Alina Gorghiu anunță că ELIMINĂ monitorizarea discuțiilor din WhatsApp, Telegram din Codul Comunicațiilor

whatsap  308300

Dimensiune font:

| 16-12-2021 13:21

Vicepreşedintele Senatului Alina Gorghiu a anunţat, cu privire la propunerea legislativă prin care ar putea fi interceptate conversaţiile pe WhatsApp, Telegram, că va fi propus un amendament prin care să fie eliminată prevederea legată de interceptarea comunicaţiilor.


„Dezbaterea legitimă pe Codul Comunicaţiilor din spaţiul public a fost concentrată pe ideea că textul votat de Camera Deputaţilor, intrat în Comisiile din Senat - Cameră decizională - lărgeşte mult spectrul de acţiuni de interceptări şi acces, pe care CPP nu le prevede. Legea are multe părţi bune, este o transpunere a unei directive necesare, dar la Senat merită îmbunătăţită. Vom propune un amendament la art. 10 indice 2, prin care soluţia legislativă de interceptare a comunicaţiilor să fie eliminată din Proiectul de lege pentru transpunerea directivei UE 2018/1972 (Codul european al comunicaţiilor). Vom prezenta amendamentul tuturor liderilor de grup din Senat, pentru a putea semna şi susţine modificarea articolului care a generat controversa publică menţionată, într-o formă mai clară, mai bună”, a scris Alina Gorghiu, joi pe Facebook. Senatoarea PNL a mai spus că nu doreşte ca această lege să întârzie în a fi adoptată de către Parlament.

 

 



„Nu vreau să întârziem adoptarea legii, dar consider absolut necesară această modificare. Orice prevedere legată de interceptarea legală a comunicaţiilor este inclusă în codificarea penală. E păcat să lăsăm un articol scris neclar să umbrească un Cod al comunicaţiilor necesar şi bun!”, a conchis Gorghiu. Florin Cîţu a afirmat, întrebat vinerea trecută, despre proiectul de lege care ar permite interceptarea conversaţiilor pe WhatsApp, Messenger, Skype sau Telegram, aflat în procedură legislativă la Senat, for decizional pe propunerea legislativă, că este vorba de Codul comunicaţiilor şi este necesar proiectul pentru a demara licitaţiile 5G. Chestionat despre acest amendament care ar introduce posibilitatea unor astfel interceptări, fostul premier a răspuns: Toate avizele au fost primite, inclusiv avizul CSAT care este un aviz foarte important. În Parlamentul României, dacă în comisii se descoperă că există diferenţe faţă de Codul de procedură penală, bineînţeles că acestea pot fi corectate”.

 

Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR), singurul partid care a votat împotriva interceptării conversaţiilor de pe WhatsApp, Telegram şi Signal, a solicitat senatorilor să nu voteze proiectul de lege promovat de Florin Cîţu, arată un comunicat de presă al formaţiunii.

 

Propunerea legislativă prevede următoarele:

 

„Art.10^2. — (1) Furnizorii de servicii de găzduire electronică cu resurse IP şi furnizorii de servicii de comunicaţii interpersonale care nu se bazează pe numere au obligaţia să sprijine organele de aplicare a legii şi organele cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale, în limitele competenţelor acestora, pentru punerea în executare a metodelor de supraveghere tehnică ori a actelor de autorizare dispuse în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Legii nr. 51/1991 privind securitatea naţională, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv:

a) să permită interceptarea legală a comunicaţiilor, inclusiv să suporte costurile aferente;

b) să acorde accesul la conţinutul comunicaţiilor criptate tranzitate în reţelele proprii;

c) să furnizeze informaţiile reţinute sau stocate referitoare la date de trafic, date de identificare a abonaţilor sau clienţilor, modalităţi de plată şi istoricul accesărilor cu momentele de timp aferente;

d) să permită, în cazul furnizorilor de servicii de găzduire electronică cu resurse IP, accesul la propriile sisteme informatice, în vederea copierii sau extragerii datelor existente.

(2) Obligaţiile prevăzute la alin. (1) lit. a) – c) se aplică în mod corespunzător şi furnizorilor de reţele sau servicii de comunicaţii electronice”, arată proiectul de lege. 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Forțele ucrainene, operațiune împotriva unei baze aeriene din Rusia pentru a opri atacurile asupra unor poziții ucrainene cheie
20/05/2024 18:57

Fortele ucrainene au lansat „atacuri coordonate” impotriva unei baze aeriene din sudul Rusiei, care este folosită pentru a efectua atacuri devastatoare cu bombe cu planare asupra pozitiilor ucrainene, a de ...

Misiune pentru salvarea unui bărbat, îngropat de viu în timp ce săpa o fântână
20/05/2024 18:40

Pompierii buzoieni au fost solicitati, luni după-amiază, să intervină in localitatea Maruntisu, oras Pătarlagele, pentru salvarea unei persoane peste care s-a surpat un mal de pămant in timp ce efectua lu ...

Se caută soldați pentru Armata României. Câte posturi sunt disponibile
20/05/2024 18:32

Intre 20 mai si 27 iunie, Ministerul Apărării Naţionale organizează o nouă campanie de recrutare şi selecţie pentru cei care doresc să indeplinească serviciul militar in rezervă, in calitate de rezerv ...

Primul festival dedicat conexiunii dintre părinți și copii debutează la pe 21 iunie la Râșnov
20/05/2024 18:15

Conexiunea dintre părinti si copii este extrem de importantă in conditiile in care avem tot mai putin timp liber. La Rasnov incepe un festival care isi propune să-i apropie pe cei mare de micuti. Intre 21 s ...

Cum a reușit un județ din România să reducă la jumătate numărul „flotanților electorali”. La nivel de țară s-a dublat față de 2020
20/05/2024 17:59

Numărul flotanţilor “electorali” s-a dublat faţă de 2020, potrivit verificărilor dispuse de Ministerul Afacerilor Interne, mai puţin in Bihor unde numărul persoanelor mutate temporar la un al ...

Ebrahim Raisi, ce nu ni s-a spus: cum era poreclit în Iran și de ce regimul a ascuns, inițial, moartea sa
20/05/2024 17:36

Ebrahim Raisi, al 8-lea presedinte al Iranului de după Revolutia Islamică din 1979, s-a stins la 63 de ani, in urma unui accident in care elicopterul in care se afla, impreună cu alti opt pasageri, s-a prăb ...

Guvernul Israelului reacționează dur după solicitarea procurorului-șef al Curții Penale Internaționale: 'O crimă de proporții istorice'
20/05/2024 17:12

Ministrul cabinetului de război din Israel, Benny Gantz (un popular membru centrist al Cabinetului de Război al Israelului), critică decizia procurorului sef al Curtii Penale Internationale, Karim Khan, de a ...

Curtea Penală Internațională solicită mandate de arestare pentru premierul Israelului și liderul Hamas
20/05/2024 17:04

Curtea Penală Internatională (CPI) solicită mandate de arestare pentru liderul Hamas Yahya Sinwar si pentru prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, acuzati de crime de război si crime impotriva umanit ...

Cetăţean maghiar, bănuit de trafic de droguri, arestat preventiv
20/05/2024 16:35

Un cetăţean maghiar in varstă de 31 de ani a fost arestat preventiv, fiind bănuit de deţinere ilegală şi trafic de droguri, informează Inspectoratul Judeţean de Poliţie (IJP) Harghita. Potrivit surse ...

Lemn în valoare de aproape 100.000 de lei, confiscat de poliţişti în weekend
20/05/2024 16:25

Un total de 163 de metri cubi de material lemnos, in valoare de peste 99.520 de lei, a fost confiscat de poliţiştii Biroului pentru Protecţia Fondului Forestier şi Piscicol din cadrul Inspectoratului de Pol ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei