Antoni Gaudi, celebrat la Muzeul Orsay

1muzeu3
1muzeu2

Dimensiune font:

| 10-04-2022 14:44


Muzeul Orsay din Paris îl aduce în lumina reflectoarelor, începând de marţi, pe arhitectul catalan Antoni Gaudi, celebru în întreaga lume pentru catedrala sa Sagrada Familia, indisociabilă de Barcelona, prezentând totodată metodele de lucru ale acestui artist atipic şi puţin cunoscut, relatează duminică AFP.

Neputând muta clădirile realizate de Antoni Gaudi (1852-1926), caracterizate de linii, stâlpi şi mozaicuri, adesea foarte colorate, Muzeul Orsay, care s-a asociat cu Muzeul Naţional de Artă din Catalonia, a preluat provocarea de a pune în scenă „călătoria artistică” a arhitectului.

Inclasificabil, deşi plasat istoric în curentul modernismului catalan şi în cel al Art Nouveau, mai vast, Antoni Gaudi Cornet rămâne deplin asociat cu istoria Cataloniei, pe care nu a părăsit-o aproape niciodată, potrivit curatorilor expoziţiei.

Peste 200 de obiecte şi piese de mobilier, planuri, desene, fotografii, vitralii şi machete sunt expuse.

Expoziţia se deschide într-un vestibul format din lambriuri sculptate din stejar de la Casa Mila, o clădire privată din Barcelona, reconstituită pentru această ocazie.

Un film prezintă vizitatorilor atelier cel mai cunoscut al artistului, situat lângă Sagrada Familia, dar şi metodele sale de lucru, precum dispozitivul său cu oglinzi, conceput pentru a crea personajele uneia dintre primele faţade ale catedralei, sau un model stereostatic (sau polifunicular), care i-au permis, printr-un joc de gravitaţie inversată, să realizeze machete 3D ale viitoarelor sale realizări.

Mai multe mulaje, salvate din atelierul său care a ars în timpul Războiului Civil Spaniol sunt, de asemenea, expuse alături de „biblioteca” sa, mărturie a arhitecţilor care l-au inspirat, printre care Eugene Viollet-le-Duc, care a restaurat Notre-Dame din Paris şi a contribuit la realizarea turlei catedralei.

Un alt segment al expoziţiei este consacrat pregătirii artistului, cu origini modeste, şi extinderii Barcelonei, începând din 1859. De asemenea, este evocată prietenia arhitectului cu Eusebi Guëll, industriaş cu care va forma un duo artistic.

Descoperim un artist care „încarnează paradoxure”, a declarat Elise Dubreuil, care se numără printre curatorii expoziţiei – „foarte iubit şi popular în Barcelona în timpul vieţii, apoi uitat, rafinat şi auster, mândru şi umil”.

Gaudi, care a încetat din viaţă în 1926 după ce a fost lovit de un tramvai, a fost dat uitării timp de mai mulţi ani, înainte de a fi readus la lumină de suprarealişti, inclusiv de Salvador Dali, compatriotul său. Expoziţia este deschisă până la data de 17 iulie.

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

04:22

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
VIDEO/Care este cea mai ieftină capitală europeană pentru un city break în care turiștii mănâncă cu trei euro. Top 10 este dominat de destinații din Europa de Est
18/05/2024 19:30

 Un nou clasament la nivel european arată care sunt cele mai ieftine capitale perfecte pentru un city break. Călătorii care caută o escapadă cu buget redus in Europa in acest an primit si vesti bune. ...

  România Atractivă - 36,35 milioane lei pentru dezvoltarea turismului
16/05/2024 12:23

Turiştii romani şi străini pot descoperi, incepand din această săptămană, noi destinaţii de călătorie prin tară, cu ajutorul platformei locale multimedia Romania Atractivă, care include 12 rute tema ...

Circulaţia rutieră pe Transalpina, între Rânca şi Obârşia Lotrului, rămâne închisă.  În zonă au fost semnalate căderi de pietre
08/05/2024 17:28

Circulaţia rutieră pe Transalpina, intre Ranca şi Obarşia Lotrului, rămane inchisă atata timp cat există in continuare pericol pentru siguranţa publică. În zonă s-au inregistrat căderi de pietr ...

Peste 70.000 de turişti români şi străini s-au aflat pe Litoral
07/05/2024 14:30

Peste 70.000 de turişti romani şi străini s-au aflat in hotelurile si apartamentele de vacantă de pe litoralul romanesc, in perioada 25 aprilie – 6 mai 2024, arată Federaţia Patronatelor din Industr ...

Cât timp se păstrează, de fapt, lumânarea din noaptea de Înviere
05/05/2024 11:33

Lumanarea cu care crestinii ortodocsi duc acasă Lumina Sfantă luată de la slujba de Înviere joacă un rol crucial in datinile religioase legate de acest eveniment. Ceea ce nu stiu multi credinciosi est ...

Aeroportul Internațional Dubai se mută în deșert
29/04/2024 14:45

Aeroportul International Dubai, cel mai aglomerat din lume pentru călătorii internationale, isi va muta operatiunile pe cel de-al doilea aerodrom extins al orasului-stat, in desertul său sudic, „in urm ...

În zbor alături de noblețea înălțimilor. Secretul vânătorii cu șoimi
24/04/2024 12:27

  În adancurile istoriei, undeva in stepele Asiei Centrale si in regiunile muntoase ale Mongoliei, a inceput o relatie sacră intre om si soim. Un parteneriat ce depăseste granitele timpului si spa ...

România participă, în premieră, la Târgul de Turism din Kazahstan
24/04/2024 11:53

Ţara noastră participă, incepand cu 24 aprilie, pentru prima oară, la Targul de Turism din Kazahstan, fiind prezentate destinaţii precum Constanţa - Mamaia, Eforie, Borşa - Maramureş, a anunţat secreta ...

Ceremonia de aprindere a Flăcării Olimpice are loc în Archaia Olympia
16/04/2024 11:41

Ceremonia de Aprindere a Flăcării Olimpice va avea loc in Archaia Olympia, sanctuarul in care au avut loc Jocurile Olimpice Antice. În faţa Templului Herei, se va ridica un nou pod intre Jocurile Ant ...

Pensiuni și hoteluri închise de ISU Braşov, din cauza neregulilor legate de prevenirea incendiilor
11/04/2024 14:38

Sapte unităţi de cazare din municipiul Braşov şi staţiunile Predeal, Bran şi Raşnov au fost inchise de pompieri in urma controalelor desfăşurate in primele trei luni ale anului, a anunţat, joi, şeful ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei