Aproape 20% dintre vehiculele de transport produc accidente în trafic!

2asigurari

Dimensiune font:

| 12-01-2024 11:07

 Dauna medie plătită în baza poliţelor RCA a crescut cu 12% * frecvenţa accidentelor produse de vehiculele de transport cu o masă de peste 16 tone este de 19,1%, faţă de circa 6,6%, cât este frecvenţa medie a daunelor RCA pentru toate tipurile de autovehicule * din fiecare 100 de astfel de vehicule de transport înmatriculate, cel puţin 19 produc accidente în trafic soldate cu pagube materiale sau vătămări corporale şi decese

 

Tarifele RCA sunt deja plafonate la nivelul celor din 28 februarie 2023 până în luna martie a anului în curs, susţin reprezentanţii Uniunii Naţională a Societăţilor de Asigurare-Reasigurare din România (UNSAR), ca răspuns la solicitările unor transportatori care cer plafonarea tarifelor RCA.

Reprezentanţii UNSAR precizează că au „luat notă de anumite declaraţii făcute ieri (miercuri, n.r.) în contextul acţiunilor derulate de anumiţi transportatori care solicită autorităţilor, printre multe alte măsuri, şi plafonarea tarifelor RCA”. „În spiritul unei bune informări a opiniei publice, venim cu o serie de clarificări. Tarifele RCA sunt deja plafonate. Începând cu 11 aprilie 2023, tarifele RCA au fost deja plafonate la nivelul celor din 28 februarie 2023. Iniţial, măsura a fost luată pentru 6 luni, prelungită cu încă 3 luni, pentru ca, apoi, la finalul anului trecut, Guvernul să o prelungească încă o dată, cu mici ajustări, până în luna martie a anului în curs. Nu ştim ce altă industrie se mai află într-o situaţie similară”, se menţionează în comunicat.

Potrivit sursei citate, dauna medie plătită în baza poliţelor RCA la trimestrul trei din 2023 a crescut cu circa 12% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2022, în timp ce despăgubirile nu sunt plafonate.

Totodată, asiguratorii plătesc taxe şi contribuţii în creştere, de la 6,6% pentru RCA în 2021, la circa 13% în 2023 din valoarea primelor brute încasate la asigurarea RCA.

În plus, contribuţia asiguratorilor la FGA - Fondul de Garantare a Asiguraţilor a crescut de la 1% în 2021, la 7% în 2023 din valoarea primelor brute încasate la asigurarea RCA, din care 5% reprezintă împrumut dat de asigurători.

Tarifele RCA sunt calculate în funcţie de frecvenţa daunelor RCA şi de dauna plătită în cazul fiecărui accident. Conform UNSAR, frecvenţa daunelor RCA înregistrată în cazul autovehiculelor pentru transportul bunurilor este de aproape trei ori mai mare decât media pieţei.

Astfel, frecvenţa accidentelor produse de vehiculele de transport cu o masă de peste 16 tone este de 19,1%, faţă de circa 6,6%, cât este frecvenţa medie a daunelor RCA pentru toate tipurile de autovehicule. „Cu alte cuvinte, din fiecare 100 de astfel de vehicule de transport înmatriculate, cel puţin 19 produc accidente în trafic soldate cu pagube materiale (de regulă de o gravitate semnificativ mai mare decât alte categorii de autovehicule) sau vătămări corporale şi decese. Mai mult, în plus faţă de frecvenţă, şi dauna medie despăgubită în baza poliţelor RCA pentru accidentele produse de aceste tipuri de autovehicule este semnificativ mai mare decât dauna medie înregistrată la nivelul întregului parc auto. Nu în ultimul rând, foarte multe daune se plătesc pentru accidente produse în afara ţării, în unele state neexistând limite de despăgubire pentru vătămări corporale sau deces ori chiar pentru daune materiale”, au explicat reprezentanţii UNSAR.

Prin urmare, comportamentul în trafic al fiecărui şofer afectează financiar toţi şoferii de RCA, precizează sursa citată.

Potrivit UNSAR, este nevoie de o schimbare profundă a legislaţiei RCA, aşa cum Guvernul a promis anul trecut. „Actuala lege şi-a demonstrat limitele de atâtea ori, iar măsurile provizorii, aşa cum este cea de îngheţare a tarifelor RCA, nu rezolvă problemele de fond cu care se confruntă deopotrivă asiguraţii, persoanele prejudiciate şi asiguratorii”, precizează UNSAR. Adina MARCU

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Guvernatorul BNR liniștește populația: Noi nu vedem recesiune. Riscul a fost pentru trimestrul întâi
15/05/2024 16:14

Guvernatorul Băncii Naţionale a Romaniei, Mugur Isărescu, a afirmat că nu vede Romania iin pragul recesiunii şi a precizat că riscul a fost pentru trimestrul intai. El a adăugat că toţi indicatorii cu ...

Trăim pe credit! Datoria externă a României a săltat cu aproape 10% în 2024
15/05/2024 07:51

Datoria externă totală a Romaniei a crescut in primele trei luni cu 7,643 miliarde euro, pană la 177,726 miliarde euro, de la 170,083 miliarde euro la 31 decembrie 2023, arată datele Băncii Naţionale a Ro ...

Guvernul Ciolacu a îndatorat România cu 1 miliard astăzi
14/05/2024 09:24

Ministerul Finanţelor a imprumutat intr-o singură zi peste un miliard de lei de la bănci. Astfel, ministerul a atras 458 de milioane de lei din prima emisiune de obligaţiuni de stat de tip benchmark, cu o m ...

 COMUNICAT DE PRESĂ AUDIT MANAGEMENT IASI SRL - 14 mai 2024, Anunț demarare proiect finanțat prin Programul Regional Nord-Est 2021-2027 -Prioritatea 2 „Nord-Est – O regiune mai digitalizată” - Apel : ,,Transformarea digitală a IMM-urilor orientată că
14/05/2024 09:00

 COMUNICAT DE PRESĂ AUDIT MANAGEMENT IASI SRL - 14 mai 2024, Anunt demarare proiect finantat prin Programul Regional Nord-Est 2021-2027 -Prioritatea 2 „Nord-Est – O regiune mai digitalizată&r ...

BNR anunță sărăcie! Inflația va exploda
14/05/2024 08:43

BNR a decis luni mentinerea dobanzii-cheie la 7% pe an, desi guvernatorul semnalase că, odată instalată pe o traiectorie sustenabilă de scădere a inflatiei, am putea vedea si o primă tăiere de dobandă. ...

FOTO | Începe lupta pentru materiile prime: Peste 95% dintre ele se găsesc în Marea Neagră
13/05/2024 12:17

  Conform unei hărti trimise de Agentia Natională pentru Resurse Minerale (ANRM) către ZF, metalele care intră in categoria pămanturilor rare, precum si cantităti de mangan, ar putea ...

Înmatriculările de autoturisme noi au crescut în România cu o treime
13/05/2024 11:31

Înmatriculările de autoturisme noi au crescut in Romania, pe parcursul luni aprilie 2024, cu 33,2% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, iar segmentul "electrificate" a raportat un salt ...

Vecina României care și-a majorat rezervele de aur cu 3.000% în 10 ani. Fiecărui locuitor îi revin acum câte 10 grame de aur
13/05/2024 09:22

Ungaria a inregistrat cea mai mare crestere procentuală din lume a rezervelor sale de aur, cu aproape 3.000% in 10 ani. Potrivit Băncii Centrale, fiecărui maghiar ii revin acum 10 grame de aur. Rezervele de ...

Seceta a afectat dramatic plantațiile de portocali din Brazilia. Cea mai slabă recoltă din ultimii 36 de ani
12/05/2024 16:45

Brazilia, cel mai mare exportator mondial de suc de portocale, ar urma să strangă in acest an cea mai slabă recoltă din ultimii 36 de ani, după ce seceta a afectat in mod grav culturile, estimează compani ...

 România asigură peste 20% din consumul din Uniunea Europeană la carnea de oaie
12/05/2024 16:14

Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a afirmat, duminică, că Romania asigură peste 20% din consumul din Uniunea Europeană la carnea de oaie. "Mă bucur că particip astăzi la o tradiţie pe care o r ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei