Brânză expirată şi carne dubioasă în pieţele din oraş

1controale piete

Dimensiune font:

| 20-04-2022 00:00

Inspectorii sanitari veterinari au descoperit nereguli privind comercializarea produselor specifice Sărbătorilor Pascale în piețele ieșene, de la ouă care nu aveau marcată metoda de creștere și categoria de calitate, la produse alimentare care nu prezentau etichete cu informațiile de identificare * amenzile au însumat peste 31.000 lei, iar 200 de kilograme de alimente au fost retrase de la comercializare


 

În perioada 12-15 aprilie, Comisia mixtă constituită prin ordin al prefectului județului Iași, Bogdan Cojocaru, pentru verificarea produselor specifice Sărbătorilor Pascale a efectuat un număr de 66 de controale în piețe, în urma cărora au fost aplicate 11 sancțiuni contravenționale în valoare de 31.400 lei și au fost date 18 avertismente. La verificări au participat reprezentanți ai Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Iași, ai Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Iași, ai Direcţiei de Sănătate Publică Iași și ai Inspectoratului Județean de Poliție Iași.

Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Iași (CJPC) a oprit temporar de la comercializare 79,5 kg de alimente, în valoare de 1.561 lei, și a oprit definitiv de la comercializare 84,5 kg de alimente în valoare de 1.714 lei. Principalele abateri constatate de CJPC în timpul acțiunilor de control s-au referit la comercializarea ouălelor vrac care nu aveau marcată metoda de creștere și categoria de calitate, comercializarea ouălelor care nu respectau condițiile de depozitare recomandate de producător, fiind depozitate la temperatura mediului ambiant, comercializarea produselor alimentare (brânzeturi diverse sortimente) având termenul de valabilitate depășit, comercializarea produselor alimentare diverse care nu prezentau etichete cu informațiile de identificare și caracterizare, nerespectarea condițiilor de depozitare pentru produsele congelate din carne, nerespectare condițiilor de depozitare pentru materii prime fast-food (carne de mici), precum și neafișarea la punctul de lucru a certificatului de înregistrare de la Registrul Comerțului, neafișare preț aferent unității de măsură. În ceea ce privește Direcția Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA), principalele neconformități sesizate au vizat etichetarea neconformă, depozitarea necorespunzătoare, lipsa termogramelor în vitrinele frigorifice sau completarea lor necorespunzătoare, fișe de aptitudini expirate ale angajaţilor, igienă neconformă în spațiile de vânzare. Inspectorii DSVSA au retras de la comercializare 8,5 kg de preparate din carne.

Recomandări

Având în vedere aceste nereguli, Direcția de Sănătate Publică (DSP) a transmis o serie de recomandări privind condițiile igienico-sanitare, dotarea cu saci menajeri pentru toate pubelele, condițiile de manipulare și păstrare a produselor specifice Sărbătorilor Pascale, transportul și expunerea materiilor prime (carne, ouă) separate de produsele finite, respectarea temperaturii de depozitare, păstrarea etichetelor până la epuizarea stocului de marfă, asigurarea condițiilor pentru igiena individuală a vânzătorilor (săpun, prosoape de unică folosință), precum și a condițiilor de îndepărtare a deșeurilor. „Este foarte important ca ieșenii să își petreacă sărbătorile pascale în siguranță, din toate punctele de vedere. Comisia mixtă a început activitatea săptămâna trecută și va continua să lucreze inclusiv în perioada sărbătorilor, urmând să fie prezentat un raport la finalul săptămânii viitoare. Vrem să ne asigurăm că produsele comercializate în această perioadă respectă toate normele legale și nu pun în pericol sănătatea ieșenilor”, a declarat Bogdan Cojocaru, prefectul județului Iași. Lucian STATE

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

05:49

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Din nou grevă la Radio Iași
13/05/2024 11:40

  Aproximativ 20 de angajati ai postului Radio Romania Iasi au reluat seria protestelor spontane. Prin actiunea de astăzi, acestia reclamă desconsiderarea propunerilor venite din partea salariatilor po ...

Primarul municipiului Botoşani, Cosmin Andrei, a scăpat de controlul judiciar. El era acuzat de corupție
13/05/2024 11:27

 Primarul municipiului Botoşani, Cosmin Andrei, a scăpat de controlul judiciar in dosarul in care este acuzat de DNA de fapte de corupţie. Magistraţii Tribunalului Botoşani au ridicat măsura control ...

„Concert la Palat
13/05/2024 10:51

Maine, Opera Natională Romană din Iasi va oferi publicului, la Palatul Culturii din Iasi, un nou concert cameral. Acesta face parte din programul intitulat „Concert la Palat”, care a inceput luna ...

Ecce Homo, păzit cu mitralierele, la Iași
13/05/2024 09:22

O pictură celebră a artistului italian Titian a fost adusă la Iasi, de putină vreme, de la muzeul Bruckental din Sibiu. „Ecce Homo” / „Iată Omul” va sta timp de o lună la Muzeul Mu ...

Escrocii reinventează medoda Accidentul. Trei tentative de înşelăciune, într-o singură noapte
13/05/2024 09:19

Cateva persoane din Neamţ au dat dovadă de vigilenţă, necăzand in plasa unor escroci care au incercat să le speculeze stările emoţionale cand li s-a spus că „rude apropiate au suferit accidente“. ...

După şapte litri de vin, un ieşean şi-a înjunghiat mortal fratele
13/05/2024 08:45

Vineri, 10 mai, magistraţii au pronunţat sentinţa intr-un dosar ce s-a judecat cu o viteză uluitoare. Fapta, un omor prin injunghiere, s-a petrecut pe 9 ianuarie. Costel H. şi fratele său, Doru, s-au apuc ...

Guvernul a dat „undă verde” construirii drumului de acces către Aeroport
13/05/2024 08:30

În sedinta de săptămana trecută, Guvernul a adoptat o Hotărare privind trecerea unei constructii si a unui teren in suprafată de 1.070 de metri pătrati din domeniul public al statului si din adminis ...

Microbuz electric, destinat transportului copiilor aflați în situații de risc
13/05/2024 08:12

Copiii de la Centrul de zi din satul Cornesti, comuna Miroslava, vor beneficia in curand de un mijloc de transport modern, cu ajutorul căruia se vor putea deplasa in conditii de sigurantă de acasă la sediul ...

Bătrâna mamă s-a înarmat cu un ceaun şi s-a dus să-şi salveze fiica
13/05/2024 08:09

Povestea Oliviei e chiar un scenariu de telenovelă sud-americană. Acum e femeie matură, s-a indrăgostit de Cornel in urmă cu 14 ani, imediat ce a absolvit clasa a VIII-a. Locuia intr-o comună de langă Pa ...

Concurență record la admiterea în clasa a V-a, la Iași
13/05/2024 00:23

A inceput oficial perioada testărilor pentru admiterea la clasa a V-a in liceele si colegiile de top din Iasi. Prima testare s-a dat, sambătă, la Colegiul National „Costache Negruzzi”, unde s-a i ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei