Calendar Creștin Ortodox. Sărbătoare 10 ianuarie - Cruce neagră

sarbatoare-10-mai

Dimensiune font:

| 10-01-2020 12:17

Calendar Creștin Ortodox. Sărbătoare 10 ianuarie - Cruce neagră. Pe data de 10 ianuarie, sunt prăznuiți Cuviosul Antipa de la Calapodești și Sfântul Grigorie al Nisei.


Calendar Creștin Ortodox. Sărbătoare 10 ianuarie - Cruce neagră. Sfântul Antipa de la Calapodești este mai puţin cunoscut de români, dar foarte cinstit de ruşi şi de greci. Biserica Ortodoxă Română l-a trecut în rândul sfinţilor în urma şedinţelor de canonizare din 20-21 iunie 1992, scrie creștin ortodox.ro.

Calendar Creștin Ortodox. Sărbătoare 10 ianuarie - Cruce neagră. Cuviosul Antipa s-a născut în anul 1816, în satul Calapodești, din judeţul Bacău. A intrat în monahism la vârsta de 20 de ani. După doi ani a plecat la Muntele Athos, unde şi-a petrecut 15 ani, după care s-a mutat la Mănăstirea Esfigmen, unde a mai stat patru ani, fiind călugărit cu numele de Antipa şi hirotonit diacon. În anul 1860, s-a reîntors în Moldova şi a vieţuit prin mănăstirile din apropierea Iaşului.

Calendar Creștin Ortodox. Sărbătoare 10 ianuarie - Cruce neagră. În 1865 se mută în Mănăstirea Valaam, situată pe o insulă din Lacul Ladoga. Aici a mai trăit încă 17 ani, trecând la cele veşnice la 10 ianuarie 1882. A fost înmormântat în gropniţa Mănăstirii Valaam. Canonizarea şi trecerea în rândul sfinţilor a fost făcută în Muntele Athos, în anul 1906.

Troparul Cuviosului Antipa de la Calapodești

Calendar Creștin Ortodox. Sărbătoare 10 ianuarie - Cruce neagră. Peste pământ arcuindu-te ca un curcubeu, ai ajuns din Sfântul Munte în Athosul de la miazănoapte, Valaam. O, Sfinte Părinte Antipa, mult laudatule, asemenea mult minunaţilor bătrâni ai Moldovei te-ai făcut; şi acum, locuind în slava cerescului Valaam, roagă-L pe Hristos Dumnezeul nostru să ne povăţuiască pe calea îngereasca.

Sfântul Grigorie al Nisei

Calendar Creștin Ortodox. Sărbătoare 10 ianuarie - Cruce neagră. Sfântul Grigorie este unul din marii părinţi capadocieni, alături de fratele sau Sfântul Vasile cel Mare şi Sfântul Grigorie de Nazianz, scrie crestinortodox.ro. A fost prezent la Sinodul II ecumenic de la Constantinopol (381), unde a susţinut cauza credinţei niceene.

Calendar Creștin Ortodox. Sărbătoare 10 ianuarie - Cruce neagră. Revine la Constantinopol de mai multe ori, pentru a predica la moartea prinţesei Pulcheria, în 385 şi apoi a mamei sale. Este prezent şi la sinodul din 394 sau 395, convocat de Patriarhul Nectarie. După această dată, informaţiile despre el încetează, ceea ce ne face să credem că aceasta ar fi perioadă la care a adormit intru Domnul.

Calendar Creștin Ortodox. Sărbătoare 10 ianuarie - Cruce neagră. Tot pe 10 ianuarie se face pomenirea Sfântului Ierarh Dometian, episcopul Meletinei şi a Sfântului Marchian. 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Orgonii, călătoria către armonie și energie vitală
29/04/2024 15:05

În căutarea unor remedii si practici alternative pentru a imbunătăti sănătatea si bunăstarea noastră, oamenii au explorat o gamă largă de tehnologii si concepte. Printre acestea se numără si or ...

Săptămâna Mare. Pilda celor Zece Fecioare
29/04/2024 13:55

 Într-o lume străbătută de invătături si povestiri care au rămas in inimile oamenilor de-a lungul secolelor, una dintre cele mai memorabile este Pilda celor Zece Fecioare,care se citeste in mar ...

Săptămâna Mare - Predica Smochinului Neroditor
29/04/2024 08:55

Predica Smochinului Neroditor, un pasaj religios bogat in simboluri si invătăminte, oferă o platformă profundă pentru reflectie si intelegere in viata noastră cotidiană. Această parabolă, prezentată i ...

HOROSCOPUL ZILEI
29/04/2024 05:08

BERBEC Ingrijeste-te mult astăzi! Tumultul profesional te poate scoate din zona ta de confort. Somnul, dieta potrivita, plimbarile in aer liber si compania oamenilor dragi si de incredere te pot ajuta mult. ...

Tradiţii şi obiceiuri de Florii 2024. De ce este bine să avem salcie în casă pe 28 aprilie
27/04/2024 16:13

Tradiţii şi obiceiuri de Florii 2024. Sărbătoarea de Florii se numără printre cele mai importante zile din calendarul creştin ortodox şi are loc pe 28 aprilie. Salcia, simbolul sărbătorii de Florii, e ...

Papa Francisc va participa la summitul G7 pentru a discuta despre inteligența artificială
27/04/2024 09:37

 Papa Francisc va participa la summitul G7 din acest an pentru a discuta despre provocările pe care le ridică inteligenta artificială (IA), a declarat, vineri, premierul italian Giorgia Meloni, relateaz ...

HOROSCOPUL ZILEI
27/04/2024 05:00

BERBEC: Nu prea mai esti dispus să tolerezi orice afront venit din partea celorlati preferand să alegi oamenii care chiar merită să facă parte din viata ta.   TAUR: Esti mult mai preocupat de car ...

HOROSCOPUL ZILEI
25/04/2024 05:18

BERBEC Este cu sigurantă ziua cea mai "bogată" in evenimente din această lună: primiti musafiri, plecati la drum si trebuie să finalizati si o parte din lucrările incepute. Relatiile cu rudel ...

Serviciile de pompe funebre - ajutor garantat în cazul evenimentelor nefericite
24/04/2024 14:58

În situatia tragică in care pierdeti un membru al familiei, este nevoie să puteti apela la un ajutor de incredere care să vă ofere suportul fizic si moral necesar pentru a trece mai usor peste zilele ...

Tradiții de ziua Sfântului Gheorghe
23/04/2024 10:04

Sfantul Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruinţă, este unul dintre cei mai veneraţi sfinţi din calendarul ortodox, sărbătorit in fiecare an pe 23 aprilie În calendarul popular, Sfantul Ghe ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei