Azi este Ignatul. Ce să nu faci în ziua de Ignat, tradiții și obiceiuri

taierea-porcului1

Dimensiune font:

| 20-12-2022 08:51

 Pe 20 decembrie, românii, cu precădere cei din mediul rural, sărbătoresc Ignatul, ziua în care, conform tradiţiei, este sacrificat porcul pentru masa de Crăciun.

 

Ritualul sacrificării unui animal aminteşte de popoarele vechi (egipteni, greci, romani) care jertfeau un animal în perioadele de trecere de la un an sau anotimp la altul. Acest sacrificiu semnifică anul ce se încheie, dar şi noua viaţă ce se naşte - noul an.

Vechii daci sacrificau un animal ca simbol al divinităţii întunericului, care slăbea puterea Soarelui în cea mai scurtă zi a anului, la Solstiţiul de iarnă. Pentru a veni în ajutorul Soarelui, oamenii sacrificau porci. După Solstiţiu, ziua începea să crească, iar Crăciunul era o sărbătoare a luminii şi a vieţii, conform volumului ''Cartea de Crăciun'' de Sorin Lavric (Editura Humanitas, 1997).

 

Folcloristul Petru Caraman considera că obiceiul tăierii porcului din ziua de Ignat îşi află rădăcinile în tradiţiile antichităţii romane. Lumea romană practica acest sacrificiu la Saturnalii, între 17 şi 30 decembrie, consacrându-l lui Saturn, la origine zeu al semănăturilor. Porcul însuşi era socotit ca întruchipare a acestei divinităţi, a cărei moarte şi reînviere se consumă la finalul anului vechi şi în preajma începerii anului nou.

Ritualul tăierii porcului aminteşte de jertfele aduse în antichitate zeităţilor care apăreau şi dispăreau, se năşteau şi mureau în perioadele de înnoire a timpului calendaristic. Tăierea porcilor avea loc într-o anumită zi, la Ignat (20 decembrie), şi într-un anumit moment al zilei, de obicei în zori. Prinderea şi înjunghierea animalului, tranşarea acestuia ofereau suficiente momente pentru efectuarea unor practici menite să asigure sănătatea gazdei în noul an, să alunge spiritele rele, să prezică vremea pe o perioadă mai îndelungată de timp, să fertilizeze ogoarele pentru a obţine roade bogate, precizează volumul "Sărbători şi obiceiuri româneşti" de Ion Ghinoiu (Editura Elion, 2002).

Ignat este, se pare, o divinitate solară care a preluat numele şi data de celebrare a Sfântului Ignatie Teofanul (20 decembrie) din calendarul ortodox, sinonim cu Ignatul Porcilor. Sacrificarea porcului şi pârlitul acestuia în ziua de Ignat (Ignis = foc) sunt practici preistorice care supravieţuiesc în ţinuturile româneşti extracarpatice, mai scrie Ion Ghinoiu în volumul amintit. Sacrificarea trebuia să aibă loc ziua, întrucât numai lumina putea ţine la distanţă spiritele rele. Locul ales pentru tăierea porcului era supus unui ritual de purificare, fiind tămâiat şi stropit cu apă sfinţită.

Ignatul în zilele noastre

În zilele noastre, tăierea porcului este un prilej de reunire a familiei, iar pentru copii este un prilej de veselie şi de joacă. În seara dinaintea Ignatului, oamenii pregătesc câteva cuţite bine ascuţite, o butelie de gaz sau paie - pentru pârlit, vasele în care vor pune carne, slănină şi şoric.

Bărbaţii sunt cei care se ocupă de sacrificarea animalului, iar tradiţia cere ca acela care taie porcul să fie un om curat, care înainte de sacrificiu trebuie să meargă la Biserică, să se spovedească, părintele iertându-i şi păcatul uciderii porcului. De obicei, femeile nu participă la sacrificare, rolul lor începe în momentul în care carnea de porc ajunge pe masa din bucătărie, pentru a fi preparată.

 

După sacrificare, porcul este spălat, apoi este pârlit pe un pat de paie. Uneori se aruncă în foc ramuri de lemn câinesc şi de iasomie, ca să iasă şoricul aromat. După ce este pârlit, porcul se acoperă cu un ţol şi copiii se urcă pe el, precizează volumul ''Cartea de Crăciun'' de Sorin Lavric (Editura Humanitas, 1997).

Ion Creangă povesteşte în ''Amintiri din copilărie'' despre acest moment: "La Crăciun, când tăia tata porcul şi-l pârlea, şi-l opărea, şi-l învelea iute cu paie, de-l înnăduşa, ca să se poată rade mai frumos, eu încălecam pe porc deasupra paielor şi făceam un chef de mii de lei, ştiind că mie are să-mi dea coada porcului s-o frig şi beşica s-o umplu cu grăunţe, s-o umflu şi s-o zurăiesc după ce s-a usca..."

Femeile se ocupă de împărţirea cărnii pe categorii, dar numai după ce bărbatul care sacrifică porcul face semnul crucii cu cuţitul pe fruntea animalului şi termină de tranşat porcul. Se pune deoparte carne pentru cârnaţi, caltaboşi, tobă, pentru friptura de la pomana porcului. Începând de la urechi şi coadă, mâncate de obicei de copii, la carnea macră şi slănina pusă la afumat, până la intestinele folosite pentru a fi umplute cu carnea tocată sau picioarele din care se pregăteşte piftia, totul este folosit de gospodina casei pentru bucatele puse pe masă în ziua de Crăciun. După tranşarea şi sortarea cărnii, gospodina casei pregăteşte o masă, numită tradiţional "pomana porcului", pentru toţi oamenii care au ajutat la tăierea animalului. Astfel, într-un ceaun mare, se prăjeşte carne din porcul proaspăt sacrificat, tăiată din toate părţile porcului: muşchi, ficat, slănină, coastă. Odată cu friptura, gospodina face şi o mămăligă mare, cât să ajungă pentru toţi mesenii şi, în mijlocul mesei, pune şi un castron cu murături. De obicei, masa se aşează în curte, în faţa casei, se mănâncă în picioare şi se bea ţuică fiartă.

Din restul cărnii se prepară produsele destinate sărbătorilor de Crăciun, Anul Nou şi Bobotează: cârnaţi, piftie, tobă, caltaboşi, sarmale, friptură. Totodată, o parte se conservă pentru a fi consumată peste an.

Tradiții și obiceiuri de Ignat

În tradiţia românească întâlnim o serie de obiceiuri legate de Ignat. Astfel, în ajunul Ignatului se fierbe grâu, iar capul familiei îl tămâiază şi îl binecuvântează. Din acest grâu fiert mănâncă toţi membrii familiei, iar ce rămâne se dă dimineaţa la păsări. Dacă porcul este negru, se ia o bucată din untura lui şi se duce la Biserică de Bobotează, să fie sfinţită de preot. Apoi, poate fi folosită de cei care au dureri de picioare sau junghiuri. Despre ficatul porcului se spune că este bun pentru vindecarea anemiei sau a lipsei poftei de mâncare.

Tradiţia spune că în ziua de Ignat nu este permisă nicio altă activitate, ziua întreagă fiind dedicată doar tăierii, sortării şi preparării specialităţilor din carne de porc. La sate, se crede că splina porcului este cea care descoperă durata iernii: dacă splina este groasă în capăt, e semn că va fi o iarnă grea, cu multă zăpadă, iar dacă este subţire, arată că va fi o iarnă săracă în zăpadă, iar anul nou va fi secetos. În anumite zone ale ţării există obiceiul ca stăpânul casei să ia pe un deget puţin sânge scurs din porc şi să deseneze o cruce pe fruntea copiilor, pentru ca aceştia să fie sănătoşi.

Între Ignat şi Crăciun, femeile macină grâu din care se fac un fel de turte, numite ''scutecele Domnului Hristos'', preparate cu miere şi nucă măcinată, care se mănâncă în Ajunul Crăciunului. ​

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:26

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Cum devine moldovenesc grâul ucrainean. ”În război se fac cele mai mari profituri!”
19/05/2024 20:03

Republica Moldova exporta in Romania, in trimestrul III 2021, o cantitate de 14.699 de tone de grau, iar după inceperea războiului, in trimestrul III din 2022, a urcat la 74.000 de tone de grau, pentru ca in ...

Explicațiile pentru presiunea mare de la granițele României: Peste 275.000 de oameni au trecut frontierele în 24 de ore
19/05/2024 17:01

Peste 275.000 de oameni si circa 86.000 de masini au trecut frontiera Romaniei in ultimele 24 de ore, anuntă duminică Politia de Frontieră. Punctele de trecere a frontierei sunt mai aglomerate deoarece dumin ...

Elicopterul în care s-ar afla președintele Iranului s-ar fi prăbușit
19/05/2024 16:53

Un elicopter in care s-ar fi aflat presedintele Iranului, Ebrahim Raisi, ar fi fost implicat intr-un accident aviatic. Acesta călătorea intr-un convoi de 3 elicoptere, unul dintre ele s-ar fi prăbusit, dar n ...

Colonelul Talpan, declarații de noaptea minții: și-a făcut de râs superiorii și a dat o veste bulversantă
19/05/2024 15:56

Pe vremuri, se stia că disciplina e o conditie de bază in cadrul Armatei. Iar ierarhiile se respectă cu sfintenie. In ultimii ani insă, in ceea ce priveste Armata Romană cel putin, aparitia personajului Fl ...

Armata României se „dezintegrează”. Val de plecări din Ministerul Apărării Naționale din cauza salariilor mici
19/05/2024 15:36

Tinerii care sunt ingineri in Armata Romaniei, dar si cei care au alte functii, aleg să-si dea demisia, ca urmare a salariilor mici. Studentii de la cele 4 facultăti ale Academiei Tehnice Militare din Bucures ...

Ciclonul care a distrus Europa ajunge în România! Meteorologii anunță ploi abundente, grindină și vânt puternic
19/05/2024 10:53

În Europa, in ultimele zile, un ciclon a făcut ravagii, cea mai afectată tară fiind Italia. Meteorologii avertizează că ciclonul se intreaptă spre tara noastră si, chiar dacă nu va lovi cu aceeasi ...

Atenție! Reguli stricte în mai multe cafenele din România în weekend
19/05/2024 06:54

Mai multe cafenele din Bucuresti si din Cluj au inceput să le interzică clientilor folosirea laptopului in timpul weekend-ului. Motivul principal ar fi că uneori oamenii sunt atat de focusati pe muncă, inca ...

Trendul bizar care a luat amploare în liceele din România! Elevii se identifică drept animale şi vin îmbrăcaţi ca vulpi şi papagali: 'Urcă în patru labe'
19/05/2024 06:46

Trendul care a uimit Romania! Elevii "furry" au ajuns să sperie profesorii. Fenomenul inspirat de pe reţelele de socializare ii transformă pe copii in diverse animale. Se imbracă şi se comportă ca nişte ...

Inundaţii în Germania, Belgia, Franţa şi Olanda în urma ploilor abundente
18/05/2024 22:19

Mai multe regiuni din Germania, Belgia, Franţa şi Olanda au fost afectate sambătă de inundaţii in urma intemperiilor, iar pagubele se anunţă deja ‘considerabile’ in unele locuri, relatează A ...

Prima ipoteză după naufragiul de la Sf. Gheorghe: 'Cel mai probabil a fost o coliziune cu o altă navă' / Cum s-au salvat cei opt marinari
18/05/2024 20:34

Liderul Sindicatului Liber al Navigatorilor, Adrian Mihălcioiu, a afirmat că cel mai probabil nava scufundată in zona Sfantu Gheorghe s-ar fi lovit de o altă navă şi a explicat că, in general, un vapor s ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei