Cazul de dopaj, aruncat în aer de un nou scenariu/ Halep, servită cu mâncare deja contaminată în SUA?

Halep-a-fost-eliminata-

Dimensiune font:

| 29-10-2022 14:15

Scenariile privind modului în care o substanță interzisă, Roxadustat, a ajuns în organismul Simonei Halep (31 de ani, 10 WTA) depășesc deja viteza cu care vin și trec valurile de COVID. În decurs de o săptămână doar, au fost avansate tot felul de teorii, unele de-a dreptul SF, în acest caz de dopaj care a retrogradat inclusiv războiul din Ucraina în plan secund, cel puțin la nivel intern.


Acum, Răzvan Itu, directorul general al Federației Române de Tenis, a venit și el cu propria sa variantă, în ceea ce privește situația Simonei Halep. Itu crede că e posibil ca Roxadustat să fi ajuns în organismul fostului lider mondial prin mâncare.

 

 

„În mod normal, nu poate cineva să-ţi prepare băutura energizantă fără ca tu să ştii, e logic. E greu, dar într-o echipă trebuie să ai încredere. E posibilă şi contaminarea, prin atingerea unui produs... poate fi prin orice mijloace. De exemplu, când am fost în 2017 sau 2018 în Argentina, acolo carnea de vită e contaminată. Ea conţine deja produse de doping. Chiar mă tot gândeam cum argentinienii pot alerga atât de mult fără să obosească. De aceea, nouă ni s-a spus atunci să evităm această carne de vită sau porc, pentru că ea conţine elemente care îţi dau putere“, a spus Răzvan Itu.

Acesta s-a arătat optimist, totuși, că „Simo“ va depăși cu bine acest moment, deși o eventuală suspendare poate ajunge până la 4 ani!

„Şansele Simonei sunt foarte mari pentru că e o persoană onestă şi deschisă. Eu cred în ea că îşi poate dovedi nevinovăţia. Suspendarea poate să nu însemne finalul carierei, depinde ce se dispune, pe ce perioadă. Noi suntem în spatele ei. Federaţia a fost notificată de Comisia antidoping despre situaţia ei“, a adăugat Răzvan Itu. 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Ce se schimbă la EURO 2024? Șeful de la UEFA anunță: „Arbitrii își vor explica mai mult deciziile. Dar vor vorbi doar cu căpitanii”
14/05/2024 14:40

 Roberto Rosetti, 56 de ani, actualul director al Comisiei pentru arbitri UEFA, a explicat azi pentru public ce se va schimba la EURO 2024. Într-un articol scris de el pe site-ul forului continental, ...

VIDEO SuperLiga: Remiză spectacoloasă între Farul și Universitatea Craiova – Revenire pentru olteni, conduși cu 3-0
14/05/2024 00:13

 Farul Constanta si Universitatea Craiova au remizat luni, scor 3-3, intr-un duel spectaculos din runda cu numărul 9 a play-off-ului SuperLigii. Desi gazdele au condus cu 3-0, oltenii au revenit excelent ...

Simona Halep va debuta marți la Trofeul Clarins – Ora meciului cu McCartney Kessler
13/05/2024 20:33

 Simona Halep isi va face marti debutul in sezonul de zgură la Trofeul Clarins de la Paris, turneu de categorie „WTA 125”. Meciul impotriva americancei McCartney Kessler va fi transmis LiveBlo ...

Împlinirea unui vis - Echipa feminină CSM Iaşi 2020 a promovat în Liga Florilor la handball
13/05/2024 00:21

* finalul meciului decisive, cu Activ Prahova Ploieşti, a fost dramatic. Cu zece secunde inainte de sfarşit, la scorul 24-24,  Mitrache inscrie, dar arbitrii nu acordă golul pentru călcarea semicerculu ...

România a ratat calificarea la Campionatul Mondial de handbal masculin din 2025
12/05/2024 20:00

Naţionala Romaniei a ratat calificarea la Campionatul Mondial de handbal masculin din 2025, după ce a fost invinsă de echipa Cehiei, cu scorul de 29-20 (15-9), duminică, la Brno, in manşa secundă a baraju ...

Politehnica Iași - un campionat în 90 de minute
12/05/2024 06:00

* astă seară, incepand cu ora 21,30, pe Stadionul „Emil Alexandrescu” din Copou, ACSM Politehnica Iaşi - ACS Petrolul 52 Ploiesti, in ultima etapă a play-out-ului SuperLigii la fotbal Poli Iasi ...

Pugilistul Mihai Leu, transportat de urgență la București. Se află în grija medicului Irinel Popescu
11/05/2024 18:29

Mihai Leu are de dat o nouă luptă. Însă nu pe circuit de raliu sau pe ringul de box, unde a obtinut performante notabile pentru Romania. Sportivul a suferit o interventie chirurgicală la Hunedoara, d ...

Poli Iași crede în minuni!
11/05/2024 06:00

Iesenii sunt in viată, desi salvarea directă de la retrogradare nu depinde doar de ei. Pentru a infăptui ceea ce, in urmă cu două etape, părea imposibil, formatia ieseană este obligată să spulbere Petr ...

Handbal feminin - Începe Turneul pentru promovarea în Liga Florilor
10/05/2024 07:27

Turneul final al Diviziei A de handbal feminin pentru promovarea in Liga Florilor debutează astăzi, vineri, 10 mai, la Iaşi şi va continua pană duminică. La start se vor alinia cele mai bune opt formaţii ...

Campioana europeană la şah va juca pentru CSM Iaşi 2020
10/05/2024 07:22

 Noua campioană europeană la şah calsic, Ulviyya Fatalyeva, din Azerbaijan, a acceptat să reprezinte clubul nostru la Superliga Naţională pe echipe, care va avea loc in toamnă. Maestră internaţion ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei