Ce măsuri au fost adoptate în cea mai recentă ședință de guvern

guvern_69413300

Dimensiune font:

| 29-02-2024 12:45

 Guvernul a adoptat în ședința de miercuri normele de aplicare a legii pensiilor, pe baza cărora în luna septembrie vor fi recalculate toate pensiile din sistemul public. Premierul Marcel Ciolacu a dat din nou asigurări că nicio pensie nu va scădea ca efect al noii legi, ci, dimpotrivă, aceste venituri vor crește în mod echitabil.

Tot miercuri, executivul a aprobat bugetul Administrației Fondului pentru Mediu. Acesta este de 9,3 miliarde de lei, din care o sumă-record de două miliarde va merge către programul „Casa Verde Fotovoltaice”. Corespondentul RRA Andrei Șerban relatează.
Reporter: Programul „Casa Verde Fotovoltaice – Panouri fotovoltaice” – blocat anul trecut, dar deblocat în urma medierii făcute de Ministerul Mediului – ar putea să se încheie în următoarele zile datorită adoptării bugetului fondului pentru mediu. Din momentul în care hotărârea de guvern va fi publicată în Monitorul Oficial, vor fi validate toate dosarele rămase – a anunțat ministrul de resort, Mircea Fechet.


Mircea Fechet: În 24 de ore de la data publicării în Monitorul Oficial a hotărârii de guvern privind bugetul AFM-ului, vom valida toate dosarele rămase; și sperăm noi ca în cursul zilei de vineri, dacă Monitorul Oficial va reuși publicarea în timp util a hotărârii de guvern, sau luni, dacă nu, cel târziu, să avem întreaga listă a beneficiarilor care așteaptă de atât de mult timp.
Realizator: Guvernul a mai adoptat și normele de aplicare a legii pensiilor, în funcție de care acestea vor fi recalculate în septembrie. La bază se află criteriul contributivității și angajamentul că nicio pensie nu o să scadă prin această recalculare. În educație a fost aprobată lista celor peste 1.200 de școli care fac parte din programul național „Masă sănătoasă”, prin care aproximativ 450.000 de elevi vor primi o masă caldă sau un pachet alimentar în fiecare zi de școală. Programul are scopul de a reduce abandonul școlar.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Adrian Câciu: Impozitarea progresivă a fost introdusă de liberali în 1923
15/05/2024 08:38

Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Caciu (PSD), a declarat marţi că in 1923 guvernul Brătianu a introdus legea 661, prin care a introdus impozitarea progresivă pe venitul global, in c ...

Moldova sfidează Rusia printr-un pact de securitate cu UE
15/05/2024 08:29

Vecina Ucrainei va participa la exercitiile militare ale blocului si la programul de achizitii comune de armament. Moldova si UE sunt pe punctul de a-si aprofunda cooperarea militară pană la un nivel fără ...

România ar putea deveni prima ţară cu o lege care permite copiilor să ia parte la procesul decizional
15/05/2024 08:10

Natalia-Elena Intotero, ministra Familiei, Tineretului si Egalitătii de Sanse, in calitatea sa de deputată in Parlamentul Romaniei, a propus două proiecte de lege. Unul dintre ele propune declararea anului 2 ...

Cum crede Zelenski că ar fi stat lucrurile dacă Ucraina avea două sisteme Patriot la Harkov / Reacția liderului de la Kiev, după discuţiile cu Blinken şi Macron
15/05/2024 08:03

Volodimir Zelenski a cerut „o accelerare notabilă” a livrărilor americane de arme, spunandu-i secretarului de stat al SUA Antony Blinken, cu care s-a intalnit marţi la Kiev, că in prezent trece prea mul ...

Premierul spune că a discutat cu preşedintele Iohannis despre sistemul Patriot. Câte Patriot are în curte Armata României și ce sisteme ar mai putea veni
14/05/2024 20:50

Premierul Marcel Ciolacu a declarat marţi că a discutat cu preşedintele Klaus Iohannis pe tema relocării unui sistem de rachete Patriot in Ucraina Premierul a subliniat că o decizie pe acest subiect se va ...

Între UE și Ucraina se negociază un acord de importanță majoră: în următorii 10 ani, Europa va răspunde nevoilor Kievului
14/05/2024 20:29

Intre tările din Uniunea Europeană si Ucraina se negociază un nou acord pentru următorii 10 ani, conform Reuters. Tările UE se angajează să răspundă nevoilor Kievului in termen de 24 de ore, iar Ucrain ...

Rusia își pierde influența în Republica Moldova: UE și Chișinăul vor încheia săptămâna viitoare un acord de securitate (FT)
14/05/2024 19:33

Uniunea Europeană si Republica Moldova vor incheia săptămana viitoare un acord de cooperare in domeniul apărării si securitătii Publicatia arată, cu referire la proiectul de document pe care il are la d ...

Ce vrea România în schimb dacă cedează sistemul Patriot Ucrainei
14/05/2024 11:37

Cedarea unui sistem de apărare anti-aeriană Patriot către Ucraina pare că a impărţit clasa politică din Romania in două. O parte ar fi de acord cu această mutare, cealaltă spune că nu se impune o ase ...

Scandal de proporții în Parlament: Dianei Șoșoacă i s-a arătat salutul nazist/ A ieșit un circ de zile mari
14/05/2024 11:29

In plenul reunit al Senatului si Camerei Deputatilor s-a dezbătut legea prin care ziua de 14 mai ar urma să devină ”Ziua Statului Israel”. Această lege a generat dezbateri aprinse care au avut-o in prim ...

Discuții în Bundestagul Germaniei: Să apărăm Ucraina direct de pe teritoriul României
14/05/2024 09:55

Mai multi parlamentari germani, si ai puterii si din opozitie, sustin ideea ca aliatii să apere spatiul aerian din vestul Ucrainei chiar de pe teritoriul NATO, din Romania si din Polonia FZ afirmă că unii e ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei