Cercetătorii sunt tot mai aproape de vindecarea leucemiei

00000 Breaking NEWS

Dimensiune font:

| 13-09-2023 18:19

 O echipă lărgită de oameni de ştiinţă din Australia a pus la punct un test pentru leucemie poate ajuta la identificarea pacienţilor care sunt candidaţi puternici pentru o remisie fără tratament pe tot parcursul vieţii (TFR), ceea ce înseamnă că sunt efectiv vindecaţi de boală, relatează News.ro.

Medic 

Leucemia mieloidă cronică (LMC) face ca măduva osoasă să producă prea multe celule albe din sânge, ceea ce poate afecta negativ producţia normală de celule sanguine. În timp, un deficit de celule sanguine se poate prezenta sub forma unei infecţii, a unei anemii sau a unor sângerări sau vânătăi inexplicabile. Persoanele cu LMC ar putea, de asemenea, să resimtă disconfort sub coaste, în partea stângă a corpului, din cauza unei spline mărite.

 

Acum, cercetători australieni au dezvoltat un nou test pentru a prezice recidiva leucemiei.

Dr. Ilaria Pagani este prima autoare a unei lucrări de cercetare publicate în revista Blood. Ea spune că această reuşiută în cercetarea leucemiei mieloide cronice este rezultatul cumulării a şase ani de cercetări.

„Cu această reuşită, mutăm conversaţia pentru persoanele cu LMC de la una de control al bolii pe tot parcursul vieţii la una de vindecare”, a spus ea. „Cu ajutorul testului pe care l-am dezvoltat, putem estima cu un grad ridicat de precizie cine va avea o probabilitate excelentă de remisie definitivă”.

 

Tratamentele pentru leucemie au făcut progrese uriașe

Cercetările privind LMC au făcut descoperiri care au salvat vieţi în ultimele decenii. La începutul anilor 1990, boala avea o rată medie de supravieţuire de mai puţin de cinci ani. Dezvoltarea inhibitorilor de tirozin-kinaze (TKI), ca tratament al leucemiei, a crescut dramatic ratele de supravieţuire, dar pentru mulţi pacienţi a provocat efecte secundare debilitante, pierzându-şi totodată şi eficacitatea, în timp.

După decenii de cercetare asiduă, s-a dezvoltat o nouă generaţie de TKI care au avut un impact mai durabil şi mai puţine efecte secundare, însă pacienţii se confruntă în continuare cu o gestionare a bolii pe tot parcursul vieţii.

Până în 2006, lucrările conduse de colegi aii dr. Pagani din Adelaide, Australia, prof. David Ross şi prof. Tim Hughes, în colaborare cu echipe internaţionale, au arătat că este posibil ca pacienţii care au avut răspunsuri excelente la tratament să înceteze pur şi simplu să ia medicamentele şi să rămână în remisie. 

Pentru aceşti pacienţi care pot menţine o astfel de remisie (TFR) este efectiv o vindecare, dar până acum nu exista încă nicio modalitate de a spune cine va avea succes şi cine va avea o recidivă şi va trebui să reia tratamentul.

Reuşita acestui test este semnificativă întrucât contestă o presupunere existentă, conform căreia răspunsul la terapia cu TKI este cel mai bine evaluat prin măsurarea prezenţei genei de fuziune BCR::ABL1, care defineşte leucemia, în sângele unui pacient cu LMC.

„Până acum, se presupunea că fiecare celulă din sânge care conţinea BCR::ABL1 era o dovadă a unei boli persistente care ar putea duce la recidivă”, explică dr. Pagani.

 

„Ceea ce am demonstrat acum este că şansele de recidivă depind foarte mult de tipul de celule în care este detectată boala – dacă este în ceea ce se numeşte celule mieloide, atunci şansele de TFR sunt, din păcate, destul de scăzute, dar dacă este în limfocite, atunci acest lucru are un impact limitat asupra probabilităţii de recidivă”, spune medicul. 

Ce spun cercetătorii despre noul test de sânge pe care l-au dezvoltat

Această cercetare a presupus o colaborare amplă între echipa dr. Pagani din cadrul SAHMRI, Universitatea din Adelaide, Universitatea din Australia de Sud, Universitatea Flinders, SA Health şi cercetătorii din Perth. Rezultatul material este un test de sânge care determină cu mai multă acurateţe cel mai bun curs de tratament, oferind candidaţilor la TFR o mai mare încredere înainte de a înceta tratamentul.

„Acest nou test BCR::ABL1, specific pentru fiecare linie de sânge, poate fi folosit acum pentru a determina cine poate întrerupe terapia în siguranţă, cine ar trebui să continue terapia pentru o perioadă mai lungă şi cine are nevoie de o altă terapie înainte de a putea fi luat în considerare pentru TFR”, a precizat dr. Pagani.

„Din păcate, nu toată lumea va fi un candidat pentru TFR cu abordările actuale, dar pentru cei a căror şansă de recidivă este mare, vom avea acum mai multe informaţii cu care să proiectăm noi abordări terapeutice care pot duce la TFR chiar şi pentru aceşti pacienţi mai dificili.

 

„În cele din urmă, scopul nostru este de a concepe o abordare curativă pentru toţi pacienţii cu LMC, astfel încât TFR să devină calea principală, mai degrabă decât o cale urmată de o minoritate norocoasă”, a mai adăugat medicul.

LMC este o leucemie relativ rară în ceea ce priveşte diagnosticarea, dar succesul cercetătorilor şi al medicilor de a îmbunătăţi ratele de supravieţuire arată că este din ce în ce mai frecvent ca oamenii să trăiască cu această afecţiune.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

04:39

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Spitalul Foișor, informații de ultimă oră despre Florin Piersic, după ce a fost operat de urgență; acum este la ATI
09/05/2024 20:25

Actorul Florin Piersic a fost transferat, joi, la Spitalul de Ortopedie "Foişor", unde a fost supus unei interventii chirurgicale de urgentă. Artistului i-a fost extrasă proteza de genunchi şi i s-a implant ...

Florin Piersic, transferat în stare gravă la Spitalul „Foișor” din București
09/05/2024 16:47

Marele actor Florin Piersic a fost transferat, in „stare generală gravă” la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie si TBC Osteoarticular „Foisor” din Bucuresti, a anuntat institutia medicală, int ...

În fiecare an, aproape o mie de femei mor de cancer ovarian
08/05/2024 14:45

În Romania, 1.800 de femei sunt diagnosticate anual cu cancer ovarian si mai mult de jumătate dintre ele pierd lupta cu boala. Global Cancer Observatory atrage atentia că fenomenul este ingrijorător si ...

Cardul național de sănătate se mută pe telefon. Medicii de familie: „Alte cheltuieli!”
08/05/2024 09:50

Ministrul Digitalizării, Bogdan Ivan, a anuntat că sistemul cardului national de sănătate urmează să fie refăcut, deoarece este invechit tehnic. Mai mult, cardul va fi disponibil inclusiv in format elect ...

De sărbători, românii au sunat la 112 de aproape 160.000 de ori!
08/05/2024 09:36

În perioada 1 – 6 mai, la nivel national, operatorii STS au preluat si procesat 159.660 de apeluri primite la numărul de urgentă 112. Dintre acestea, 59,11% (94.383) au reprezentat cazuri de urgen ...

Aparatură pentru amenajarea unui cabinet stomatologic - Ce nu trebuie să-ți lipsească
08/05/2024 09:35

Aparatură pentru amenajarea unui cabinet stomatologic - Ce nu trebuie să-ti lipsească Amenajarea unui cabinet stomatologic este un proces complex care presupune atentie sporită la detalii si o intelegere ...

Peste 22.000 de copii şi adolescenţi suferă de afecţiuni psihice, susține ASSMB
06/05/2024 20:03

Peste 22.000 de copii şi adolescenţi din Romania suferă de afecţiuni psihice, sustine Administratia Spitalelor si Serviciilor Medicale Bucuresti (ASSMB), actuala infrastructura fiind total depăsită. In a ...

Prăjelile și zahărul, în topul alimentelor cu potențial cancerigen, avertizează dr. Cezar
06/05/2024 19:55

Prăjelile si zahărul sunt pe primele două locuri intr-un top al alimentelor cu potential cancerigen, mai ales dacă sunt mancate frecvent si in cantităti mari. Cardiologul Cezar pune pe primul loc prăjeli ...

Gripă aviară: ”Dovezi puternice” că virusul a trecut pentru prima dată de la mamifere la om
06/05/2024 19:49

Cercetătorii sunt ingrijorati că gripa aviară s-a răspandit de la mamifere la oameni pentru prima dată, marcand un alt pas in evolutia virusului H5N1. O nouă analiză ajunge la concluzia că există ” ...

Neurologul Constantin Dulcan avertizează: Gândurile negative pot fi cauza bolilor, inclusiv a cancerului
06/05/2024 19:42

In cadrul unei emisiuni televizate, reputatul neurolog Dumitru Constantin Dulcan a adus in atentie impactul devastator pe care gandurile negative il pot avea asupra sănătătii noastre. Afirmand că stresul, i ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei