Bani găsiți printre gunoaie, la Țuțora!

2bani gunoi

Dimensiune font:

| 02-11-2022 12:59

Este vorba de suma de 2.100 de lei pe care angajaţii unei firme i-ar fi găsit printre deșeuri de plastic şi carton * banii au fost predaţi Poliţiei, ce caută acum persoana care i-a pierdut

 

 

Folosită, în general, metaforic atunci când vine vorba de deşeurile reciclabile, expresia „comoara din gunoi” a căpătat noi sensuri după ce angajaţii societăţii care de ocupă cu sortarea gunoiului de la staţia Ţuţora au găsit o importantă sumă de bani. Mai precis 2.100 lei. Cine i-a pierdut, nu se ştie, însă ceea ce trebuie evidenţiat este atitudinea angajaţilor firmei Edil, cea care se ocupă de sortarea deşeurilor la staţia de la Ţuţora. „Suma de bani a fost găsită pe banda transportoare, printre deşeuri de carton şi plastic. Am anunţat imediat poliţia, iar banii au fost predaţi, aşa cum e şi firesc,   oamenilor legii”, spune managerul societăţii, Cătălin Gârjan.

Acesta spune că, în general, astfel de cazuri sunt izolate. „Au mai fost situaţii în care ieşenii au venit să ne întrebe dacă nu am găsit diverse bunuri de valoare, aruncate din greşeală. Angajaţii noştri respectă legea, prin urmare, în astfel de situaţii,  bunurile sunt predate Poliţiei. Ar fi şi greu ca vreunul dintre cei care lucrează la Ţuţora să-şi însuşească ceva întrucât sunt camere de supraveghere peste tot”, mai spune managerul firmei Edil.

Arme în ghena de gunoi

Cazuri celebre petrecute prin ţară, cum ar fi pantoful cu 15.000 de euro sau cei 20.000 de lei găsiţi de un om al străzii într-un tomberon din Botoşani nu au avut corespondent la Iaşi. Singurul episod oarecum similar a avut loc cu mulţi ani în urmă, când reprezentanţii unei bănci din opraş ar fi aruncat din greşeală o cutie care conţinea plicuri cu carduri bancare.

În schimb, anul trecut, un rucsa cu două arme a fost găsit lângă o ghenă de gunoi din cartierul Nicolina. Din verificările efectuate de poliţişti a rezultat faptul că una din arme era Airsoft, iar cealaltă o armă neletală, supusă însă autorizării. Lucian STATE

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

05:49

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Din nou grevă la Radio Iași
13/05/2024 11:40

  Aproximativ 20 de angajati ai postului Radio Romania Iasi au reluat seria protestelor spontane. Prin actiunea de astăzi, acestia reclamă desconsiderarea propunerilor venite din partea salariatilor po ...

 Primarul municipiului Botoşani, Cosmin Andrei, a scăpat de controlul judiciar. El era acuzat de corupție
13/05/2024 11:27

 Primarul municipiului Botoşani, Cosmin Andrei, a scăpat de controlul judiciar in dosarul in care este acuzat de DNA de fapte de corupţie. Magistraţii Tribunalului Botoşani au ridicat măsura control ...

„Concert la Palat
13/05/2024 10:51

Maine, Opera Natională Romană din Iasi va oferi publicului, la Palatul Culturii din Iasi, un nou concert cameral. Acesta face parte din programul intitulat „Concert la Palat”, care a inceput luna ...

Ecce Homo, păzit cu mitralierele, la Iași
13/05/2024 09:22

O pictură celebră a artistului italian Titian a fost adusă la Iasi, de putină vreme, de la muzeul Bruckental din Sibiu. „Ecce Homo” / „Iată Omul” va sta timp de o lună la Muzeul Mu ...

Escrocii reinventează medoda Accidentul. Trei tentative de înşelăciune, într-o singură noapte
13/05/2024 09:19

Cateva persoane din Neamţ au dat dovadă de vigilenţă, necăzand in plasa unor escroci care au incercat să le speculeze stările emoţionale cand li s-a spus că „rude apropiate au suferit accidente“. ...

După şapte litri de vin, un ieşean şi-a înjunghiat mortal fratele
13/05/2024 08:45

Vineri, 10 mai, magistraţii au pronunţat sentinţa intr-un dosar ce s-a judecat cu o viteză uluitoare. Fapta, un omor prin injunghiere, s-a petrecut pe 9 ianuarie. Costel H. şi fratele său, Doru, s-au apuc ...

Guvernul a dat „undă verde” construirii drumului de acces către Aeroport
13/05/2024 08:30

În sedinta de săptămana trecută, Guvernul a adoptat o Hotărare privind trecerea unei constructii si a unui teren in suprafată de 1.070 de metri pătrati din domeniul public al statului si din adminis ...

Microbuz electric, destinat transportului copiilor aflați în situații de risc
13/05/2024 08:12

Copiii de la Centrul de zi din satul Cornesti, comuna Miroslava, vor beneficia in curand de un mijloc de transport modern, cu ajutorul căruia se vor putea deplasa in conditii de sigurantă de acasă la sediul ...

Bătrâna mamă s-a înarmat cu un ceaun şi s-a dus să-şi salveze fiica
13/05/2024 08:09

Povestea Oliviei e chiar un scenariu de telenovelă sud-americană. Acum e femeie matură, s-a indrăgostit de Cornel in urmă cu 14 ani, imediat ce a absolvit clasa a VIII-a. Locuia intr-o comună de langă Pa ...

Concurență record la admiterea în clasa a V-a, la Iași
13/05/2024 00:23

A inceput oficial perioada testărilor pentru admiterea la clasa a V-a in liceele si colegiile de top din Iasi. Prima testare s-a dat, sambătă, la Colegiul National „Costache Negruzzi”, unde s-a i ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei