori pur şi simplu nu poate vorbi. Alternează zilele bune cu cele proaste, iar chestiunea asta pare constanta ultimilor ani, dar ce mă îngrijorează foarte tare este faptul că nu avem o predicţie asupra stării sale viitoare.

Pur şi simplu, nimeni nu poate anticipa care va fi ziua sau zilele acelea bune şi când vor urma cele rele, ca să ne pregătim şi pentru una, şi pentru cealaltă”, spunea în vara anului 2021, Valeria Uritescu, soția actorului, pentru impact.ro.

O viață întreagă dedicată actoriei
Marele actor Valentin Uritescu a absolvit în 1963 Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” (IATC) din București, la clasa profesorului Constantin Moruzan. În decursul carierei sale artistice a lucrat ca angajat la patru teatre: între 1963-1968 la Teatrul “M. Filotti” din Brăila, între 1968-1980 la „Teatrul Tineretului” din Piatra Neamț, apoi între 1981-1990 la Teatrul Bulandra din București, iar din 1990 a performat pe scena Teatrului Național Ion Luca Caragiale din București.


Acesta a jucat și în multe filme, precum Cel mai iubit dintre pământeni (1994), Lumini și umbre (Serial TV) (1981 – 1982), Întunericul alb (1982), Concurs (1982), Faleze de nisip (1983), Ochi de urs (1983), Întoarcerea din iad (1983) sau Al patrulea gard, lângă debarcader (1984). Filme recente în care a jucat actorul sunt Turnul din Pisa (2002), Examen (2003) – Nea Grigore Magnatul (2004) sau Scene de căsnicie (2008).

Anul trecut, pe 4 iunie 2021, actorul împlinea venerabila vârstă de 80 de ani. Atunci, scriitorul Fabian Anton se arăta extrem de dezamăgit, deoarece nimeni nu s-a deranjat să-l sărbătorească aşa cum se cuvine pe marele actor Valentin Uritescu.

În postarea sa, extrem de critică, spunea că Ion Caramitru e ocupat să-l invite pe Cîtu la „Dineu cu proști”.

„Valentin Uritescu – Uri, așa cum îl știu prietenii, a împlinit 80 de ani. Ne știm de prin 1990. Într-un timp am fost și vecini. L-am vizitat deseori în apartamentul său situat vis-a-vis de liceul “Iulia Hasdeu” și, pe când realizăm “Atelierele Culturale Ararat” (împreună cu Mihai Stepan Cazazian și regretatul Edi Antonian) am colaborat de cîteva ori și i-am publicat primele amintiri ce au stat la baza celor trei volume de memorii apărute apoi la editura Humanitas.


După ce s-a retras din viața publică am vorbit rar, ultima oară reușind să îl conving să își scrie și amintirile din teatru. La 80 de ani Uri merită să fie aniversat public, în mass-media și pe scena Teatrului Național. Dar Caramitru e ocupat să-l invite pe Cîtu la „Dineu cu proști” iar foile să relateze evenimentul.

La mulți ani Uri! Iartă-ne!”, a scris atunci, pe social media, scriitorul Fabian Anton. 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
Bancul Zilei

06:14

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Imaginea emblematică a căderii Berlinului: un rus, cu două ceasuri la mână, ridică steagul Armatei Roșii deasupra Reichstag-ului
03/05/2024 14:48

La 2 mai 1945, a avut loc căderea Berlinului. Generalul Helmuth Weidling a semnat predarea capitalei germane către Armata Rosie. Anul 1945. Din buncărul său, Hitler vedea cum visul său, Reich-ul de 1000 ...

Informații de ultimă oră despre starea de sănătate a lui Florin Piersic. Ce ar putea urma pentru marele actor: „O manoperă extrem de riscantă
03/05/2024 11:32

 Florin Piersic trece prin momente dificile, in pragul Pastelui. Actorul in varstă de 88 de ani incă se află internat in spital. Celebrul actor a fost internat la Spitalul Militar din Cluj, pentru o op ...

”Cutremur” în media. Nouă televiziuni nu se mai văd începând de azi în grila RCS
01/05/2024 22:15

 Nu mai putin de nouă posturi de televiziune au iesit incepand de azi din grila naţională a celui mai mare jucător din zona de cablu, RCS&RDS. Conform Paginademedia.ro, au apărut modificări impo ...

Latura rușinoasă a lui Ion Creangă. Cum devenise amantul femeilor căsătorite și cum a ajuns să aibă un copil din flori, cu o călugăriță
01/05/2024 21:29

Desi este venerat pentru povestile sale pline de umor si intelepciune, Creangă era, de asemenea, renumit pentru farmecul său si pentru relatiile pasionale cu femeile din jurul său. Fără a fi constrans de r ...

1 Mai muncitoresc. Povestea melodiei lui Ciprian Porumbescu
01/05/2024 14:12

Cantecul de primăvară,precum si versurile la acea vreme, a fost compus de Ciprian Porumbescu in 1880. Cantecul original nu a avut nici o legătură cu sărbătoarea muncitorească. Se pare că versurile in ...

Câștigătorii Galei Premiilor Gopo 2024
30/04/2024 14:30

Luni, pe 29 aprilie, la Teatrului National ,,I. L. Caragiale’’ din Bucuresti, a avut loc cea de-a 18-a editie a Galei Premiilor Gopo, in cadrul căreia au fost celebrate performantele inregistrate d ...

Splendida Baie Turcească din Iași devine un hub al creativității
30/04/2024 12:38

 Splendida Baie Turcească din Iasi devine un hub al creativitătii, pentru zeci de artisti romani si străini, la Romanian Creative Week: expozitii, proiectii cinematografice si călătorii spre sine. Ba ...

A fost stabilit juriul Festivalului de Film de la Cannes
29/04/2024 11:30

Cu 15 zile inainte de debutul celei de-a 77-a ediţii a Festivalului de Film de la Cannes, organizatorii săi au anunţat luni componenţa juriului de pe Croazetă, din care vor face parte, printre alţii, acto ...

Şase romane,selectate pe lista scurtă a prestigiosului premiu literar Women's Prize for Fiction
29/04/2024 10:55

Şase romane ce prezintă poveşti ample, care au in comun accentul convingător pus pe experienţe trăite de femei in regiuni diverse, din Sri Lanka pană in Noul Wales de Sud şi Shanghai, au fost selectate ...

Statuia lui Ştefan cel Mare din faţa Palatului Culturii va fi restaurată. Va dura doi ani
28/04/2024 11:36

 Primarul Mihai Chirica a semnat autorizatia de construire necesară lucrărilor de restaurare a statuii ecvestre a lui Stefan cel Mare din fata Palatului Culturii. Finantarea lucrărilor ar putea fi asig ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei