Alexandra ar fi împlinit 26 de ani de viață și 7 ani de căsnicie...

2alexandraBT

Dimensiune font:

| 12-09-2023 09:48

* „Noi credem că împotriva doamnei doctor Pitrop ar trebui luată măsura arestării preventive, din multiple motive, între care cele mai importante sunt gravitatea faptei – vorbim, după părerea noastră, de omor din culpă – și riscul ca, rămânând în libertate, ea să poată influența anumiți martori”, a declarat Gianina Vera Poroșnicu, avocata familiei Ivanov

Botoșănenii s-au întâlnit din nou, azi, în fața Maternității și a Prefecturii, pentru a fi alături de familia Alexandrei Ivanov, tânăra însărcinată care s-a stins din viață pe 18 august, în Maternitatea din Botoșani, în dureri cumplite, după ce a așteptat ore în șir ajutorul medicului de gardă.

Oamenii s-au rugat și la mormântul Alexandrei, aflat în cimitirul Bisericii „Sf.Cuvios Ioan Iacob Hozevitul”, din Botoșani, de unde au pornit spre Prefectură, la un miting pașnic.

Ieri, Alexandra ar fi împlinit 26 de ani de viață și 7 ani de căsnicie, 11 septembrie reprezentând pentru ea, cea mai frumoasă zi. „Există o anchetă penală în curs de desfășurare și cu siguranță că se va ajunge la un proces penal, iar în paralel cu acesta vor evolua și acțiunile civile: familia, constituită parte civilă, va solicita despăgubiri de la cei ce vor fi găsiți vinovați. Speranța noastră este că această luptă, în care suntem de partea binelui și pe care o vom câștiga, să contribuie la schimbarea sistemului nostru de sănătate”, a declarat avocata ieșeană Geanina Vera Poroșnicu, care reprezintă interesele familiei Ivanov în instanță.

Avocatul familiei Ivanov cere arestarea medicului Mariana Pitrop

Aceasta a precizat că ancheta evoluează rapid, iar elementul principal îl reprezintă desemnarea ca suspect a dr. Mariana Pitrop. „Noi credem că împotriva doamnei doctor Pitrop ar trebui luată măsura arestării preventive, din multiple motive, între care cele mai importante sunt gravitatea faptei – vorbim, după părerea noastră, de omor din culpă – și riscul ca, rămânând în libertate, ea să poată influența anumiți martori”, a declarat avocata Poroșnicu.

Avocata familiei Ivanov susține că așteaptă rezultatul anchetei Colegiului Medicilor Botoșani, de unde are „așteptări extraordinar de mari”. „Nu sunt specialistă în procedurile acestei instituții, dar mi s-a spus că o asemenea mutare ar fi imposibilă și că, în eventualitatea în care suntem nemulțumiți de concluziile colegiului teritorial, ne putem adresa colegiului național. Dar, chiar și dacă ar fi posibilă, noi nu am susține o astfel de mutare. Aici sunt reprezentanții medicilor din județul dumneavoastră, este spitalul dumneavoastră, este în joc onoarea breslei din Botoșani, Alexandra a fost concitadina dumneavoastră  – de ce să nu avem încredere?”, a mai spus presei avocata Gianina Vera Poroșnicu.

Ignorată de medici, șapte ore

Alexandra Ivanov a murit pe 18 august, la aproape nouă ore după ce a fost internată în Maternitatea din Botoşani. Ea era însărcinată în luna a treia şi a ajuns la spital cu ambulanţa după ce a acuzat dureri şi hemoragie.
După ce a fost supusă unui set de analize şi a fost perfuzată, cadrele medicale au ignorat-o toată noaptea. Ulterior, starea ei de sănătate s-a înrăutăţi considerabil, decedând în Secţia de anestezie - terapie intensivă.
Tânăra de 25 de ani nu a beneficiat, timp de aproape şapte ore, de îngrijiri medicale, se arăta într-un raport preliminar întocmit de Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Botoşani.
Inspectorii sanitari au stabilit că „de la ora 00,45, când i s-a administrat ser fiziologic şi un medicament, până la 07,35 nu a mai fost efectuată nicio manevră de îngrijire” pentru tânăra în cauză. Daniel BACIU

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Spitalul de Urgență Suceava. Purtătorul de cuvânt al instituției se angajează la SAJ
18/05/2024 00:24

Demisii in lant ale medicilor de la Spitalul Clinic Judetean de Urgentă ”Sf. Ioan cel Nou” din Suceava. Un alt medic urgentist a părăsit unitatea medicală. Este vorba despre Dan Teodorovici, cel care a ...

Rusia pune România pe lista țărilor care oferă armament Ucrainei. Despre sistemul Patriot încă nu se spune nimic
18/05/2024 00:13

Rusia a plasat Romania pe un fel de “listă neagră”, aceea a tărilor care furnizează sprijin militar Ucrainei, indicand precis si ce fel de arme a primit Ucraina din partea membrilor NATO, cu toate că n ...

Tot mai mulți traficanți de droguri au căzut în plasa procurorilor DIICOT
18/05/2024 00:10

Procurorii Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizată si Terorism (DIICOT) – Biroul Teritorial Neamt au dispus, ieri, retinerea a patru inculpati. Ei sunt cercetati pentru săvarsi ...

FC Botoșani - CS Mioveni 1-0. Aldair a dat lovitura în prelungiri! Moldovenii, avantaj minim pentru retur
17/05/2024 22:37

FC Botosani a invins-o pe CS Mioveni, scor 1-0, intr-un meci care a putut fi văzut la Digi Sport 1, in turul barajului de mentinere/promovare in SuperLiga. FC Botosani - CS Mioveni 1-0. Aldair a făcut difere ...

Câte arme precum cea cu care a fost împușcat premierul slovac sunt într-un mare oraș din România
17/05/2024 22:07

 Atentatul recent din Slovacia, in care un bărbat l-ar fi impuscat pe premier cu o armă cu bile, a pus pe ganduri autoritătile din Romania. În judetul Iasi există in prezent la populatie, inregis ...

VIDEO Stadiul lucrărilor pregătitoare construirii SRU Iași la o lună de la deschiderea șantierului
17/05/2024 19:26

 Lucrările pregătitoare construirii Spitalului Regional de Urgentă (SRU) Iasi au ajuns la un stadiu de 20% in executie la o lună de la deschiderea santierului: constructorul spune că lucrăr ...

O nouă campanie de recrutare de gradați, la Iași. La precedenta, aproape jumătate dintre candidați au picat proba fizică
17/05/2024 19:24

Brigada 15 Mecanizată „Podu Inalt” Iasi organizează o nouă campanie de recrutare de soldati gradati profesionisti, după ce, la precedenta, aproape jumătate dintre candidati au picat proba fizică. Per ...

Polițiștii și DIICOT au descins peste traficanți care vindeau droguri copiilor din județe din Moldova: Patru indivizi au fost reținuți
17/05/2024 19:07

Patru traficanti care din 2023 pană in prezent au vandut canabis consumatorilor din judetele Neamt, Suceava, Botosani si Iasi, in special copiilor, au fost retinuti de politisti si de procurorii DIICOT. Procu ...

Operaţie inedită de reconstrucţie mamară, realizată la Iași de medici români şi americani
17/05/2024 19:06

Specialistii de peste Ocean au intrat in sala de operatie impreună cu medicii din Iasi. Interventia de reconstructie a sanilor a durat mai bine de zece ore si a fost un real succes, transmit reprezentantii Ins ...

Marcel Ciolacu, de pe șantierul autostrăzii Moldova: Am transformat MOLDOVA în regiunea cu cele mai mari investiții publice în infrastructură
17/05/2024 16:15

Marcel Ciolacu, aflat vineri in vizită in judetul Iasi, anuntă că ,,Autostrada Moldovei este cea mai mare sansă pentru companiile judetului Iasi si angajatii locali la prosperitate economică, cu venituri i ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei