Ce lipsește grevei profesorilor

18_11zon

Dimensiune font:

| 28-05-2023 14:26

Încep prin a spune că sunt integral de acord cu toate argumentele prezentate conformă cărora profesorii sunt prost plătiți în învățămîntul preuniversitar românesc. Am scris eu însumi adesea cît admir profesorii și învățătorii din România atunci cînd întîlnesc în universități de top din lumea tineri din Focșani, Buftea sau Sibiu care au ajuns acolo (adesea prima generație de intelectuali din familia lor) datorită unei școli meritocratice, rezultatul unui hibrid de egalitarism comunism (ce a mai rămas) și republicanism francez (vechea noastră tradiție). Copii aceștia au avansat în viață pentru că niște oameni pasionați de meseria lor au căutat talente și s-au înălțat pe ei înșiși pregătindu-i (adesea fără meditații) pe copii să meargă la olimpiade și universități bune.

Și de la primele teste PISA am publicat corelația cu reședința rurală, care indică fără putință de tăgadă că proasta predare e cel mult o cauză secundară a analfabetismului funcțional pe lîngă reședința în rural și sărăcia care rezultă de aici, deci învățămîntul necesită investiții. Nu mai departe de acum o lună, la B1TV, am spus că din legea educației mare lucru nu va ieși pentru că grupurile de interese au creat un echilibru suboptimal, și că dacă societatea nu poate agrea o lege bună măcar să o treacă pe asta pentru a lua banii din PNRR, pentru că erau singurii care promiteau să acopere găurile de investiții- sunt bani serioși în PNRR condiționați de legea educației. În aceeași intervenție la Laura Chiriac am spus însă la fel de răspicat că pe cît mi se pare că rațional este să se treacă repede legea ca să se ia banii din PNRR, a aloca bani o singură dată nu e o soluție, trebuie măcar un plan să ai cum să bugetezi pe viitor educația la nivel european în fiecare an, sau la fiecare buget multianual. Dar am adăugat că dacă măcar facem din PNRR-ul ăsta toate canalizările care lipsesc e mare lucru pentru noi.

Mi se pare însă tot ce va realiza greva profesorilor este că nu vom mai face nici măcar canalizările. De asta am sentimente împărțite față de grevă.

Solidaritatea e dezirabilă dacă scopurile sunt cele optimale din punct de vedere al bunăstării sociale și greva e oportună dacă fereastra de oportunitate e bine aleasă. Orice acțiune publică poate să aibă consecințe nedorite, dar cînd consecințele nedorite sunt certe, iar beneficiile sunt incerte te alegi cu mai mult rău decît bine. Și m-aș simți mai aproape față de sindicatele din educație dacă solidarizau lumea și pentru o școală seculară (biserica nu se infiltra așa de mult în școala publică dacă întîlnea rezistența care se cuvine la sindicate), și pentru un bacalaureat generalist (Câmpeanu a încercat ceva, dar de vara trecută grupurile de interese, în cap cu meditatorii la română, strică și lucrurile bune din proiect), și pentru o separație mai bună public-privat (conflictul de interese fiind la examenele de admitere în licee sau facultăți foarte răspîndit, și nimănui nu îi pasă). Dar aceste scopuri de bunăstare generală nu sunt pe lista greviștilor. Dacă ar fi, mîine aș veni acasă să mă alătur lor.

Sentimentele mele nu sunt împărțite față de guvernanți, care sunt integral de vină.

Cum e cu putință ca la finele unui ciclu de consultare de mai mulți ani menit a întruni un consens să te alegi cu o grevă generală? Este, desigur, un eșec masiv pentru Klaus Iohannis- nu insist pe asta că are cine să-l critice pe KJ, care nu învață din critici, e inferior și lui Iliescu și lui Băsescu din acest punct de vedere. Așa e statul cu epoleți: inflexibil. Cine controlează totul nu crede în opinie publică, și așa jungem ca o armată de servicii secrete să nu poată prezice că la finele unei consultări publice, după ani de zile în care au existat canale pentru feedback, profesorii fac direct grevă generală. E tentant și mai ușor să spui că Putin e în spatele lor decît să admiți că din consultare a lipsit ce îi interesa pe ei mai mult- salariul- și că nu ai habar ce supărați sunt, pentru că nu ai capacitatea de a lua pulsul opiniei publice deși infiltrezi cu acoperiți toate categoriile și le plătești salariile cele mai consistente din buget. Și te trezești fără avertisment cu o grevă generală în ziua rotativei guvernamentale. Cum, nu a fost nimeni dat afară la serviciile interne, prognoză, etc pentru că s-a ajuns aici? E așa de neverosimil, că la ora asta teoriile conspirațiile stau să iasă din ou: greva a fost manipulată ca să se explice Bruxelles-ului, sau șeful serviciilor nu îl voia pe Ciolacu cu epoleți fiind cumva mai sigur cu epoleții lui Ciucă, deci greva s-a făcut ca să prevină rotativa, etc. Bașca infiltrarea rusească. Nu era nevoie să manipuleze Putin nimic. Ca și la vaccinare, România se autosabotează. Întîi nu se poate face o lege bună pentru că interesele înguste, nu doar ale guvernanților- nu statul e de vină totdeauna, societatea asta e cum e, vorbim de lobby-urile profesorilor de română, ale liceelor bune, ale bisericii, ale învățămîntului privat, etc.- bat de departe interesul general.

Pe urmă, legea nu se poate trece, că se face grevă, și așa mai pierdem și banii din PNRR. Pe urmă, momentul e catastrofic ales- cînd există un deficit care amenință și el PNRR, de unde nu se poate tăia nici ce s-a promis că se tăia, că alte interese înguste, dar puternice, s-au coalizat. Finalmente, românii se aleg cu haosul și incapacitatea perpetuă a unei formulări raționale a actului de guvernare, nu mai reiau prefețele mele la rapoarte ale Băncii Mondiale, că sunt pe Internet și nu se învechesc, deși de la ele au trecut 15, 10, n ani, anii trec și nu se schimbă nimic. Soluții pe termen scurt nu există.

Solidaritatea mea e mai ales cu părinții care nu au de ales și au copiii în această școală. Un motiv major să nu fi avut copii pentru generația mea, să nu îi dăm la școala asta! Dar soluția pe termen mediu și lung e în societate, nu la stat. O grevă e o un instrument puternic. Dar la momentul nepotrivit și cu o agendă parțială nu se va rezolva mare lucru. Se va ajunge în instanță. Dacă nu a mers consultarea României educate să facem alta, în care să agreăm în cît timp se poate atribui un buget adecvat educației din PIB, dar și care e educația adecvată care să merite banii, și da, pentru aceea să facem grevă dacă nu putem face un pact cu partidele de guvernare pentru un calendar pe termen mediu și lung. De exemplu să nu pornim școala în septembrie. Vara ajunge pentru un document comun. Pentru că interesul profesorilor și interesul general trebuie puse de acord.

A comentat Alina Mungiu-Pippidi

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
bancul zilei

05:46

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Gestul controversat făcut de Emmanuel Macron când l-a primit Xi Jinping la Palatul Elysee
06/05/2024 17:03

Preşedintele chinez Xi Jinping a ajuns luni la Palatul Elysée, intalnire care reprezintă inceputul oficial al vizitei sale de două zile in Franţa, cu prilejul implinirii a 60 de ani de relaţii diplomatice ...

Ionuț Cristache: De ce să-i pese lui Iohannis de un popor care arată că este total indiferent şi apatic la tot ce i se întâmplă?
06/05/2024 16:42

„Lui Klaus Iohannis nu-i pasă pentru că stie că este (incă) presedintele unui popor căruia nu-i pasă. Dacă ne-ar fi păsat, stirea cu pensionarea si eliberarea postului de profesor, de la Liceul Bruken ...

Austria încearcă să limiteze migraţia pentru reîntregirea familiilor prin teste ADN de rudenie
06/05/2024 16:22

Cancelarul austriac Karl Nehammer vrea efectuarea de teste ADN in cazul rudelor persoanelor care beneficiază de statut de refugiat in Austria pentru a reduce afluxul de imigranţi in ţară, informează Agerpr ...

Ministrul italian al Apărării cere un armistiţiu în Ucraina şi discuţii de pace cu Putin
06/05/2024 16:09

Ministrul italian al apărării, Guido Crosetto, a declarat intr-un interviu publicat luni de cotidianul Il Messaggero că sancţiunile economice impotriva Rusiei au eşuat şi cere Occidentului să incerce mai ...

34 de ani de la Podul de Flori! Unirea celor două state românești, un vis spulberat de slugile de la București și Chișinău – marionetele Moscovei și Occidentului
06/05/2024 16:02

La 6 mai 1990, a avut loc primul „pod de flori” peste raul Prut, in cadrul manifestărilor de deschidere a frontierelor cu Republica Sovietică Socialistă (RSS) Moldovenească. La implinirea a 34 de ani de ...

Unirea dintre Basarabia și România ar putea fi, în sfârșit, posibilă! Demersurile au fost deja începute de o instituție cu mare putere de convingere
05/05/2024 20:45

După zeci de ani in care s-a discutat despre unirea dintre Basarabia si Romania, vin noi vesti. Mitropolitul Basarabiei a vorbit, in cadrul unei interventii televizate, despre modul in care s-ar putea face aso ...

Marcel Ciolacu a luat „lumina de Paști” la Tulcea!
05/05/2024 16:58

Premierul Marcel Ciolacu a luat Lumina de Pasti la Tulcea, acolo unde s-a aflat in zilele premergătoarea sărbătorii pascale din acest an. El a participat sambătă noapte la slujba organizată in aer liber ...

Klaus Iohannis, premiat de think-tankul globalist „Atlantic Council”, „pentru conducerea exemplară a României”
05/05/2024 09:28

Presedintele Romaniei, Klaus Iohannis, urmează să fie premiat de think-tankul american Atlantic Council, conducerea exemplară a Romaniei şi pentru rolul său de lider transatlantic şi european”,se arată ...

Trump promite că va pune capăt „mandatului nebunesc al mașinilor electrice” al lui Biden: Sunt foarte scumpe, nu merg departe și sunt făcute în China
05/05/2024 08:23

Donald Trump a promis că va pune capăt regulii presedintelui Joe Biden privind masinile electrice (EV). Fostul presedinte spune că ar „ucide” economia Michigan (zona industrială auto a SUA) si ar aduce ...

Dr. Răzvan Constantinescu: trei măsuri economice pentru redresarea României
05/05/2024 08:13

Primul candidat la prezidentiale anuntat, medicul Răzvan Costantinescu a explicat, „pe scurt”, care ar fi trei măsuri economice pe care le-ar adopta pentru a redresa situatia tării. „Desi gestionarea ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei