Calendar 17 ianuarie 2020. Astăzi este prăznuit Sfântul Antonie cel Mare

download (1)

Dimensiune font:

| 17-01-2020 13:56

În fiecare an la data de 17 ianuarie este prăznuit Sfântul Antonie cel Mare, socotit a fi intemeietorul vietii monahale, unul dintre cei mai reprezentativi sfinți pentru viața călugărească.

Calendar 17 ianuarie 2020. Astăzi este prăznuit Sfântul Antonie cel Mare
Sfântul Antonie cel Mare s-a născut în Egipt în anul 251, fiind fiul unor țărani înstăriți de la care a învățat dreapta credință. De mic el a fost înclinat spre cele sfinte, iar atunci când a împlinit 20 de ani și părinții săi au părăsit această lume, Sfântul Antonie cel Mare a început să își pună întrebări referitoare la drumul său în viață. Auzind în biserică cuvintele lui Iisus Hristos: “Daca voiesti sa fii desavarsit, du-te, vinde averea ta, da-o saracilor si vei avea comoara in cer; dupa aceea, vino si urmeaza-Mi” (Matei 19, 21), el a decis să își împartă toată averea săracilor și să ia drumul călugăriei.

O perioadă Antonie s-a nevoit în coliba unui bătrân ascet din satul său natal, apoi a mers într-un loc numit Pispr, la marginea delertului. Acolo el a trecut prin numeroase nevoințe și ispitiri de la diavol, până ce ucenicii săi l-au obligat să plece, căci era aproape mort din cauza atacurilor diavolești.

În anul 310 face o călătorie la Alexandria pentru îmbărbătarea creștinilor prigoniți din cauza persecuției lui Maximin, iar apoi în anul 312 se stabilește pe muntele Kolzim. Aici a rămas până la finalul vieții, alături de doi ucenici ai săi.

Iată una dintre cele mai puternice rugăciuni către Sfântul Antonie cel Mare, care dezleagă farmecele și aduce spor în casă.

„Sfinte Parinte Antonie, cel ce te-ai invrednicit sa fi vas ales al Mantuitorului Hristos prin credinta si prin viata ta curata, du rugaciunile noastre catre Dumnezeu si roaga-L pentru sanatatea, pentru mantuirea, pentru ajutorul si pentru iertarea pacatelor tuturor celor ce alearga la ajutorul Tau cel sfant.

Cel ce ai fost pe pamant si durerile noastre le sti si pacatele noastre le cunosti, nu trece cu vederea glasurile de rugaciune ale celor ce alearga la mijlocirea Ta si nu te uita la nevrednicia celor ce Te roaga, ci la slava si mila lui Dumnezeu, pe care Tu L-ai marturisit si spre care se indreapta rugaciunea ce Ti-o aducem cu atata nadejde.

Slavite facator de minuni, parintele saracilor, ocrotitorul vaduvelor, sprijinitorul orfanilor, alesul vas al Mantuitorului Hristos, vino cu obisnuita Ta indurare in ajutorul nostru, prin rugaciunile Tale, catre Dumnezeu, ca sa fim mangaiati in nevoi, ca sa fim spijiniti in necazuri, ca sa fim aparati de primejdii, de ispite, de pofte netrebnice si de pacate.

Ocroteste-ne pe noi si familiile noastre si ne pazeste pasii vietii pe cararile mantuirii.

Bunule Parinte Antonie, cel ce ai facut din pustiul Egiptului loc de preaslavire al Marelui Dumnezeu si al Mantuitorului Hristos, fa si din pustiul sufletuilui nostru, ars de necredinta si ros de patimi, loc placut Tie, in care sa se salasluiasca virtutes si sa cresca crinul bine mirositor al faptelor crestine, prin Tine sa se maresca numele Tau cel sfant, al Tatalui, al Fiului si al Sfantului Duh. Amin.” 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:26

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Cum devine moldovenesc grâul ucrainean. ”În război se fac cele mai mari profituri!”
19/05/2024 20:03

Republica Moldova exporta in Romania, in trimestrul III 2021, o cantitate de 14.699 de tone de grau, iar după inceperea războiului, in trimestrul III din 2022, a urcat la 74.000 de tone de grau, pentru ca in ...

Explicațiile pentru presiunea mare de la granițele României: Peste 275.000 de oameni au trecut frontierele în 24 de ore
19/05/2024 17:01

Peste 275.000 de oameni si circa 86.000 de masini au trecut frontiera Romaniei in ultimele 24 de ore, anuntă duminică Politia de Frontieră. Punctele de trecere a frontierei sunt mai aglomerate deoarece dumin ...

Elicopterul în care s-ar afla președintele Iranului s-ar fi prăbușit
19/05/2024 16:53

Un elicopter in care s-ar fi aflat presedintele Iranului, Ebrahim Raisi, ar fi fost implicat intr-un accident aviatic. Acesta călătorea intr-un convoi de 3 elicoptere, unul dintre ele s-ar fi prăbusit, dar n ...

Colonelul Talpan, declarații de noaptea minții: și-a făcut de râs superiorii și a dat o veste bulversantă
19/05/2024 15:56

Pe vremuri, se stia că disciplina e o conditie de bază in cadrul Armatei. Iar ierarhiile se respectă cu sfintenie. In ultimii ani insă, in ceea ce priveste Armata Romană cel putin, aparitia personajului Fl ...

Armata României se „dezintegrează”. Val de plecări din Ministerul Apărării Naționale din cauza salariilor mici
19/05/2024 15:36

Tinerii care sunt ingineri in Armata Romaniei, dar si cei care au alte functii, aleg să-si dea demisia, ca urmare a salariilor mici. Studentii de la cele 4 facultăti ale Academiei Tehnice Militare din Bucures ...

Ciclonul care a distrus Europa ajunge în România! Meteorologii anunță ploi abundente, grindină și vânt puternic
19/05/2024 10:53

În Europa, in ultimele zile, un ciclon a făcut ravagii, cea mai afectată tară fiind Italia. Meteorologii avertizează că ciclonul se intreaptă spre tara noastră si, chiar dacă nu va lovi cu aceeasi ...

Atenție! Reguli stricte în mai multe cafenele din România în weekend
19/05/2024 06:54

Mai multe cafenele din Bucuresti si din Cluj au inceput să le interzică clientilor folosirea laptopului in timpul weekend-ului. Motivul principal ar fi că uneori oamenii sunt atat de focusati pe muncă, inca ...

Trendul bizar care a luat amploare în liceele din România! Elevii se identifică drept animale şi vin îmbrăcaţi ca vulpi şi papagali: 'Urcă în patru labe'
19/05/2024 06:46

Trendul care a uimit Romania! Elevii "furry" au ajuns să sperie profesorii. Fenomenul inspirat de pe reţelele de socializare ii transformă pe copii in diverse animale. Se imbracă şi se comportă ca nişte ...

Inundaţii în Germania, Belgia, Franţa şi Olanda în urma ploilor abundente
18/05/2024 22:19

Mai multe regiuni din Germania, Belgia, Franţa şi Olanda au fost afectate sambătă de inundaţii in urma intemperiilor, iar pagubele se anunţă deja ‘considerabile’ in unele locuri, relatează A ...

Prima ipoteză după naufragiul de la Sf. Gheorghe: 'Cel mai probabil a fost o coliziune cu o altă navă' / Cum s-au salvat cei opt marinari
18/05/2024 20:34

Liderul Sindicatului Liber al Navigatorilor, Adrian Mihălcioiu, a afirmat că cel mai probabil nava scufundată in zona Sfantu Gheorghe s-ar fi lovit de o altă navă şi a explicat că, in general, un vapor s ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei