Asistaţii social îşi vor putea efectua orele de muncă în 12 instituţii

2asistati

Dimensiune font:

| 28-01-2020 00:00


Municipalitatea a stabilit că beneficiarii ajutoarelor sociale îşi vor efectua orele de muncă la Salubris, Servicii Publice, DAPPP, AJOFM, AJPIS, Curtea de Apel Iaşi, Tribunalul Iaşi, Judecătoria Iaşi, Primăria Iaşi, Casa Judeţeană de Pensii şi DAS Iaşi

La finele săptămânii, consilierii locali vor trebuie să se pronunţe asupra planului de acţiune vizând repartizarea orelor de muncă către beneficiarii de veit minim garantat. În acest moment, în municipiul Iaşi există 60 de beneficiari de venit minim garantat, care au obligaţia de a presta, lunar, un număr de ore: 11 ore pentru persoana singură, 20 de ore pentru familia compusă din doi membri, 27 ore - familia cu 3 membri, 32 de ore - familia compusă din patru persoane şi 40 ore în cazul familiei compusă din cinci persoane. „Pregătirea profesională şi starea de sănătate îngrădesc într-o anumită măsură accesul beneficiarilor de venit minim garantat la piaţa muncii calificate, pentru majoritatea acestora nivelul de pregătire fiind muncitor necalificat. Tipurile de activităţi ce pot fi prestate sunt întreţinere/ curăţenie spaţii cu destinaţia de birouri, curăţenie stradală, a căilor de acces, a locurilor de joacă, întreţinerea spaţiilor verzi, plantări de arbori şi arbuşti, salubrizarea pieţelor, târgurilor, oboarelor, lucrări de decolmatare a şanţurilor. Ca unităţi partenere propunem Salubris, Servicii Publice, DAPPP, AJOFM, AJPIS, Curtea de Apel Iaşi, Tribunalul Iaşi, Judecătoria Iaşi, Primăria Iaşi, Casa Judeţeană de Pensii, DAS Iaşi şi unităţile de asistenţă socială din subordinea acesteia precum şi organizaţiile nonguvernamentale partenere în programele sociale ale municipalităţii”, se arată într-o notă de fundamentare a proiectului.

„Salarii” cuprinse între 141 şi 527 lei!

În condiţiile Legii nr. 416/2001, familiile şi persoanele singure au dreptul să primească un venit minim garantat ca formă de asistenţă socială. Nivelul lunar al acestui venit se raportează la indicatorul social de referinţă (ISR - al cărui cuantum este şi în 2020 tot de 500 de lei), şi are următoarele valori:

- 0,283 ISR (141,5 lei) pentru persoana singură;

- 0,510 ISR (255 de lei) pentru familiile formate din două persoane;

- 0,714 ISR (357 de lei) pentru familiile formate din trei persoane;

- 0,884 ISR (442 de lei) pentru familiile formate din patru persoane;

- 1,054 ISR (527 de lei) pentru familiile formate din cinci persoane;

- câte 0,073 ISR (36,5 lei) pentru fiecare altă persoană peste numărul de cinci persoane, care face parte din familie. Tudor DAMASCHIN

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Nicolae Balcescu, cu sediul in sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 380, judetul Bacau, telefon 0234.214.071, fax 0234.214.016, e-mail: registratura@primaria-nicolae-balcescu.ro, cod fiscal 4353234. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: -spatiu cu suprafata de 10,95 mp, in vederea desfasurarii activitatii cabinet de oftalmologie si optica medicala, situat in imobilul Dispensar Uman din satul Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 8, avand nr. cadastral 61861, CF 61861, apartinand domeniului public al Comunei Nicolae Balcescu, conform caietului de sarcini, H.C.L. Nicolae Balcescu nr. 31/11.03.2024 si temeiului legal O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: La cerere, de la sediul institutiei, Compartiment Relatii cu Publicul si Arhiva. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Relatii cu Publicul si Arhiva din cadrul Comunei Nicolae Balcescu, sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str.Eroilor nr.380, judetul Bacau. 3.3.Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G.nr.57/2019 privind Codul administrativ: 30 Lei/exemplar, se achita numerar sau prin OP la Compartimentul Impozite si Taxe din cadrul Comunei Nicolae Balcescu. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 06.06.2024, ora 13.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1.Data-limita de depunere a ofertelor: 14.06.2024, ora 13.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Nicolae Balcescu, sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 380, judetul Bacau, Compartiment Relatii cu Publicul si Arhiva. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 17.06.2024, ora 10.00, Comuna Nicolae Balcescu, sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 380, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a civila si de contencios administrativ si fiscal a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234.514.419, fax 0234.525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 16.05.2024.
ECOPIATA S.A. IASI organizeaza licitatii publice cu strigare pentru inchirierea urmatoarelor terenuri si spatii comerciale: - terenul nr. 4 (20 mp) din Bazar, destinat amplasarii unei rulote pentru activitatea de fast food, pe 31.05.2024 - ora 9.30; - terenul nr. 2 (20 mp) din Bazar, destinat amplasarii unei rulote pentru activitatea de fast food, pe 31.05.2024 - ora 9.45; - spatiul comercial S1 (5,87 mp) – Piata Independentei pe 31.05.2024 – ora 10.00; - spatiul comercial S3 (24 mp) - Piata Independentei pe 31.05.2024 - ora 10.30; - spatiul comercial S4 (38 mp) - Piata Independentei pe 31.05.2024 - ora 11.00; - spatiul comercial S5 (72,5 mp) - Piata Independentei pe 31.05.2024 - ora 11.30; - spatiul comercial S9 (48,21 mp) - Piata Independentei pe 31.05.2024 - ora 12.00; - spatiul comercial S25 (30,00 mp) - Piata Hala Centrala pe 31.05.2024 - ora 12.30; - spatiu comercial S2 (28,65 mp) - Piata Hala Centrala pe 31.05.2024 -ora 13.00; spatiul comercial S6 (28,65 mp) – Piata Hala Centrala pe 31.05.2024 – ora 13.30; - teren nr. 1 (25 mp) din Piata Pacurari, destinat amplasarii unei rulote/ chiosc/ modul pe 31.05.2024 – ora 13.45; - teren nr. 2 (25 mp) din Piata Pacurari, destinat amplasarii unei rulote/ chiosc/ modul, pe 31.05.2024 – ora 14.00. Licitatiile vor avea loc la sediul firmei din Str. Anastasie Panu nr. 48. Caietele de sarcini se pot cumpara de la secretariatul societatii, unde se va depune documentatia pentru inscriere pana la data si ora de incepere a fiecarei licitatii. Informatii suplimentare la tel. 0232/267844.
PNRR:COMUNA STĂNILEȘTI – „Înființarea unui centru de colectare a deșeurilor prin aport voluntar în comuna Stănilești, județul Vaslui”
26/05/2024 13:00

 Data: 26.05.2024 Comunicat de presă la inceperea proiectului „PNRR: Fonduri pentru Romania modernă si reformată!” C3 - Managementul deseurilor Beneficiar: COMUNA STĂNILESTI   ...

Povestea șocantă a deţinutului politic „nereeducat“ în temniţele comuniste. Grigore Caraza a murit ucis de un cerşetor
26/05/2024 11:09

Grigore Caraza este una dintre dintre personalităţile proeminente ale Rezistenţei anticomuniste din Romania. Invăţătorul din Neamţ a infiinţat organizaţia „Frăţiile de arme“ după instaurarea reg ...

Urșii au dat iama printr-un sat din Bacău
25/05/2024 16:30

Jandarmii au intervenit la Coţofăneşti, Parava şi Oituz după ce a fost semnalată prezenţa unor urşi in gospodării sau pe stradă, a informat, sambătă, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean (IJJ) Bacău ...

O fetiță de 8 ani din Botoșani a fost violată și ucisă. Criminalul a fost prins
25/05/2024 16:08

O fetiţă de 8 ani din judetul Botosani, care fusese dată dispărută aseară, a fost găsită decedată, azi noapte, intr-o lizieră de salcami de la marginea satului Jijia, comuna Albesti. Purtătorul de c ...

El este presupusul criminal al fetiței de 8 ani, prins după 12 ore de căutări cu drone, câini și elicopter
25/05/2024 15:51

Un bărbat in varstă de 32 de ani a fost retinut, sambătă, după ce trupul unei fetite de 8 ani a fost descoperit, in noaptea de vineri spre sambătă, intr-o lizieră de salcami de la marginea satului Jijia ...

„Povești muzicale” – atelier de lectură pentru copii, la Palatul Culturii
24/05/2024 11:15

Atelierele de lectură pentru copii „Povesti muzicale” continuă sambătă, 25 mai 2024, de la ora 16.00, in Sala „Stefan Procopiu” de la Palatul Culturii, cu o nouă editie. Coordonate ...

Zeci de locuri de parcare, scoase la licitație
24/05/2024 10:49

  Directia de Exploatare Patrimoniu organizează in perioada următoare 2 licitatii publice cu strigare pentru inchirierea unui număr de 58 de locuri de parcare situate pe strada Vasile Lupu numărul 98A ...

„Bătălia Cărţilor”, la Biblioteca Județeană „Gh. Asachi”
24/05/2024 10:48

Biblioteca Judeteană „Gh. Asachi” Iasi, in calitate de organizator si Biblioteca Judeţeană „Octavian Goga” Cluj, in calitate de initiator, lansează o nouă editie a Concurs ...

Fostul manager al Spitalului Judeţean de Urgenţă
24/05/2024 10:46

Fostul manager al Spitalului Judeţean de Urgenţă "Mavromati" Botoşani, medicul Monica Adăscăliţei, a fost pusă in libertate, după ce magistraţii Curţii de Apel Suceava au decis inlocuirea m ...

„Muzica va fi definiția carierei mele”
24/05/2024 10:06

În inima orasului, intr-o sală mică si luminoasă, sunete delicate incep să danseze in aer. Mainile mici ale copiilor se miscă gratios pe clapele pianului, creand o simfonie plină de emotie si profun ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei