Coșul zilnic, banii, sănătatea și educația sunt principalele preocupări ale românilor

index

Dimensiune font:

| 04-04-2023 15:44


Creşterea preţurilor, inflaţia şi costul de trai, situaţia economică, sănătatea şi educaţia sunt pe primele locuri între preocupările românilor la începutul lui 2023, relevă Raportul naţional pentru România, parte din exerciţiul Eurobarometru standard, publicat la fiecare început de an de Comisia Europeană. Aproape trei sferturi dintre români sunt favorabili ajutorului umanitar pentru ucraineni şi tot atâţia consideră că invazia rusă reprezintă o ameninţare la adresa securităţii naţionale. De asemenea 40% dintre români consideră că propria situaţie financiară/economică va stagna în următorul an, iar 36% consideră că se va înrăutăţi.


După doi ani de pandemie şi unul de război în imediata vecinătate, românii pun pe primul loc între preocupările lor creşterea preţurilor, inflaţia şi costul de trai, atât în ceea priveşte situaţia personală (51%), cât şi opinia cu privire la situaţia naţională (53%) şi cea de la nivel european (30%), relevă un comunicat al Reprezentanţei CE.

Pe plan personal şi naţional, situaţia financiară proprie (22%) şi cea economică a ţării (29%) se clasează pe locul doi, urmate de sănătate (17%, atât la nivel personal, cât şi naţional). În ceea ce priveşte Uniunea Europeană, românii clasează situaţia internaţională pe locul doi ca preocupare (28%), urmată de resursele de energie (19%).

Românii consideră, în proporţie de 40% că propria situaţie financiară/economică va stagna (40%) sau chiar se va înrăutăţi (36%) în următorul an, percepţie ce se extinde şi la nivel naţional (31 şi, respectiv, 41%) şi european (32 şi, respectiv, 34%).

Românii sunt mulţumiţi de modul în care Uniunea Europeană a gestionat răspunsul la invazia rusă din Ucraina (58%) şi sunt în favoarea impunerii de sancţiuni Rusiei (67%), interzicerii anumitor instituţii mass-media ruse în UE (61%), finanţării achiziţiei de echipamente militare pentru Ucraina (55%), furnizării de ajutor umanitar celor afectaţi de război (71%) sau primirii în Uniune a refugiaţilor ucraineni (72%). Ei consideră că invazia rusă reprezintă o ameninţare la adresa securităţii atât a Uniunii Europene (69%), cât şi a propriei ţări (71%). De asemenea, ei apreciază că războiul are impact atât asupra propriei situaţii financiare (66%), cât şi asupra situaţiei economice naţionale (69%).

Majoritatea românilor au încredere în Uniunea Europeană (52%, comparativ cu 47% în UE27), 42% dintre ei (50% în UE27) apreciind ca principal rezultat pozitiv al acesteia libertatea de circulaţie, adică posibilitatea de a călători, studia sau lucra fără restricţii în oricare dintre statele membre UE.

În ceea priveşte comportamentul media al românilor, aceştia folosesc cu precădere televizorul (75%) sau reţelele sociale (32%) pentru a se informa pe teme europene, precum şi discuţiile cu rudele, prietenii sau colegii de serviciu (51%). Românii declară că sunt conştienţi de existenţa fenomenului de dezinformare şi al ştirilor false (63%), însă doar jumătate dintre ei apreciază că le pot identifica (54%).

Raportul naţional pentru România face parte din exerciţiul Eurobarometru standard, publicat la fiecare început de an. Datele au fost colectate în perioada 12 ianuarie - 6 februarie 2023, folosind un eşantion de 1.041 respondenţi cu vârsta de peste 15 ani. 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Germaniul, mai valoros decât aurul! Planurile României pentru Roșia Montană
18/05/2024 00:23

Tribunalul Arbitral de la Centrul International de Reglementare a Disputelor privind Investitiile (ICSID) a dat castig de cauză statului roman in dosarul Rosia Montană. Această victorie importantă permite ...

Trenurile soarelui pleacă spre Litoral din iunie
17/05/2024 09:12

CFR Călători va da startul programului estival de transport „Trenurile Soarelui” in 14/15 iunie 2024, iar turiştii vor avea la dispoziţie 30 de trenuri ce vor asigura zilnic legături directe di ...

România preia afacerile Gazprom din Republica Moldova: Romgaz are o nouă sucursală la Chișinău
17/05/2024 06:42

Sucursala Romgaz din Chişinău a fost inregistrată joi la Agenţia Servicii Publice a Republicii Moldova, in Registrul de Stat al persoanelor juridice, informează compania printr-un comunicat Prin Hotărare ...

Mugur Isărescu, veste proastă. „S-ar putea să nu vină”
16/05/2024 17:37

Momentul reducerii dobanzii cheie s-ar putea să nu vină in acest an, dar dacă inflaţia pe luna mai va fi scăzută, atunci membrii Consiliului de Administraţie al BNR se vor uita la date, a declarat, mierc ...

Marcel Ciolacu pune în mișcare un plan care va schimba piața muncii din România: se pregătește salariul minim european
16/05/2024 15:44

Premierul Marcel Ciolacu a explicat că intentia clară a Guvernului este de a aplica de la 1 iulie măsura deja anuntată de a creste salariul minim brut la 3.700 de lei. Măsura nu este una usor de luat, pent ...

Noi investiții în modernizarea reţelelor de gaze și electricitate din Moldova
16/05/2024 12:26

Compania Delgaz Grid, parte a grupului E.ON Romania, are in plan pentru acest an infiinţarea de noi staţii de distribuţie a gazelor naturale pentru mărirea capacităţii de transport către consumatorii c ...

Mugur Isărescu vorbește despre un scenariu apocaliptic pentru România: Ar însemna un șoc teribil! Eu am trăit asta
16/05/2024 07:04

Guvernatorul Băncii Naţionale a Romaniei, Mugur Isărescu, a declarat, miercuri, referindu-se la acuzaţiile potrivit cărora Guvernul se imprumută pentru a finanţa deficitul bugetar, că soluţia nu este s ...

Economia Rusiei sfidează sancțiunile și crește în continuare. BERD: Este nerealist să ne aşteptăm ca aceste sancţiuni să conducă la o criză economică
16/05/2024 00:17

Economia rusă s-a dovedit mai rezistentă decat s-a prevăzut şi urmează să crească in acest an, in pofida sancţiunilor impuse de către Occident, iar Războiul din Faşia Gaza afectează ţările din reg ...

Guvernatorul BNR liniștește populația: Noi nu vedem recesiune. Riscul a fost pentru trimestrul întâi
15/05/2024 16:14

Guvernatorul Băncii Naţionale a Romaniei, Mugur Isărescu, a afirmat că nu vede Romania iin pragul recesiunii şi a precizat că riscul a fost pentru trimestrul intai. El a adăugat că toţi indicatorii cu ...

Trăim pe credit! Datoria externă a României a săltat cu aproape 10% în 2024
15/05/2024 07:51

Datoria externă totală a Romaniei a crescut in primele trei luni cu 7,643 miliarde euro, pană la 177,726 miliarde euro, de la 170,083 miliarde euro la 31 decembrie 2023, arată datele Băncii Naţionale a Ro ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei