Carnea și lactatele vor deveni un LUX pentru români

MM-9-TOP

Dimensiune font:

| 18-07-2022 12:15

 

Seceta aduce noi scumpiri la carne și lactate! Este anunțul disperat al fermierilor, care spun că nu știu cum să se descurce, pentru că pășunile s-au uscat, apele au secat și nu mai au cu ce să-și hrănească animalele. Multe dintre ele s-au îmbolnăvit și nu mai dau lapte, altele chiar au murit.

Laptele şi brânza s-au scumpit cu 20% faţă de anul trecut, iar producătorii spun că se poate şi mai rău, astfel că lactatele ar putea deveni un lux pentru mulţi români. În pieţe, un kilogram de brânză de oaie costă acum 35-40 de lei, iar în 2021 se vindea cu 30 lei.

Producătorii spun că de vină sunt scumpirile la carburanţi şi utilităţi, dar şi costurile de producţie.


"Este din ce în ce mai greu, dar nu avem ce face. Preţurile s-au majorat cumplit în ultimele luni. Am consumat furaje până aproape de 1 mai, ciobanul costă 20 de milioane, plus mâncare.

Noi rămânem cu foarte puţin după toate aceste cheltuieli", spune un producător


"Seceta a avut un impact atât asupra culturilor de toamnă, adică a grâului şi orzului, cât şi asupra rapiţei, dar va avea repercusiuni şi asupra culturilor de primăvară, în special porumbul şi floarea soarelui", spune Alina Creţu, directorul Asociaţiei Producătorilor de Porumb din ţară.


"Este posibil să existe o creştere semnificativă a preţului produselor de bază, dar şi al celor procesate" conform acesteia.

"În România producem doar 20-25% din consumul naţional de carne de porc proaspătă. Suntem şi mai îngrijoraţi pentru că de fiecare dată când apar urgenţe de secetă, furajul se scumpeşte", spune Ioan Ladosi, preşedintele Asociaţiei Române producători de porci (Apcpr).

"Dacă nu reuşim să acoperim costurile, multe firme vor da faliment", spune Ladoşi.


Nu numai carnea de porc, ci şi floarea-soarelui suferă din cauza efectelor devastatoare ale schimbărilor climatice.

"Seceta a făcut ravagii la culturile de floarea soarelui", relatează un apicultor din judeţul Iaşi. "N-a mai plouat din luna mai, când oricum a plouat foarte puţin, poate cinci litri de apă pe metru pătrat" a continuat el.

În plus, faptul că inflația a crescut galopant în ultimele luni a dus și la faptul că românii își permit să cumpere din ce în ce mai puține alimente:

„Preţurile de consum în luna iunie 2022 comparativ cu luna mai 2022 au crescut cu 0,8%. Rata inflaţiei de la începutul anului (iunie 2022 comparativ cu decembrie 2021) este 10,0%. Rata anuală a inflaţiei în luna iunie 2022 comparativ cu luna iunie 2021 este 15,1%. Rata medie a preţurilor de consum în ultimele 12 luni (iulie 2021 – iunie 2022) faţă de precedentele 12 luni (iulie 2020 – iunie 2021) este 9,3%”, se arată într-un comunicatul INS. 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

04:22

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Germaniul, mai valoros decât aurul! Planurile României pentru Roșia Montană
18/05/2024 00:23

Tribunalul Arbitral de la Centrul International de Reglementare a Disputelor privind Investitiile (ICSID) a dat castig de cauză statului roman in dosarul Rosia Montană. Această victorie importantă permite ...

Trenurile soarelui pleacă spre Litoral din iunie
17/05/2024 09:12

CFR Călători va da startul programului estival de transport „Trenurile Soarelui” in 14/15 iunie 2024, iar turiştii vor avea la dispoziţie 30 de trenuri ce vor asigura zilnic legături directe di ...

România preia afacerile Gazprom din Republica Moldova: Romgaz are o nouă sucursală la Chișinău
17/05/2024 06:42

Sucursala Romgaz din Chişinău a fost inregistrată joi la Agenţia Servicii Publice a Republicii Moldova, in Registrul de Stat al persoanelor juridice, informează compania printr-un comunicat Prin Hotărare ...

Mugur Isărescu, veste proastă. „S-ar putea să nu vină”
16/05/2024 17:37

Momentul reducerii dobanzii cheie s-ar putea să nu vină in acest an, dar dacă inflaţia pe luna mai va fi scăzută, atunci membrii Consiliului de Administraţie al BNR se vor uita la date, a declarat, mierc ...

Marcel Ciolacu pune în mișcare un plan care va schimba piața muncii din România: se pregătește salariul minim european
16/05/2024 15:44

Premierul Marcel Ciolacu a explicat că intentia clară a Guvernului este de a aplica de la 1 iulie măsura deja anuntată de a creste salariul minim brut la 3.700 de lei. Măsura nu este una usor de luat, pent ...

Noi investiții în modernizarea reţelelor de gaze și electricitate din Moldova
16/05/2024 12:26

Compania Delgaz Grid, parte a grupului E.ON Romania, are in plan pentru acest an infiinţarea de noi staţii de distribuţie a gazelor naturale pentru mărirea capacităţii de transport către consumatorii c ...

Mugur Isărescu vorbește despre un scenariu apocaliptic pentru România: Ar însemna un șoc teribil! Eu am trăit asta
16/05/2024 07:04

Guvernatorul Băncii Naţionale a Romaniei, Mugur Isărescu, a declarat, miercuri, referindu-se la acuzaţiile potrivit cărora Guvernul se imprumută pentru a finanţa deficitul bugetar, că soluţia nu este s ...

Economia Rusiei sfidează sancțiunile și crește în continuare. BERD: Este nerealist să ne aşteptăm ca aceste sancţiuni să conducă la o criză economică
16/05/2024 00:17

Economia rusă s-a dovedit mai rezistentă decat s-a prevăzut şi urmează să crească in acest an, in pofida sancţiunilor impuse de către Occident, iar Războiul din Faşia Gaza afectează ţările din reg ...

Guvernatorul BNR liniștește populația: Noi nu vedem recesiune. Riscul a fost pentru trimestrul întâi
15/05/2024 16:14

Guvernatorul Băncii Naţionale a Romaniei, Mugur Isărescu, a afirmat că nu vede Romania iin pragul recesiunii şi a precizat că riscul a fost pentru trimestrul intai. El a adăugat că toţi indicatorii cu ...

Trăim pe credit! Datoria externă a României a săltat cu aproape 10% în 2024
15/05/2024 07:51

Datoria externă totală a Romaniei a crescut in primele trei luni cu 7,643 miliarde euro, pană la 177,726 miliarde euro, de la 170,083 miliarde euro la 31 decembrie 2023, arată datele Băncii Naţionale a Ro ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei