Căldură vândută ieşenilor printr-un SRL!

1termoficare

Dimensiune font:

| 01-05-2022 14:00

În acest moment, Primăria are minim trei parteneri de discuţie în ceea ce priveşte reconcesionarea serviciului de termoficare, dar cu toate acestea varianta unui parneriat public-privat nu este una viabilă pentru iarna următoare * municipalitatea ieşeană intenţionează să joace mai departe rolul de operator de termoficare, dar o va face prin intermediul unei societăţi comerciale pe care o va înfiinţa cât de curând * chiar şi aşa, marea provocare o va constitui achiziţia combustibilului, fiind şanse reduse de a mai cumpăra cărbune la preţul de 165 de dolari pe tonă * vestea rea pentru ieşeni este că vor plăti mai mult pentru fiecare gigacalorie din sezonul următor

 

 

Sezonul rece se apropie de sfârşit. Municipalitatea ieşeană ia în calcul sistarea furnizării agentului termic în oraş, imediat după încălzirea treptată a vremii, urmând să demareze imediat procedurile vizând pregătirea  sezonului 2022-2023. Auspiciile însă, nu sunt dintre cele mai bune. Deşi şi-ar fi dorit să aibă statutul de producător de energie un singur an, municipalitatea va fi nevoită să interpreteze în continuare rolul de operator de termoficare dat fiind faptul că, în acest moment, nu există parteneri interesaţi în preluarea concesiunii serviciului. „Din păcate nu există semnale că am putea reconsiona acest serviciu. Criza majoră din estul Europei nu a mai dat nicio şansă funcţionării sistemului prin reconcesionare, Ne concentrăm foarte mult pe iarna viitoare. Ieşim tot pe pierderi, însă mai reduse comparativ cu anii anteriori. Aceasta pentru că am funcţionat pe cărbune, la un preţ rezonabil faţă de preţurile care sunt acum pe piaţă”, spunea anterior primarul Mihai Chirica. Ieri, edilul-şef a oferit noi informaţii despre ceea ce-şi propune municipalitatea ieşeană în ceea ce priveşte serviciul de termoficare, cel mai costisitor serviciciu după cel de transport public. „Termoficarea şi-a făcut treaba şi nu a fost un efort simplu. A fost o muncă titanică să păstrăm un sistem în condiţiile în care toate se prăbuşesc în oraşele mari. Un lucru important este că nu au fost sincope în furnizare, nici în partea de producere a energiei termice. O să vedeţi o iniţiativă referitoare la capacitatea de operare în iarna viitoare”, a spus Chirica.

Trei firme interesate. Una dintre ele este Elsaco Botoşani

Iniţitiva la care face referire primarul se referă la înfiinţarea unei societăţi comerciale care să se ocupe de serviciul de termoficare, Termo Service sau unele direcţii ale municipalităţii urmând a fi degrevate de sarcinile pe care le-au realizat, suplimentar, în iarna 2021-2022. „Am trimis o scrisoare deschisă către toate companiile interesate de preluarea serviciului de termoficare. Sunt peste 20 de companii. Am primit şi răspunsuri, există o intenţie de studiere a dosarului CET Iaşi de către Elsaco Botoşani, apoi ar mai fi o altă companie mare din vestul Europei şi alta din Israel. Vom continuata aceste demersuri, însă cred că până la epuizarea completă a crizei combustibililor, nu văd nicio variantă de externalizare a serviciului public de termoficare. De aceea vrem să înfiinţăm o societate comercială, un SRL, cu director, cu contabil, prin care să decomprimăm activitatea de de la TermoService şi cu care să operăm mai departe iarna următoare”, spune primarul Iaşului.

700 lei per gigacalorie

Provocările sunt uriaşe. Primăria Iaşi va trebuie să facă faţă unor costuri cu combustibilii aproape triple comparativ cu iarna aceasta. Iaşul a cumpărat cărbune cu 165 dolari pe tonă în condiţiile în care, ieri, tona de huilă se vindea cu 347 dolari, fără costuri de operare şi de transport. Apoi, vor trebuie reduse la minimum costurile de operare. CET a produs anul acesta gigacaloria cu 700 de lei atunci când a folosit cărbune şi 1.700 de lei când a utilizat gazul metan. Costuri oricum inferioare altor oraşe, unde producerea unei gigacalorii a costat 2.000 de lei. Din această perspectivă, ieşenii trebuie să se aştepte la majorarea tarifelor la căldură. „După avizul ANRE, vom intra în dezbatere publică cu majorarea tarifului, pe care trebuie să ni-l adumăm şi noi, administratorul sistemnului, şi consumatorul. Dar mai întâi trebuie să vedem cum se va prezenta piaţa combustibililor”, a mai spus primarul Chirica.

Trei clienţi noi: Parhon, UAIC, Socola

În prezent, sunt branșate la sistemul de producere, transport și distribuție cu energie termică din municipiul Iași un număr de 23.121 apartamente, 185 agenți economici, 42 instituții publice, 70 unități de învățământ, 10 spitale, 7 universități. Municipalitatea continuă program de extindere a serviciului de termoficare în Copou, urmând a branşa la sistemul de pncălzire centralizat Spitalul Parhon şi Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”. Acelaşi lucru este valabil pentru zona Bucium, unde se doreşte branşarea Spitalului Socola, aici lucrările fiind mult mai avansate. Lucian STATE

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Spitalul de Urgență Suceava. Purtătorul de cuvânt al instituției se angajează la SAJ
18/05/2024 00:24

Demisii in lant ale medicilor de la Spitalul Clinic Judetean de Urgentă ”Sf. Ioan cel Nou” din Suceava. Un alt medic urgentist a părăsit unitatea medicală. Este vorba despre Dan Teodorovici, cel care a ...

Rusia pune România pe lista țărilor care oferă armament Ucrainei. Despre sistemul Patriot încă nu se spune nimic
18/05/2024 00:13

Rusia a plasat Romania pe un fel de “listă neagră”, aceea a tărilor care furnizează sprijin militar Ucrainei, indicand precis si ce fel de arme a primit Ucraina din partea membrilor NATO, cu toate că n ...

Tot mai mulți traficanți de droguri au căzut în plasa procurorilor DIICOT
18/05/2024 00:10

Procurorii Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizată si Terorism (DIICOT) – Biroul Teritorial Neamt au dispus, ieri, retinerea a patru inculpati. Ei sunt cercetati pentru săvarsi ...

FC Botoșani - CS Mioveni 1-0. Aldair a dat lovitura în prelungiri! Moldovenii, avantaj minim pentru retur
17/05/2024 22:37

FC Botosani a invins-o pe CS Mioveni, scor 1-0, intr-un meci care a putut fi văzut la Digi Sport 1, in turul barajului de mentinere/promovare in SuperLiga. FC Botosani - CS Mioveni 1-0. Aldair a făcut difere ...

Câte arme precum cea cu care a fost împușcat premierul slovac sunt într-un mare oraș din România
17/05/2024 22:07

 Atentatul recent din Slovacia, in care un bărbat l-ar fi impuscat pe premier cu o armă cu bile, a pus pe ganduri autoritătile din Romania. În judetul Iasi există in prezent la populatie, inregis ...

VIDEO Stadiul lucrărilor pregătitoare construirii SRU Iași la o lună de la deschiderea șantierului
17/05/2024 19:26

 Lucrările pregătitoare construirii Spitalului Regional de Urgentă (SRU) Iasi au ajuns la un stadiu de 20% in executie la o lună de la deschiderea santierului: constructorul spune că lucrăr ...

O nouă campanie de recrutare de gradați, la Iași. La precedenta, aproape jumătate dintre candidați au picat proba fizică
17/05/2024 19:24

Brigada 15 Mecanizată „Podu Inalt” Iasi organizează o nouă campanie de recrutare de soldati gradati profesionisti, după ce, la precedenta, aproape jumătate dintre candidati au picat proba fizică. Per ...

Polițiștii și DIICOT au descins peste traficanți care vindeau droguri copiilor din județe din Moldova: Patru indivizi au fost reținuți
17/05/2024 19:07

Patru traficanti care din 2023 pană in prezent au vandut canabis consumatorilor din judetele Neamt, Suceava, Botosani si Iasi, in special copiilor, au fost retinuti de politisti si de procurorii DIICOT. Procu ...

Operaţie inedită de reconstrucţie mamară, realizată la Iași de medici români şi americani
17/05/2024 19:06

Specialistii de peste Ocean au intrat in sala de operatie impreună cu medicii din Iasi. Interventia de reconstructie a sanilor a durat mai bine de zece ore si a fost un real succes, transmit reprezentantii Ins ...

Marcel Ciolacu, de pe șantierul autostrăzii Moldova: Am transformat MOLDOVA în regiunea cu cele mai mari investiții publice în infrastructură
17/05/2024 16:15

Marcel Ciolacu, aflat vineri in vizită in judetul Iasi, anuntă că ,,Autostrada Moldovei este cea mai mare sansă pentru companiile judetului Iasi si angajatii locali la prosperitate economică, cu venituri i ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei