Ce sentimente mai trezeşte 1 Decembrie în inimile ieşenilor?

1decembrie

Dimensiune font:

| 26-11-2023 20:40

Ca în fiecare an, Ziua Naţională a României stârneşte multe emoţii în rândul oamenilor. Cu toate că este o zi specială, în care sentimental de mândrie domină la nivel national, există şi ieşeni care, de Ziua Naţională a României îşi amintesc de toate dezamăgirile şi neajunsurile trăite de-a lungul unui an. Nivelul de trai din ţară, condiţiile existente şi salariile mici îi fac pe ieşeni să se uite, de multe ori, în curtea vecinilor, unde văd că se poate mai bine.

Reporterii Evenimentul au fost prezenţi în centrul oraşului Iaşi, pe Bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfânt, unde au stat de vorbă cu mai mulţi ieşeni despre cee ce simt o data cu venirea Zilei Naţionale a României. Astfel, unii dintre ei au punctat că sunt mândri că sunt români dar nu sunt neapărat mândri de cee ace se întâmplă în ţară. Suntem mândri că suntem români în fiecare zi, nu doar de 1 Decembrie. Suntem mândri că suntem români, dar nu suntem mândri de ceea ce se întâmplă în ţara asta. Nu suntem mândri de politicieni, de preţurile mari şi de salariile mici. Nu suntem mândri de traficul infernal, de gropile din asfalt şi de lipsa infrastructurii rutiere. Nu suntem mândri de corupţia din ţară şi de condiţiile din unele şcoli şi spitale. Dar, suntem mândri că suntem români”, a spus un ieşean prezent în centrul oraşului.

,,Se vrea pace dar ne lăudăm cu armament”

În fiecare an, cu ocazia zilei de 1 Decembrie, în oraşele ţării se organizează parade militare. Astfel, mii de oameni se strâng pentru a admira soldaţii şi echipamentele militare. Cu toate acestea, există şi ieşeni care consideră că aceste obiceiuri trebuie să dispară. „Într-o lume în care mereu se spune că se doreşte pace, noi ne lăudam de Ziua Naţională cu echipamentele de distrugere. Consider că acest lucru nu este unul potrivit, chiar dacă se întâmplă în mai toate ţările. De Ziua Naţională a României ar trebui să ne mândrim cu valorile noastre, cu tradiţiile noastre, cu oamenii pe care îi avem, nu cu maşinăriile de ucis”, a precizat o tânără ieşeancă prezentă în centrul oraşului pentru a strânge fonduri în cadrul unei campanii umanitare.

Ce-şi doresc ieşenii de 1 Decembrie?

Ieşenii au şi câteva dorinţe cu ocazia Zilei Naţionale. Eliminarea corupţiei este, poate, una dintre cele mai importante, susţin aceştia. De 1 Decembrie, ca în fiecare an, ne dorim tot ce e mai bun pentru ţara noastră, pentru români. Ne dorim să dispară corupţia, pentru că tot ce e rău de aici porneşte. Ne dorim politicieni corecţi şi un trai decent, a spus un bărbat din Iaşi. Cristian ANDREI

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Regal de creativitate la Palatul Culturii
15/05/2024 17:43

Complexul Muzeal National „Moldova” Iasi, in calitate de partener al Federaţiei Patronatelor din Industriile Creative (FEPIC) in organizarea celei de-a IV-a editii a Romanian Creative Week, invită ...

Curtea de Apel Suceava menţine controlul judiciar instituit faţă de primarul Botoşaniului, Cosmin Andrei
15/05/2024 17:23

Primarul municipiului Botoşani, Cosmin Andrei, rămane sub control judiciar in dosarul in care este acuzat de fapte de corupţie, potrivit unei decizii luate, miercuri, de Curtea de Apel Suceava. Controlul ju ...

Dulgheritul, o meserie pe cale de dispariție
15/05/2024 14:22

  Într-un colt linistit al atelierului său, Petru Poinescu, din Vaslui, mangaie cu privirea mesele de lucru. Fiecare suprafată poartă urmele unor povesti vechi, sculptate in lemn de mainile sale ...

A început Romanian Creative Week 2024
15/05/2024 14:10

 Comunicat de presă. A inceput Romanian Creative Week 2024, premierele primei săptămani: Mircea Cantor va prezenta celebra geantă Dior la Iasi, Festival du Bonheur pour les gourmands, in parcul Pa ...

Fostul manager al Spitalului Judeţean „Mavromati” din Botoșani rămâne în arest la domiciliu
15/05/2024 13:34

Fostul manager al Spitalului Judeţean „Mavromati” din Botosani, medicul Monica Adăscăliţei, rămane in arest la domiciliu pentru incă 30 de zile. Aceeaşi decizie a fost luată şi in cazul a ...

Concurs pe teme de anticorupție, dedicat elevilor din Vaslui
15/05/2024 13:05

Serviciul Judeţean Anticorupţie (SJA) Vaslui din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie, in parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Vaslui şi Primăria Municipiului Vaslui, derulează in perioada, 1 ...

Spectacol dedicat copiilor, la Opera Iași
15/05/2024 13:01

Opera Naţională Romană din Iaşi anunţă că programează un nou spectacol de balet dedicat copiilor,"Zana păpuşilor", de Josef Bayer, care va putea fi urmărit duminică, in Sala Mare, de la or ...

Municipiul Iaşi devine acţionar la ApaVital
15/05/2024 12:59

Consilierii locali ieşeni se vor intruni miercuri, 15 mai, de la ora 10, intr-o nouă şedinţă extraordinară pe a cărei ordine de zi este inscris un singur proiect de hotărare şi anume aprobarea particip ...

  La închisoare, după ce şi-a spânzurat mâţa!
15/05/2024 12:56

M.C. are o vilă intr-un sat din sudul municipiului Iasi. Construcţia e aproape de varful dealului, una foarte izolată. Dar asta nu l-a scăpat de răspunderea in faţa legii. După excesul de furie din vara ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei